FOTO Litoralul câştigă 33 hectare de plajă între Mamaia şi Eforie. Nisipul va fi adus de la Dunăre sau din largul Mării Negre

FOTO Litoralul câştigă 33 hectare de plajă între Mamaia şi Eforie. Nisipul va fi adus de la Dunăre sau din largul Mării Negre

Litoral: plajă, mare, nisip şi soare FOTO Adevărul Constanţa

Vara 2013 va fi ultima în care vom face plajă pe porţiuni înguste la Mamaia, Constanţa şi Eforie Nord, cu apa mării săpând la fundaţia teraselor. Din 2015, plajele vor avea lăţimi de peste 100 metri, iar digurile din larg vor proteja de eroziune ţărmul mării. Cea mai importantă investiţie a Uniunii Europene pentru regiunea costieră românească demarează la finele sezonului estival.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marele plan al Apelor Române devine realitate cu sprijinul Uniunii Europene, care a aprobat săptămâna trecută investiţia de 145 milioane euro în cel mai important proiect pentru zona costieră a României. Comparativ, suma alocată este triplă faţă de cel mai mare proiect derulat până acum de Apele Române, de reabilitare a falezelor cu bani de la bugetul de stat.

Plan aşteptat de investitori

Plaje de 10 ori mai late, diguri de protecţie anti eroziune, nisip mai bun şi apă mai curată - acestea sunt perspectivele litoralului, de la Mamaia la Eforie Nord. În 2015, când va fi finalizată prima etapă, va demara reabilitarea următoarei porţiuni a litoralului, de la Eforie Nord la Vama Veche.

„Slavă Domnului, proiectul acesta trebuie făcut de acum 10 ani! Bine că este pus în practică, în sfârşit!“, exclamă Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia.

Oamenii de afaceri din turism aşteaptă de multă vreme investiţii în infrastructura litoralului.

„Zona de coastă trebuie protejată deoarece asigură economia unui judeţ întreg şi a unui domeniu vital pentru ţară. Cerem public să se finalizeze cât mai urgent licitaţiile în proiectele importante, fără contestaţii menite doar să împiedice realizarea investiţiei.

Litoralul românesc are condiţii occidentale, plaje întinse, nisip fin, mâncare bună, hoteluri renovate, agreement. Era şi timpul să se treacă la dezvoltarea proiectelor majore. Planul de reabilitare a ţărmului este excelent, cu ajutorul lui Dumnezeu sper să-l vedem realizat“, îşi exprimă speranţa Nicolae Bucovală.

Beneficiile proiectului european

Proiectul „Protejarea şi reabilitarea părţii sudice a litoralului Mării Negre din zona metropolitană Constanţa şi zona Eforie Nord“ se va concentra pe 5 zone de coastă, cele mai expuse procesului de eroziune accelerată, care măsoară în total 7,3 kilometri. Acestea sunt: Mamaia Sud, Constanţa Sud-Centru-Nord şi Eforie Nord.

Suprafaţa plajei din această arie va fi extinsă cu 33 hectare până în 2015. Reabilitarea constă, în principal, din lucrări pentru protecţia ţărmului. În larg vor fi construite diguri care să stopeze procesul de eroziune, ce făcea să dispară în fiecare an 2 metri din lăţimea plajelor. Plajele vor fi refăcute prin aport de nisip, astfel încât vor căpăta lăţimi de 10 ori mai mari: de la 10-15 metri în prezent, la 100-150 metri. Nisipul va fi adus fie din Dunăre, din zona Cochirleni, fie va fi excavat din largul mării.

Pentru că lucrările sunt deosebit de complexe şi fără precedent în România, a fost nevoie de o licitaţie internaţională pentru alegerea constructorului. În câteva săptămâni, numele acestuia va fi cunoscut, iar şantierul va fi demarat la începutul toamnei.

„Plajele vor fi refăcute în extrasezon, iar în sezonul turistic vom face numai lucrări în larg. Vom avea peste tot plaje largi, aşa cum este cordonul Venus – Saturn. Porţiunile din Mamaia (Golden Tulip), Constanţa (Delfinariu) şi Eforie (Acapulco), unde marea a săpat adânc în faleză, vor fi umplute cu nisip, iar plaja va înainta în mare cu 100 metri“, arată Cătălin Anton, reprezentantul Apelor Române Dobrogea Litoral.

Amplul proiect este prevăzut în Master Planul întocmit de Apele Române, după un studiu realizat în 2005 de experţii japonezi de la JICA. Avizul Uniunii Europene vine la exact un an de la dezbaterea publică în care Master Planul a fost prezentat la Constanţa.

Investiţia Europei în litoralul României, în cifre

Comisia Europeană a aprobat marţi, 26 martie, o investiţie de peste 145 milioane de euro în cadrul Fondului de coeziune pentru un proiect de mediu destinat ţărmului Mării Negre din sud-estul României. Este aprobată astfel contribuţia UE pentru derularea primei faze a proiectului. Investiţia are loc în cadrul Programului Mediu şi va fi derulată de Apele Române.

Regiunea atrage peste 8 milioane de turişti anual, iar reabilitarea coastei i-ar aduce un plus de atracţie. Prin acest proiect de reabilitarea ţărmului vor beneficia 278.000 locuitori de la malul mării. Autorităţile preconizează că proiectul va genera 250 locuri de muncă.

„Aceste investiţii de-a lungul coastei Mării Negre ajută la minimizarea efectelor eroziunii costiere, în avantajul turiştilor şi al locuitorilor din zonă. Măsurile respective vor spori atractivitatea regiunii din punctul de vedere al dezvoltării afacerilor şi turismului. Proiectul este un exemplu concret pentru modul în care fondurile structurale contribuie atât la protecţia mediului, cât şi la dezvoltarea economică regională“, a declarat comisarul european pentru politica regională Johannes Hahn.

În plus, reducând riscul producerii de inundaţii, proiectul va contribui la evitarea unor daune materiale de milioane de euro. O consecinţă a inundaţiilor o reprezentau pericolele de îmbolnăvire a populaţiei. Datorită eliminării cauzei va fi diminuat efectul, astfel că riscurile legate de sănătatea/securitatea turiştilor şi localnicilor vor fi reduse substanţial.

Uniunea Europeană va aloca prin intermediul Fondului de coeziune 145 milioane de euro, investiţia totală ridicându-se la 170 milioane de euro. Proiectul face parte dintr-o iniţiativă mai amplă, pe termen lung, în contextul Recomandării privind managementul integrat al zonelor costiere şi al Directivei-cadru privind stategia UE pentru mediul marin. Acesta este un proiect major, investiţia totală (cu TVA inclus) ridicându-se la peste 50 milioane de euro.

În cazul proiectelor majore se aplică o decizie specială a Comisiei Europene, în timp ce alte tipuri de proiecte sunt aprobate la nivel naţional sau regional. României i-au fost alocate aproximativ 19 miliarde de euro, ca volum total de finanţare în cadrul politicii de coeziune în perioada 2007-2013.


 

Plaje generoase, în România FOTO Adevărul Constanţa

Imagini din aceeasi galerie
  • Plaje generoase, în România FOTO Adevărul Constanţa
  • Mai multă plajă FOTO Adevărul Constanţa
  • Plajă cât vezi cu ochii FOTO Adevărul Constanţa
  • Plaja va înainta zeci de metri în apa mării FOTO Adevărul Constanţa
  • Schiţe din Master Planul litoralului - Zona Mamaia Sud FOTO Apele Române
  • Schiţe din Master Planul litoralului - Zona Eforie Nord FOTO Apele Române
  • Schiţe din Master Planul litoralului - unitatea din Sud fără lucrări FOTO Apele Române
  • Schiţe din Master Planul litoralului - unitatea din Sud cu lucrări FOTO Apele Române
  • Schiţe din Master Planul litoralului - Zona Tomis (Nord, Sud, Centru) FOTO Apele Române
  • Mai mult loc de plimbare pe malul mării FOTO Adevărul Constanţa
  • Zona Golden Tulip, afectată de eroziune FOTO Adevărul Constanţa
  • Plaja din Eforie, devastată de furtună FOTO Adevărul Constanţa
  • Plimbările pe maul mării, de-a lungul plajei, trec prin apă FOTO Adevărul Constanţa
  • Foişoarele de salvamar devin acvatice FOTO Adevărul Constanţa
  • Peisaj dezolant şi extrem de periculos la Mamaia FOTO Adevărul Constanţa
  • Stâlpi de iluminat, udaţi de apa mării FOTO Adevărul Constanţa
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările