FOTO Istoria tulbure a celebrei şampanii Mott. Şefii companiei botezate Zarea după naţionalizare au înfundat puşcăriile comuniste

FOTO Istoria tulbure a celebrei şampanii Mott. Şefii companiei botezate Zarea după naţionalizare au înfundat puşcăriile comuniste

Kurt Mott în domiciliu forţat în Bărăgan FOTO Arhivă personală Ioana Mott

Şampania Mott – astăzi cunoscută sub numele de Zarea – are o istorie înecată în amarul temniţelor comuniste: industriaşii  germani care au avut cea mai mare fabrică de vinuri spumante din România interbelică au devenit victimele represiunii, în timp ce afacerea le-a fost confiscată de stat

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Wilhelm Mott a venit din Germania şi s-a angajat, pentru o perioadă, la compania de vinuri spumante Rhein, din Azuga, deţinută de Wilhelm Rhein, un descendent al unei vechi familii de saşi din Braşov. Când a simţit că a învăţat suficient de multe despre industrie, Mott s-a mutat la Bucureşti. Aici a deschis, în 1912, pe Calea Griviţei, o mică fabrică de vinuri spumante. Ulterior, a mutat sediul pe strada Luigi Cazzavillan, unde fabrica a funcţionat până la cumpărarea pivniţelor din Dealul Spirii, de pe strada Puţul cu Apă Rece, în 1922. În această perioadă, compania Mott & Fils a produs, pe lângă şampanie, vinuri fine, vermut, ţuică, apă minerală, vin pelin, dar şi nectar.
 
Chiar şi în perioada Marelui Război dopurile sticlelor de spumant au sărit cu spor. Aceasta a fost, de alt-fel, o perioadă profitabilă pentru industriaşul german: „Vinul în război a făcut întotdeauna să fie mai bine ascultat glasul comandantului şi mai bine auzit glasul datoriei“, dădea, şugubăţ, o explicaţie Kurt Mott, fiul fondatorului, în volumul „Vinul nostru cel de toate zilele“, publicat în 1942. Mai mult, calitatea produselor a atras şi atenţia Casei Regale, astfel că Mott & Fils a devenit principalul furnizor de băuturi, iar în scurt timp produsele s-au regăsit în meniul vapoarelor transatlantice, datorită operatorului trenului Orient Express.
 
BĂUTURA CARE ÎNTRUNEŞTE TOATE SUFRAGIILE
 
„Când o femeie comandă – fie în viaţă, fie la un local de petrecere – fiţi atenţi ca dorinţele ce le exprimă să corespundă feminităţii sale. Astfel, în ce priveşte şampania, bucuraţi-vă dacă va cere MOTT 1914. Pentru că această băutură va întruni sufragiile tuturor comesenilor, atât a băutorilor amatori de «viguros», cât – îndeosebi – a sexului frumos care apreciază nuanţe delicate“, aşa se făcea publicitate vinurilor produse de Mott & Fils, băuturi care au căpătat rapid notorietate în perioada interbelică, după cum se arată pe site-ul companiei Zarea, moştenitoarea şi continuatoarea firmei antebelice. 
 
Alteori, presa vremii făcea şi reclamă subtilă, dar binemeritată: „Faptul că însăşi Asociaţiunea chimiştilor, sub preşedinţia d-lui Prof. Dr. Ştefan Minovici, cu ocazia banchetului anual servit de Restaurantul Enescu, a dat preferinţă şampaniei MOTT dovedeşte cu prisosinţă că acest produs este natural şi superior“. De altfel, şampania era nelipsită de pe mesele festive ale epocii, după cum o arată şi meniul pregătit pentru o celebrare, din 1925, a elevilor şi studenţilor câştigători la concursul „Gazeta Matematică“: „Cegă cu maioneză, vol au vent, vinegrette de pasăre, Dealu Mare roşu, Mott extra dry, şampanie“.
 
 
KURT MOTT, VICTIMA COMUNIŞTILOR
 
În 1948, comuniştii au naţionalizat fabrica Mott & Fils şi i-au schimbat numele în Zarea. Kurt Mott, fiul lui Wilhelm, a fost până la moarte o victimă a comuniştilor. Din mărturiile familiei ştim că tânărul Kurt a urmat şcoala elementară în Germania, apoi şi-a desăvârşit studiile la liceul comercial din Ploieşti. Între 1911 şi 1913, a fost funcţionar şi translator la sucursala din Bucureşti a companiei olandeze Matschappy. Între 1913 şi 1920, a lucrat la condiţionarea vinului şi şampaniei la Pivniţele Mott şi fiul. În 1920, a devenit administratorul societăţii, iar doi ani mai târziu a obţinut diploma de expert contabil. S-a căsătorit cu o româncă, Viorica, şi şi-a botezat fiul, Claudiu, în rit ortodox. 
 
În cel de-Al Doilea Război Mondial, a refuzat să-i dea afară pe lucrătorii evrei, în ciuda legilor antisemite din România. Mai mult, spun urmaşii săi, a adăpostit un salariat evreu în casa sa, după ce locuinţa acestuia a fost bombardată de avia-ţia americană. În 1949, Kurt Mott a fost condamnat la zece ani de închisoare. Despre motivele care au stat la baza acestei hotărâri vorbesc arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Din fondul documentar ce se referă la „persoanele cu trecut reacţionar hotărâte a fi dislocate în anul 1953“ aflăm despre acuzaţiile care i s-au adus: „Mott Kurt a fost administrator delegat şi principal acţionar la SAR Mott & Fils (fabrică de băuturi spirtoase), administrator delegat la Soc. Intrans, acţionar la Soc. Romco-Union şi SA V.A. A posedat pivniţele Mott care au fost naţionalizate. Este cunoscut ca filo-german. A finanţat organele Gestapoului din România şi grupul etnic german, fiind membru al acestui grup, şi a fost emisar al legaţiei germane din România. În anul 1946 a fost arestat pentru că la domiciliul său s-a descoperit un stoc important de aur şi valută, iar în anul 1949 a fost condamnat la zece ani muncă silnică pentru spionaj“, se arată în dosarul de dislocare nr. 10.145.  
 
 
„N-A AVUT BANI ÎN BĂNCI ŞI NICI STOC DE AUR“
 
Kurt Mott a fost condamnat înainte de a fi judecat. „Acuzaţiile că ar fi finanţat organele Gestapoului din România şi grupul etnic german sunt neadevărate. N-a avut bani în bănci, în ţară sau în străinătate, şi nici stoc de aur. Toate câştigurile le-a investit continuu în firma sa“, spun moştenitorii marelui industriaş. În 1959, la expirarea pedepsei, a fost trimis cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Pedeapsa i-a fost majorată ulterior, comuniştii considerând că era un element periculos, insuficient reeducat. După eliberare, în 1965, a hotărât să rămână aproape de fosta afacere de familie, aşa că s-a angajat oenolog clasa I la Întreprinderea de Industrializare a Vinului şi Băuturilor Alcoolice, cu sediul în Şoseaua Electronicii nr. 19.  
Cât a fost închis, soţia sa, Viorica, a divorţat, reluându-şi numele de fată, Niculescu, pentru ca fiul lor să poată urma studiile universitare. Dar nici asta nu l-a ferit de probleme. După ce a fost şters de pe lista de admişi la facultate, Claudiu Niculescu s-a angajat ca muncitor şi aşa a reuşit să obţină un loc la fără frecvenţă, la Facultatea de Electrotehnică, pe care a absolvit-o cu succes. 
 
Vegheat de Securitate până la moarte
 
Când se afla în domiciliu obligatoriu, Securitatea a încercat să-l recruteze pe Kurt Mott ca agent, pentru a-l spiona pe Corneliu Coposu, care se afla tot în domiciliu obligatoriu. „Va fi luat în studiu în vederea recrutării ca agent numitul Mott Kurt cu domiciliul în comuna Rubla, ce deşi nu e de aceeaşi nuanţă politică cu obiectivul, totuşi prin poziţia socială avută în trecut, cât şi datorită faptului că îl cunoaşte pe acesta de când era secretar personal al lui Iuliu Maniu, scontăm în a realiza prin recrutarea sa următoarele: dacă Corneliu Coposu caută să menţină moralul PNŢ-iştilor în comună, cum acţionează în realizarea acestui scop, în ce constă relaţiile cu ţărăniştii ce au D.O. în comuna Rubla“, se arăta într-un plan de măsuri al Serviciului Raional Brăila al MAI, elaborat la 25 aprilie 1963. 
 
 
 
După ridicarea restricţiilor domiciliare, Kurt Mott a încercat să emigreze în RFG, însă regimul comunist şi soarta i-au fost potrivnice. A murit la 20 ianuarie 1970. Alături de el, veghea conştiincios unul dintre informatorii Securităţii, spune istoricul Dumitru Lăcătuşu, de la Centrul de Consultanţă Istorică. Interesante erau, pentru comunişti, conturile pe care credeau că industri-aşul le avea în străinătate. Iată ce relata o sursă în dosarul de Securitate al lui Kurt Mott: „Situaţia bolnavului internat s-a înrăutăţit brusc în dimineaţa zilei de 19-I-70 şi la 20-I-70 a încetat din viaţă. A fost înmormântat la Cimitirul Evanghelic Belu la data de 23-I-70. A primit atenţii şi coroane de flori din partea MIA (Ministerul Industriei şi Alimentaţiei), a întreprinderii unde a lucrat şi a prietenilor şi a cunoscuţilor. Deşi sursa în ultimele zile [de] când boala începuse a se agrava a stat la patul lui zi şi noapte, Mott K. nu i-a confirmat nimic deosebit legat de unele resurse materiale de care ar dispune sub forma unor depozite financiare la unele bănci din Occident sau despre alte probleme“.  

Kurt Mott Arhivă Ioana Mott

Imagini din aceeasi galerie
  • Kurt Mott Arhivă Ioana Mott
  • Kurt Mott și soția Arhivă Ioana Mott
  • Kurt Mott cu salariații Arhivă Ioana Mott
  • Kurt Mott în 1962 în Bărăgan Arhivă Ioana Mott
  • Kurt Mott în 1943 Arhivă Ioana Mott
  • Diploma de încetățenire
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: