FOTO Giethoorn, fermecătorul sat olandez supranumit Veneţia Nordului. Are canale în loc de uliţe şi podeţe arcuite
0
Cel mai frumos loc din Ţara Lalelelor este o aşezare idilică, cu case pastorale, canale în loc de uliţe şi vegetaţie luxuriantă. Pitorescul peisajului a făcut ca Giethoorn să fie inclus pe tabla de joc Monopoly, alături de faimoase capitale ale lumii.
În Olanda, ţara care a smuls mării uscatul, apa este prietenul supus al omului. În Giethoorn, satul veneţian al Olandei, apa este gondolierul. Vizitatorul uimit de atâta frumuseţe este plimbat pe canalele ce îşi croiesc drum printr-o rezervaţie naturală în care localnicii au ridicat case de o frumuseţe pastorală.
Aşezării i se mai spune „Veneţia Nordului“ sau „Veneţia verde a Olandei“, pentru că are canale în loc de uliţe, bărci în loc de căruţe şi vegetaţie luxuriantă. Printre bărcile turistice îşi fac loc, nestingherite de circulaţie, cârduri de răţuşte.
O mică Deltă a Dunării, atractivă şi comercială
Giethoorn este o mică localitate istorică, aşezată la 117 km nord-est de Amsterdam, spre Groningen. „Satul pe apă“ al Olandei este situat în centrul regiunii Overijssel (a cărei capitală este Zwolle, datând din secolul 9).
Situaţia satului este oarecum similară Deltei Dunării, pentru care te îmbarci de pe faleza din Tulcea în şalupe sau în vaporaşe etajate. Ajuns pe drum asfaltat la Giethoorn, îţi laşi maşina în parcarea uriaşă, apoi mergi la pontonul din faţa restaurantului De Rietstulp, unde te aşteaptă ambarcaţiunile.
GALERIE FOTO LA PLIMBARE PRIN GIETHOORN, VENEŢIA NORDULUI
O plimbare dus-întors pe canalele din Giethoorn, până la lacul Bovenwijde, durează o oră şi costă de la 6,50 euro de persoană. Croazierele se fac doar în intervalul orar 11-16. Ca să nu strice mediul ambiental, ambarcaţiunile sunt limitate la canoe, bărci cu vâsle sau cu motor, şalupe şi vaporaşe pe un singur nivel cu capacitate de transport pentru maximum 30 persoane. Dacă plouă, ambarcaţiunile sunt acoperite şi încălzite. Persoanele cu dizabilităţi, în cărucior, pot circula la bordul lor. Există şi o Poliţie a canalului care-i amendează pe vitezomani.
Conducătorii ambarcaţiunilor, skipperii, sunt şi ghizi. Vincent, un tânăr olandez de 21 ani, este la prima lui ieşire singur pe canal, la cârma vaporaşului, şi are mari emoţii. Reuşeşte să nu lovească barca decât de câteva ori de pereţii canalului, la nişte viraje, şi hârjâie uşor barca de alte bărci când se intersectează cu ele.
Dar situaţia este tratată cu umor de pasageri, care se amuză de încurcătură şi se întrec să ajute în manevrarea bărcilor pentru a se îndepărta în siguranţă. Asiaticii, mai ales, râd de mama focului, până nu li se mai văd ochii, decât dantura perfectă. Şi turiştii au de ce râde, de fericire: florile de pe mal sunt atât de învoalte încât le atingi doar stând în barcă. De pe mal, copacii seculari, cu tulpini groase, îşi întind coroana bogată spre luciul canalelor.
Raiul din Giethoorn, un loc scump, cu reguli drastice
Casele, cu peluze perfecte, sunt construite din lemn, cărămidă şi piatră, cu acoperiş din stuf şi obloane cu flori la ferestre. Sunt micuţe, dar deosebit de cochete, cu elemente tradiţionale, peluză impecabilă şi flori, multe flori colorate peste tot. Pentru că satul este obiectiv turistic, proprietarii nu au voie să construiască nimic de capul lor, iar orice dorinţă sau excentricitate nu trebuie să iasă din tipicul care atrage milioane de vizitatori pe an.
Numele Giethoorn vine de la coarnele de capre („gietehorens“) descoperite de primii locuitori, rămase de la o inundaţie devastatoare din secolul 10. Cu toate croazierele pe canele şi cu valurile de turişti, supranumele de „Veneţia Olandei“ ar duce cu gândul la zgomot şi haos, dar olandezii insistă că nu e deloc aşa. Zona e foarte liniştită şi verde, pentru că ei au avut grijă să impună şi să respecte norme pentru protejarea locului care le aduce bani şi notorietate.
Canalele sunt traversate de 176 poduleţe şi punţi arcuite, din lemn, construite pentru ca vecinii să se poată vizita sau pentru ca poştaşul care traversează satul cu barca să livreze corespondenţa.
Casele aici sunt extrem de scumpe, chiar şi pentru un occidental. O proprietate la Giethoorn ajunge la două milioane de euro. Iar dacă este situată pe canalul principal şi nu pe cele lăturalnice, neturistice, include disconfortul de a fi în vitrina unui uriaş muzeu în aer liber. Intimitatea localnicilor (2.600 la număr) nu există la Giethoorn, unde casele şi curţile deschise, fără gard sau cu gard viu, sunt constant fotografiate de miliarde de ori într-un an.
Unele uşi stau deschise de perete, pentru că gospodinele din satul de lux mai au treburi casnice de făcut. Dar până şi la treburile casnice, femeile trebuie să fie aranjate în ţinută, iar gospodăria îngrijită în perfectă stare - gata de a fi imortalizată în orice moment.
Vegetaţia, ca o pavăză care-ţi ia ochii
E greu să trăieşti în basmul idilic de la Giethoorn. Aprovizionarea se face pe apă, aşa cum au gândit-o întemeietorii satului. Pe vremea lor, cu sute de ani în urmă, era calea de transport cea mai ieftină. Acum a devenit cea mai scumpă şi anevoioasă.
Şi mai este un disconfort pentru locuitorii din Giethoorn: mirosul de gaze degajat de intensul trafic de pe canale. Noxele emanate de bărcile cu motor pot face aerul greu de respirat la un moment dat, la fel ca pe un bulevard intens circulat, la o oră de vârf. De aceea sunt preferate ambarcaţiunile silenţioase şi nepoluante, electrice, numite „bărci-şoaptă“. Vegetaţia care abundă aici are, pe lângă efectul estetic, şi rolul de a absoarbe mirosul neplăcut şi de a amortiza zumzetul bărcilor şi al turiştilor care exclamă şi fac poze în continuu.
Ce vizitezi la Giethoorn
După turul de canal (sunt 90 kilometri în total, dar traseul turistic este mult mai scurt), vizitatorii încep plimbarea per-pedes pe cărarea ce străjuieşte canalul, de o parte şi de alta, pe care poţi merge şi cu bicicleta. Se odihnesc pe băncile din lemn de pe mal sau direct pe iarbă. De vizitat este micul şantier nautic Schreur, biserica sau unul dintre micile muzee locale (maximum 4 euro intrarea de persoană): unul rustic, altul geologic şi altul al vehiculelor retro şi arhaice, care nu se mai pot folosi în sat pentru că nu sunt drumuri.
Un popas obligatoriu se face la magazinele de suvenire cu obiecte meşteşugite de artizani, la cafenele sau la localurile de pe, evident, malul apei în a căror poartă te duc podeţele boltite încărcate de flori, pe sub care trec bărăcile încărcate de turişti.
La Giethoorn, obiectele de suvenir (cum ar fi celebrii saboţi din lemn în miniatură) sau meniul sunt mai scumpe decât la oraş, dat fiind costul transportului produselor pe apă şi al faimei locului. În satul tradiţional olandez, cel mai căutat restaurant cu terasă este cel italienesc. Cu pizza şi pastele sale, bucătăria italiană nu va da niciodată greş, pe niciun meridian.
Giethoorn, aşezat pe tabla de Monopoly
„Este mic şi foarte special satul nostru. Are canale frumoase, ferme pitoreşti şi case încântătoare. Satul este magic, de basm, experienţa este unică“, se laudă oamenii locului. Preţul cazării este pe măsură: în sezon rece, 60 euro camera/noapte este de-a dreptul un chilipir. Iarna, canalul îngheaţă atât de tare încât se face pe el patinaj, schi sau săniuş.
Vara, tarifele se dilată. Localnicii te îmbie cu şederea pentru că trebuie să vizitezi împrejurimile. Nu se poate să vii la Giethoorn şi să nu hoinăreşti cu bicicleta prin Parcul naţional Weerribben-Wieden, cea mai mare zonă verde continuă a Nordului.
Popularitatea locului a determinat deţinătorii Monopoly să includă Giethoorn pe noua tablă de joc, lansată în 2015, cu ocazia aniversării a 80 ani de la inventarea sa în anul 1935. Fantasticul sat turistic olandez este înscris astfel la secţiunea maro, lângă Madrid, făcându-şi astfel pe tabla de Monopoly alături de alte capitale ale lumii, printre care se numără şi Amsterdam.
Pe aceeaşi temă:
Cadaques, golful boem de la capătul lumii
Se încarcă comentariile...
