FOTO Lacrimile generalului, fotografia care a emoţionat Internetul. Ce l-a făcut pe eroul din Al Doilea Război Mondial să plângă
0O imagine surprinsă recent la un ceremonial de la Ministerul Apărării Naţionale a emoţionat internauţii. La festivitatea la care veteranii de război au fost faţă în faţă cu olimpicii liceului militar, unul dintre eroii naţionali, generalul Constantin Didulescu, a lăcrimat, fiind consolat de secretarul de stat Otilia Sava.
Întâlnirea a fost organizată la data de 7 mai, cu prilejul avansării la grad de general a şase veterani de război: Gheorghe Dumitrescu, Ion Căiniceanu, Constantin Miu, Nicolae Dobrovie, Ştefan Iancu, Ioan Ştefănescu. „Demni, venerabili, adevăraţi români… aşa i-am simţit astăzi, la ceremonia în care distinşii veterani de război au primit gradele de general. Fiecare cu povestea lui, desprinsă din cartea de istorie. O istorie vie pe care noi românii ar trebui să o trăim alături de ei pentru că este şansa noastră către o Românie Puternică. Sunt poveşti cutremurătoare de eroism, de jertfă, de patriotiosm…“, au scris oficialii MApN.
La festivitate au luat parte şi cei mai buni elevi de la Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir“ din Breaza, olimpici naţionali şi internaţionali, care au terminat anul precedent de studii cu media generală 10. Unul dintre generalii prezenţi nu şi-a mai putut stăpâni emoţia. Veteranul de război Constantin Didulescu, general-locotenent aflat la venerabila etate de 92 ani, a început să lăcrimeze. A încercat cu mâinile tremurânde să-şi scoată batista de la pieptul încărcat de decoraţii. Otilia Sava, oficial MApN, i-a şters lacrimile generalului, cu un gest afectuos, ca de la fiică la părinte.
Aceasta era, de fapt, şi încărcatura momentului. Generalul care a supravieţuit unui război plângea pentru că-şi pierduse unica fiică, cu doar o săptămână înainte. Otilia Sava a explicat culisele acelor gesturi. „Suferinţa nu era a unui general-locotenent, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, ci a unui tată! Domnul Didulescu îşi pierduse unica fiică în urmă cu o săptămână. Pentru că suntem prieteni apropiaţi, de suflet, m-a rugat să nu ne despărţim niciodată. Copleşit de suferinţă, m-a strâns cu putere în braţe şi mi-a spus: «Otilia, tu eşti familia mea şi fata care mi-a mai rămas!»“, a relatat secretarul de stat care răspunde de relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului.
Rănit de două ori în luptă
Constantin Didulescu a luptat pe frontul de vest în cel de-al Doilea Război Mondial. A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Infanterie din Bucureşti, la 15 aprilie 1944. A fost înaintat la gradul de sublocotenent şi repartizat la Regimentul 31 din Calafat, pe funcţia de comandant de pluton.
„Nu peste mult timp, aveam să intru în luptă, cu întreaga unitate, după întoarcerea armelor, la 23 august, participând la lichidarea garnizoanei germane din oraş. Imediat după aceasta, în cadrul operaţiei de acoperire a frontierei din acea zonă, cu plutonul pe care îl comandam, întărit cu un pluton de grăniceri, am constituit un detaşament independent care, în ziua de 30 august, avea să se confrunte cu un puternic foc executat de pe navele de război hitleriste care se retrăgeau, în amonte, spre Turnu Severin“, a relatat generalul pentru presa militară.
Timp de două săptămâni, în octombrie 1944, detaşamentul sublocotenentului Didulescu a urmărit inamicul în pusta ungară, ducând lupte grele.
„După cucerirea localităţilor Tiszalök, Tizgakurt, Tokay, ca să enumăr numai câteva, rândurile noastre au început să se rărească. Bravi ofiţeri, subofiţeri şi ostaşi căzuseră în focul încleştărilor aprinse sau suferiseră răniri grave. La scurtă vreme, o rafală de mitralieră nu m-a ocolit. Trei gloanţe mi-au străbătut omoplatul drept, alunecând ulterior printre muşchii braţului. Am primit primul ajutor la punctul medical al batalionului, înainte de a fi fost transportat la un spital de campanie, unde am fost operat“, a povestit generalul Didulescu.
După concediul medical de recuperare, sublocotenentul s-a înapoiat la regiment care între timp ajunsese pe teritoriul Cehoslovaciei, la Banska-Bistrica. Constantin Didulescu şi-a reluat locul în linia întâi, în fruntea plutonului. „Trebuia să merg până la capăt. Aşa jurasem în inima şi sufletul meu. La 21 aprilie 1945 însă, pe malul râului Morava, am fost rănit a doua oară în piept de o schijă de aruncător de mine de 120 mm. Aşa că victoria de la 9 mai o sărbătoream cu răniţii dintr-un spital de campanie, departe de ostaşii mei credincioşi şi viteji între viteji“, a declarat veteranul de război.
„Domnule general, aveţi mii de fii şi fiice!“
Născut la 9 aprilie 1923, în Basarabi-Dolj, generalul-locotenent Constantin Didulescu este actualmente preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război - sector 4 Bucureşti. Fotografia sa lăcrimând a stârnit emoţia tuturor. „Domnule general, în Bihor aveţi 1834 de fii şi fiice, toţi membri ai asociaţiei noastre. Avem onoare să vă salutăm: SĂ TRĂIŢI!“, a urat Cultul Eroilor Bihor, pe pagina de Facebook cu explicaţia acelui moment dureros.
Oficialul MApN Otilia Sava a transmis celor care au fost solidari cu veteranul de război: „În viaţa noastră se întâmplă rar să întâlnim oameni de colecţie, care ne lasă inegali cu cei care eram înainte de cunoaşterea lor. Dar şi mai rar se întâmplă să întâlnim un erou. Este un erou trist, dar nu mai este singur. Vă are pe voi, cei care-i respectaţi pe eroi!“
Vă mai recomandăm
Se încarcă comentariile...
