FOTO Povestea copiilor din Constanţa care locuiesc într-un grajd. În fostele spaţii în care creşteau caii trăiesc acum 20 de familii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locul unde altădată creşteau cai acum trăiesc oameni. Fostele grajduri din Pecineaga reprezintă „acasă“ pentru 22 de familii sărace. Într-o cămăruţă întrega familie mănâncă, tot acolo învaţă cei mici şi tot acolo dorm cu toţii.

Fostele grajduri ale societăţii Orizont care s-a desfiinţat sunt acum adăpost pentru oamenii sărmani. Afară sunt întinse mai multe sârme pe care femeile şi-au întins hainele la uscat.

Cei mici aleargă pe tăpşanul plin de câini şi de fecale. Sunt murdari şi le curge nasul. Curioşi, oamenii ies la uşi. Ne invită în casele lor. Pe un hol întunecos mai multe uşi. Intrăm în una din camere. O femeie spală rufe într-o copaie. În pat, un copil nou născut doarme. Televizorul este pornit. Pe manele.
 

Florentina Ivăncescu, de 21 de ani, locuieşte aici de aproape zece ani.  Cândva, plătea 5 lei chiria pe cameră. Acum, achită doar lumina. Apă ia de afară, de la robinet, de unde se aprovizionează cu toţii. Soţul ei a muncit în construcţii, iar în prezent pe unde dă Dumnezeu. 
 

Ne răspunde rar, este mai prinsă de spălatul rufelor. Mama ei, Mariana Ivăncescu, de 45 de ani, doar ce se întorsese din Italia. Femeia spune că îşi ajută toţi copiii aşa cum poate. Câştigă pe lună doar 500 de euro, dar nu se plânge. Are cinci copii şi şapte nepoţi. Al optulea este pe drum. 
 

Mamă cu cinci copii
 

O altă intrare o altă poveste. Paraschiva Apachiţei are doar 40 de ani, dar pare mult mai în vârstă. Nu se plânge. Are cinci copii: patru băieţi şi o fată. Cel mai mare are 20 de ani: Radu Gheorghe. Alex Florentin are 18 ani, Ionuţ Costeluş a împlinit 16 ani, iar Petre doar 14 ani. Mezina familiei, Ana Maria, are doi ani. Cea mică este îngrijită acum de fraţii mai mari. 
 

Pe patul din casă, multe haine. Femeia se scuză şi spune că se pregătea să le spele. Nu e greu să cari apă? Suntem curioşi. „Heheee … asta-i muncă?“, ne răspunde femeia îmbătrânită mult prea devreme. 
 

În cele două cămăruţe în care stă a locuit o vreme sora sa, apoi a preluat ea spaţiul. Preferă să stea aici decât cu soacra. „Am stat şi nouă luni fără lumină, până când m-am ţigănit“, se laudă ea. Nici acum pereţii nu arată mai bine. Sunt plini de igrasie, dar femeia spune că nu investeşte în cămăruţe pentru că nu sunt ale lor. 

Pe copii i-a dus la şcoală doar opt clase. Mai mult nu şi-a permis.  
 

Am întrebat-o dacă şi în casa lor vine Moş Crăciun. „Cum să nu. Eu de pe timpul verii încep să cumpăr una – alta. Cum găsesc ceva ieftin cumpăr şi ascund şi am de sărbători“, spune femeia. 

Acum, punea pe foc câteva surcele. „Lemnele le ţin pentru când o veni vijelia“, spune mama celor cinci copii. 


Ajutoare de la tineri din Constanţa
 

Pentru ca sărbătorile lor să fie un pic mai vesele, mai mulţi tineri voluntari din Constanţa au strâns ajutoare şi le-au donat acestor oameni. De la mobilă la dulciuri, de la jucării la haine, toate au fost dăruite acestor familii. 
 

„Le-am dus un camion încărcat cu mobilă. Am un prieten colecţionar de obiecte vechi. El merge într-un apartament ce urmează să fie scos la vânzare şi îşi alege unul – două obiecte, după care nu mai are ce face cu restul mobilei. Noi am strâns mai multe paturi, plăpumi, saltele, scaune şi le-am dus oamenilor din Pecineaga“, povesteşte Andrei Chivu, unul dintre voluntari.
 

Şi munca lor nu se opreşte aici. Vor merge în curând să le amenajeze copiilor un loc de joacă, să toarne piatră peste noroiul din faţa camerelor în care locuiesc. De sărbători, vor amenaja aici un brad de Crăciun. Elevii de la mai multe licee din Constanţa îi vor veni în ajutor şi împreună vor aduce fericire în viaţa acestor oameni. 

Vă mai recomandăm:


FOTO Stau la 10 kilometri de mare, dar nu au văzut-o niciodată. Şapte suflete trăiesc într-o fermă dezafectată din Pecineaga, departe de lumea copilăriei

Constănţeanul care a ridicat o biserică în curtea casei sale: „Lumea o luase razna, mulţi erau pocăiţi. Şi atunci am zis că trebuie să fac ceva“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite