FOTO Imagini rare cu perla neagră „dăruită“ de Marea Neagră unui scafandru constănţean. „Era puţin moale la atingere...“
0Un scafandru profesionist din Constanţa a descoperit o perlă neagră într-o midie, de dimensiunea unui bob de mazăre. Valoarea acesteia poate ajunge până la 2.000 de dolari.
În această vară, un scafandru profesionist din Constanţa a descoperit într-o midie o perlă foarte rară, de culoare neagră. Tânărul povesteşte că, în timpul unui antrenament a cules câteva midii din Marea Neagră, la o adâncime de 10 metri. Acasă, le-a fiert pentru a scoate carnea din cochilie şi, în timp ce le mânca, a descoperit o perlă netedă, de culoare neagră, de mărimea unui bob de mazăre.
„Perla era puţin moale la atingere şi, în timp, şi-a schimbat culoarea, devenind mult mai închisă“, le-a povestit el colegilor. Nu-l interesează valoarea materială a perlei şi, prin urmare, nu s-a dus la un bijutier specialist pentru a fi evaluată, spunând că o va păstra ca amintire.
Mărgăritare din Marea Neagră
Marea Neagră nu este o zonă unde cresc perle naturale şi, prin urmare, perla descoperită accidental are o valoare şi mai mare. Foarte rar pescarii se pot lăuda că au descoperit perle. În schimb, nu este un caz singular. Tania Zaharia, director ştiinţific la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Marină Grigore Antipa, îşi aminteşte că în anii '90, când se ocupa de parazitologia vieţuitoarelor marine din Marea Neagră, a descoperit o perlă într-o midie. Cercetătorul şi-a dat seama că perla avea mai mult o valoare ştiinţifică decât materială, fiind neregulată şi destul de mică. După un timp, perla a dispărut. După mulţi ani, o altă perlă a fost descoperită de colegii săi la una dintre scoicile din Marea Neagră, care erau disecate la institut. „În timp ce diseca o scoică, unul dintre colegii mei a găsit o perlă“, spune Tania Zaharia.
Cum se formează perlele
Tania Zaharia spune că geneza unui mărgăritar începe cu un fapt banal, când un fragment de materie organică străină ori un parazit ajunge în corpul moluştei sau o rănire accidentală face ca un fragment de ţesut din manta să ajungă într-o altă parte din organism. „Sâcâită de acest intrus, de care nu poate scăpa uşor, molusca a învăţat de sute de milioane de ani o metodă proprie de a atenua senzaţia deranjantă: acoperă corpul străin cu straturi-straturi dintr-o materie neteda, calcaroasă, izolându-l astfel şi făcându-l nevătămător, transformându-l într-o formaţiune inertă, rotunjită, mai puţin iritantă pentru ţesuturile moi şi care, dacă nu poate fi eliminată, cel puţin e mai uşor de suportat“, explică specialiştii de la Institutul Grigore Antipa din Constanţa.
Deşi marea majoritate a moluştelor posedă acest mecanism de apărare, nu toate pot produce perle de valoare. „Mecanismul lor de apărare pot produce formaţiuni calcaroase, de diferite forme, ce pot fi considerate perle într-un sens foarte larg al termenului. Cele mai multe nu au însă valoare comercială, fiind de interes doar pentru oamenii de ştiinţă sau colecţionari. Ceea ce numesc bijutierii «perle», adică formaţiuni cu luciu sidefat, mătăsos, sunt produse de un mic număr de scoici, aşa cum sunt numite în limbaj popular moluştele bivalve“, spune specialistul.
Perle de cultură sau sălbatice?
O perla naturală este formată din straturi concentrice de aragonit, o formă de carbonat de calciu cristalizată sub forma unor plăcute hexagonale, cu grosimea de 0,5 microni, consolidate prin straturi subţiri dintr-o proteină numită conchiolină.
Perlele formate în mod natural, în urma pătrunderii întâmplătoare a unui corp străin în mantaua scoicii, sunt foarte rare, de unde şi preturile exorbitante cu care se tranzacţionează. Spre exemplu, o perlă neagră naturală costă între 50 şi 2.000 dolari, în funcţie de calitate şi de mărime.
În secolul XX, când au fost puse bazele producţiei de tip industrial, piaţa perlelor a fost inundată de perle de cultură, mult mai ieftine decât cele „sălbatice“. Cultura perlelor se bazează pe o combinaţie între intervenţia umană şi procesul natural de depunere a straturilor de sidef în jurul unui corp străin, intervenţia umană constând în introducerea în ţesuturile moi ale scoicii a unui corp străin. Perlele de cultură, chiar dacă sunt produse în cantităţi mari, nu sunt, totuşi, uşor de obţinut.
Tania Zaharia spune că o scoică are nevoie de mulţi ani pentru a fabrica o perlă. „Cu cât sunt mai mulţi ani, cu atât perla e mai mare. Doar aproximativ 5% dintre perlele de cultură sunt de înaltă calitate, având sfericitatea aproape perfectă şi luciul care le permit să facă parte din industria bijuteriilor de lux“. Perlele naturale pot fi deosebite de cele de cultură prin examinarea cu raze X.
Pe piaţă circulă şi imitaţiile, perle realizate prin procese tehnologice, nu crescute în scoici, care însă imită foarte bine mărgăritarele adevărate. 99% dintre perlele comercializate în întreaga lume sunt perle de cultură, piaţa fiind dominată de perlele de apă dulce obţinute în China.
Nu doar scoicile produc perle. Există câteva specii de melci care trăiesc în Oceanul Indian sau în Oceanul Atlantic, care dau naştere unor perle mai puţin obişnuite, dar care au valoare estetică şi comercială. Perlele acestor melci nu sunt, în general, sidefii, ci au o înfăţişare cu totul aparte, părând a fi făcute din porţelan, cu un luciu fin şi de culori delicate, cum ar fi galben, roz sau portocaliu.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
