FOTO Dobrogea, locul de întâlnire pentru diplomaţii străini la 1900. „Are să fie grădina Europei, nu doar a României“

FOTO Dobrogea, locul de întâlnire pentru diplomaţii străini la 1900. „Are să fie grădina Europei, nu doar a României“

Noiembrie 1878. Trecerea Dunării spre Dobrogea Sursa arhivelenationale.ro

Provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră deşteptase brusc interesul lumii pentru România, statul care vedea zorii dezvoltării după Războiul de Independenţă de la 1877-1878.

Ştiri pe aceeaşi temă

La finele anilor 1800, odată cu alipirea Dobrogei în urma Războiului de Independenţă de la 1877-1878, România începea să fie privită cu alţi ochi pe plan internaţional. Ieşirea la Marea Neagră şi deţinerea gurilor Dunării făceau din ţara noastră un stat demn de luat în seamă nu doar pentru Europa, Orient şi Balcani.

Avantajul economic al includerii Dobrogei în teritoriul românesc fusese conştientizat, la început, doar de câţiva politicieni vizionari precum Ion C. Brătianu (prim-ministru la 1878) şi Mihail Kogălniceanu (ministru de Externe la 1878). Nici măcar domnitorul Carol I nu voise să accepte Dobrogea, mâhnit de pierderea Basarabiei de sud-vest în favoarea Rusiei.

Importanta şi nedorita Dobroge. România plângea după Basarabia

România îşi câştigase independenţa faţă de Imperiul Otoman suzeran intrând în Războiul ruso-turc de la 1877-1878 de partea ruşilor. Rusia a învins şi voia acum recuperarea teritoriilor pierdute la războiul ruso-turc anterior (Războiul Crimeii, 1853-1856), când judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail reveniseră Moldovei. Ruşii ar fi vrut acum şi Dobrogea, care i-ar fi conferit puteri aproape depline în Marea Neagră. Tratatul de la Berlin (23 iulie 1878) a stabilit însă condiţii care a nemulţumit învingătorii: România pierdea Basarabia de sud-vest în favoarea Rusiei, iar Rusia nu primea Dobrogea - care era dată României. 

GALERIE FOTO DIN ARHIVA VALOROASĂ A DOBROGEI

Dobrogea era în situaţia copilului nedorit care nu reuşea să ostoiască durerea părinţilor. Văzută iniţial ca o palidă consolare oferită de puterile Europei, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră aştepta să fie descoperită de noua ei familie. Teritoriul de la nord de Dunăre, compus din judeţele Cahul, Ismail şi Bolgrad (vecine cu actualele judeţe Vaslui, Galaţi şi Tulcea), avea o însemnătate incontestabilă pentru România, dar Dobrogea, cu aşezarea si potenţialul său, putea aduce ţării ceea ce nu avusese niciodată: dezvoltare economică şi importanţă strategică.

„Luând Dobrogea ne deschidem o poartă prin care ne punem în raport cu lumea întreagă şi cu Occidentul, către care ziceţi dumneavoastră că aveţi toate aspiraţiunile. (…) Numai atunci România poate să fie de interes european, când vom avea gurile Dunării în mâinile noastre“, spunea Ion C. Brătianu, prim-ministrul de la acea vreme, unul dintre cei mai înfocaţi militanţi ai Dobrogei.

Brătianu atrăgea atenţia că Dobrogea este strategică nu doar pentru România, ci pentru lumea întreagă, în echilibrul Est-Vest şi în jocul de şah Orient-Balcani-Europa. 

Iunie 1916. Vizita Romanovilor la Constanţa, ultima ieşire externă a familiei Ţarului Nicolae al II-lea Sursa Ambasada Federaţiei Ruse

„Domnilor, plămânii, gura prin care are să respire şi respiră România este portul românesc la mare, la Chiustengea (denumirea otomană a Constanţei - n.r.). Şi Chiustengea are să fie şi cetatea apărării României. Cu ea avem să ne punem în raport cu lumea întreagă, prin ea vom avea cea mai mare cale de comunicaţiune a comerţului nostru, atunci mai cu seamă când puterile vecine vor căuta să ne închidă porţile. (…) Sunt încredinţat că drumul de fer la Constanţa are să dezvolte interesele noastre economice şi să tragă o mare parte din traficul nu numai transporturilor ce se fac în Orient, dar şi al aceluia din Occident şi că din ce în ce traficul are să crească mai mult. Dobrogea are să fie nu numai grădina României, ci a Europei întregi, numai să fim activi şi cu curaj. Constanţa e menită să devie unul din cele dintâi şi cel mai bun port al Mării Negre“, arăta marele om politic Ion C. Brătianu.

Ochii lumii s-au întors asupra României, ţara cu 245 kilometri de litoral

Interesul pentru România a sporit brusc după noua configuraţie teritorială de la 1878. O ţară care are 245 kilometri de litoral marin şi revărsarea în Marea Neagră a Dunării, cel de-al doilea fluviu al Europei, poate decide de partea cui se înclină balanţa într-un raport de forţe exterioare.

Puterile străine au recunoscut imediat ivirea unui stat în ascensiune şi până să se dezmeticească acesta din manevrele politice, au început să acorde României atenţia cuvenită. Cetăţeni ai lor sau ai României au primit funcţia oficială de a le reprezenta diplomatic. Arhivele Dobrogei (Constanţa-Tulcea), dar şi ale Dunării de Jos (Brăila-Galaţi) păstrează documentele din corespondenţa diplomatică a acelor timpuri, majoritatea purtată în limba franceză. Acestea au fost itinerate într-un turneu regional despre arhive, cetăţenie şi interculturalism, în vara lui 2017, în cele patru oraşe cosmopolite: Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila.

1900. Protipendada exotică de la Constanţa

Consulii străini din noua provincie românească făceau parte din protipendada Constanţei. Demnitarii locali notau conştiincios, la fiecare nouă acreditare, că persoana trebuie să fie invitată la recepţiile oficiale şi la momentele festive ale comunităţii.

Iar viaţa din târgul de la Marea Neagră palpita de distracţie. Centrul distracţiei era Cazinoul - Kursaalul, aşa cum era denumit. Vara, cum se însera, lumea ieşea la promenadă pe faleză, aşteptând semnalul orchestrei. Muzica dădea tonul veseliei generale, iar în serile calde când nu mai conta dacă eşti sezonist sau localnic. „Tot poporul se distra în familiaritate, prietenie şi voie bună“, se spunea. 

Cazinoul din Constanţa Sursa Muzeul Portului Constanţa

Cărţile Doinei Păuleanu, directoarea Muzeului de Artă Populară din Constanţa, descriu pitoresc atmosfera din acele vremuri. În „Constanţa, spectacolul modernităţii târzii 1878-1928“ (Editura Arcade, 2005) este redată o cronică mondenă din ziarul „L’independance Roumaine“ de la la 14 august 1881. „În fiecare seară, în sălile Kursaal-ului au loc baluri sau concerte, la care publicul se distrează până la ore târzii din noapte“, scriau ziariştii. Cum petrecerile de la mare se desfăşoară sub semnul lipsei de constrângeri, Kursaal-ul era locul unde intrigile amoroase făceau deliciul târgului. Se purtau conversaţii de plăcere purtate în limbile pământului, plimbări cu barca pe mare pentru răcorirea simţurilor, băi de soare şi preumblări pe plajă pentru refacerea tonusului. Peisajul colorat şi frivol era întregit de vasele cu marinari care întregeau distracţia din anii 1880. 

În ediţia din 14 august 1881, cronicarii „L’independance Roumaine“ făceau o menţiune specială pentru evenimentul monden din seara anterioară: frumoasele balului, îmbrăcate de obicei în rochii vaporoase şi pălării bogat împodobite, etalaseră costume naţionale, de mare efect. Portul naţional îmbrăcat de un străin a rămas un semn distins, de curtoazie faţă de gazde. Soţiile consulilor străini purtau acest costum la ocaziile publice. „La ultimul bal organizat de bogatul comerciant Charnaud, soţia consulului englez la Kustendje (numele otoman al Constanţei - n.red.), doamna Georges Blunt, a fost îmbrăcată în costum românesc. Toate doamnele prezente l-au considerat admirabil şi multe dintre ele l-au comandat imediat“, scriau ziariştii de la „L’independance Roumaine“.

Marea zi de „10 Maiu“. La Constanţa era serbată pe mare şi pe uscat

Cea mai mare sărbătoare era la 10 Mai, când se serba Ziua Regalităţii. Trei mari evenimente, însemnate pentru istoria ţării, au avut loc la această dată. La 10 mai 1866, Carol I a urcat pe tron, ca Principe Suveran al României. La 10 mai 1877, România şi-a declarat independenţa prin decizia legislativă de a nu mai plăti tribut către Înalta Poartă. Iar la 10 mai 1881, România devenea Regat.

Aşadar 10 Mai era o zi de mare sărbătoare pentru România, iar la Constanţa, declarată oficial Reşedinţă Regală în 1909, festivităţile aveau un caracter aparte. „Parade militare, jocuri de artificii, baluri, chermeze, grădina publică luminată de lampadare şi împodobită cu ghirlande, întreceri cu bărci, croaziere cu vapoare în largul mării, retrageri cu torţe“, enumeră Doina Păuleanu, în cartea „Regalitatea şi marea 1878-1914“ (Editura Monitorul Oficial, 2015). 

„La ultimul bal organizat de bogatul comerciant Charnaud, soţia consulului englez la Kustendje (numele otoman al Constanţei - n.red.), doamna Georges Blunt, a fost îmbrăcată în costum românesc. Toate doamnele prezente l-au considerat admirabil şi multe dintre ele l-au comandat imediat“

Cronică mondenă, ziarul „L’independance Roumaine“, 14 august 1881

Serbările se ţineau în zona peninsulară a oraşului, aproape de Pavilionul Reginei Elisabeta (sau „Cuibul reginei“, cum era numit, situat pe digul din Portul Constanţa) şi de Palatul Regal unde locuia Regele Carol I (actualul Tribunal Constanţa). „În oraşul Constanţa, toate casele arborară stindardul naţional. Lumea umplea străzile. Noaptea venind, o splendidă iluminaţie avu loc. Musica militară cânta în Piaţa Independenţei (Piaţa Ovidiu de astăzi). Animaţiunea era nemaipomenită până acum“, descriau cronicarii atmosfera sărbătorească de la 10 Mai 1881.

Te-Deumul era oficiat la Biserica Greacă (singura biserică ortodoxă din oraş), iar armata defila în ţinută de gală pe străzile peninsulei. Consulii străini felicitau prefectul şi oficialităţile Constanţei, apoi serbarea se dezlănţuia pe străzile oraşului-port. 

GALERIE FOTO CU OAMENII DOBROGEI DE LA 1910 - FOTOGRAFIAŢI DE CONSULUL ANATOLE MAGRIN

Vapoarele din port aveau arborate drapelurile, oraşul era „splendid ornat“ cu stindarde naţionale, iar muzicile militare cântau de la ora 2 până la ora 6 după-amiaza. Puhoaie de oameni veneau la distracţie. Seara era o feerie în oraşul-port de la malul mării. Vasele erau pavoazate de lumini şi decoraţiuni şi îşi încărcau catargele cu lămpi şi lampioane. Pe uscat, fanfara se retrăgea cu torţe marinăreşti. În Piaţa Independenţei se încingea o horă, în care dănţuitorii erau cinstiţi cu vin. Pe mare avea loc o serbare veneţiană, cu bărci şi marinari, pusă la cale de căpitanul portului, în timp ce la Cazino începea o serată dansantă. „O serbare de 10 Maiu cum n’a mai fost alta“, constata presa.

În anul 1888, sărbătoarea populară s-a transformat, însă, în lumină pentru săraci. Majestăţile Lor au dispus ca banii ce urma să fie cheltuiţi pentru iluminatul festiv să fie împărţiţi populaţei nevoiaşe. Festivitatea s-a rezumat la un Te Deum oficiat în toate bisericile din ţară, urmat de „felicitaţiuni“ către demnitari, în cadru restrâns. La 10 Mai 1900 se revine la atmosfera festivă, păstrându-se solemnitatea momentului prin tragerea a 101 salve de tun.

Figurile celebre ale Constanţei diplomatice: fotograful francez al Curţii Regale şi doctorul irlandez Taie-tot

Două figuri exotice fac parte din galeria consulilor străini de la Constanţa. Viaţa i-a legat pe amândoi printr-o întorsătură ciudată a sorţii.

Anatole Magrin, francezul ales fotograf al Curţii Regale Române, a fost consul francez la Constanţa. Născut la 1858, adolescentul Magrin a văzut Constanţa la 1875, în cursul unei călătorii pe Dunăre până la Marea Neagră. Anatole a revenit la 1878, când Dobrogea a fost inclusă în statul român. A fost numit secretar al consulului Franţei, avansând în ierarhie până la funcţia de consul. Anatole Magrin este primul fotograf al Dobrogei acelor timpuri, iar fotografiile sale pot fi văzute la Biblioteca Judeţeană Ioan N. Roman din Constanţa, în „Album de la Dobrudgea“. „Acestea sunt cele mai vechi fotografii despre Dobrogea pe care cititorii le pot vedea în biblioteca noastră. Oferă o mărturie impresionantă despre oamenii acestor locuri, despre cei care ne sunt strămoşi“, arată Ionel Alexe, doctor în bibliografie.

Anatole Magrin n-a mai plecat de la Constanţa, întemeindu-şi aici o familie. A murit la 12 ianuarie 1928 şi este înmormântat în Cimitirul Central din Constanţa. Alături odihnesc francezii căzuţi în Războiul Crimeii, recuperaţi şi aduşi de consulul Magrin pentru a-şi dormi somnul de veci în România. 

Anatole Magrin, consul al Franţei şi fotograf Sursa album Dan Arhire / Biblioteca Judeţeană Constanţa

Abraham Irwin Bolton a fost consul britanic, personaj excentric care a rămas în Dobrogea, unde noua viaţă i-a oferit deopotrivă aventură, onoruri, dar şi tragedii. Bolton era medic irlandez, fiu de preot anglican, născut la 26 martie 1838, în Dublin. El a ajuns în Dobrogea odată cu construirea căii ferate Cernavodă-Constanţa (1858-1860). Imperiul Otoman, stăpânitorul Dobrogei până la 1878 (timp de 458 ani), concesionase la 1857 lucrarea englezilor de la consorţiul Danube and Black Sea Railway & Küstendge Harbour Company (D.B.S.R.). De la Cernavodă la Constanţa era cel mai scurt drum de uscat, 60 kilometri, între Dunăre şi Marea Neagră. 

Bolton era medic chirurg în Marina Regală Britanică pe nava militară HMS „Cocatrice“. Debarcat în Dobrogea, irlandezul îşi capătă curând renumele de „Doctorul Taie-tot“ în provincia unde era greu de găsit un felcer. Bolton se stabileşte la Constanţa, unde îşi aduce şi familia din Irlanda. Era căsătorit cu Geraldine din 1866 şi aveau deja patru copii. Dar Geraldine moare la Constanţa în urma unei căzături în 1879, iar Bolton se recăsătoreşte după câteva luni de văduvie. Terezina avea să-i dăruiască 7 copii, iar doctorul prosperă. În 1881 este numit consul al Angliei, iar în 1882 preia farmacia companiei engleze care se retrăsese din Dobrogea. El deschide astfel Farmacia no. 1 a Constanţei, cunoscută drept „Farmacia engleză“. Dar în 1891, familia doctorului este distrusă de epidemia de difterie. Trei dintre copii şi Terezina, la doar 34 ani, mor într-un interval de trei săptămâni.

Rămas iarăşi văduv, la 57 ani, dr. Abraham Bolton se orientează asupra unei tinere frumoase, de familie bună, din Trieste. Ida Aloysia Josepha Hesse era sora soţiei lui Anatole Magrin, consulul francez de la Constanţa, prietenul său apropiat. Doctorul a văzut-o pe Ida într-o fotografie făcută de cumnatul ei şi a plecat val-vârtej la Viena ca s-o întâlnească pe aleasa inimii lui.

Abraham Irwin Bolton (stânga), cu familia sa, în faţa casei din Constanţa Sursa Arhiva arh. Gh.R.Rădulescu 

Arhitectul bucureştean Gheorghe Radu Stănculescu, urmaş al lui Bolton, povesteşte cum a convins-o străbunicul său pe Ida să îl ia de bărbat: „Legenda familiei spune că Ida era luată prin surprindere de sosirea intempestivă a doctorului Bolton. El avea o vârstă înaintată, era văduv de două ori şi avea mulţi copii. Dar Ida a zis <Da> pe loc când doctorul i-a pus pistolul în piept ameninţând că face moarte de om dacă nu se căsătoresc“. Mariajul lor, fericit, a durat din 1895 până la moartea doctorului Bolton, la 25 mai 1909. Doctorul a mai avut trei copii, toţi născuţi la Constanţa. Fiica cea mare a Idei şi lui Abraham, Elsa, este bunica arhitectului Stănculescu.

Familia extinsă a lui Bolton a mai suferit o pierdere năprasnică în decursul timpului. Venită la Constanţa să-şi viziteze fiicele căsătorite cu consuli, soacra lui Bolton şi a lui Magrin, Anna Hesse (născută Angelini), este prinsă de izbucnirea Primului Război Mondial. Fiul ei încearcă să o aducă înapoi în Austria, pe un vas de război pe Dunăre, dar femeia moare în 1917, în portul de la Drobeta Turnu Severin. Călătoria ei s-a sfârşit, definitiv, acolo, soacra celor doi consuli fiind înmormântată în cimitirul catolic din Severin.

Documente cu parfum de epocă din arhiva Dobrogei

În martie 1888, Dimitrie Benderly, „român dobrogean“ cum era prezentat în scrisorile dintre Prefectura şi Primăria Constanţa, a fost însărcinat viceconsul al Germaniei şi consul al Belgiei la Constanţa, conform deciziei guvernelor respectivelor ţări.

În aprilie 1894, Imperiul Austro-Ungar înfiinţa o agenţie consulară la Tulcea, care intra în jurisdicţia Consulatului Imperial şi Regal din Constanţa (care funcţionase iniţial în Tulcea).

La 7 august 1900, Agenţia consulară a Italiei de la Constanţa cobora steagul în bernă pentru moartea regelui Umberto I al Italiei (14 martie 1844-29 iulie 1900), asasinat de anarhişti la Monza. Agentul consular Giuseppe Aslan anunţa primăria şi pe primarul Mihai Polizu-Micşuneşti (iunie 1900-septembrie 1901) că la biserica catolică din oraş se va ţine un requiem. La 9 ianuarie 1926, un recviem avea să se ţină pentru consoarta regelui, regina Margherita din Savoia, răposată la 4 ianuarie 1926. 

Consulatul Austro-Ungariei din Dobrogea serba la 16 august 1900 ziua de naştere a Împăratului Franz Joseph, născut la 18 august 1830, care a domnit de la 2 decembrie 1848 până la finele vieţii, la 21 noiembrie 1916. Consulul Felix Grzybowski de Prus înştiinţa primăria că un Te Deum urma să fie oficiat la biserica catolică din Constanţa în cinstea acestui eveniment. Aceeaşi sărbătoare era ţinută şi în 1902, conform documentelor păstrate.

La 17 august 1900, Consulatul Turciei la Kustendje arbora steagul de sărbătoare pentru a marca aniversarea urcării pe tron a sultanului Abdul Hamid al II-lea, care a domnit între 23 august 1876 şi 11 ianuarie 1908.

La 30 aprilie 1910, E. de Boutrevitch se prezenta la primarul Mihail Coiciu ca noul însărcinat cu conducerea Viceconsulatului imperial al Rusiei. Tot în 1910, Ţările de Jos desemnau un consul la Constanţa.

La 2 iunie 1922, prefectul Poliţiei Constanţa certifica faptul că în oraş nu mai există niciun consulat otoman. Acesta funcţionase înainte de Primul Război Mondial, având o adresă certă la 1916 - strada Vânători nr. 4. În 1924, consulatul îşi reluase activitatea într-un nou sediu, strada Lascăr Catargiu colţ cu strada Roşiorilor.

Diplomatul american Haven, şantajat prin presă de Marcovici

În 1924, la Constanţa exista Serviciu Consular American, iar viceconsul era Richard B. Haven. La 21 octombrie 1924, diplomatul american intervine la prim-procurorul Dumitrescu, şeful Parchetului, şi cere, invocând secretul profesional, scoaterea din dosarul Marcovici traducerea unei scrisori transmise Vămii din New York despre exportul de ţesături româneşti făcute de un anume C. Kalekian din Galaţi. „Această scrisoare face parte din arhiva acestui serviciu şi trebuie ţinută confidenţială (secrete profesionale)“, arată viceconsulul Haven. Dosarul Marcovici era deschis de Parchet ca urmare a plângerii consulului american la adresa lui Ademar Marcovici pentru şantaj prin presă şi a fost judecat de Tribunalul Constanţa.

La 5 martie 1926, o adresă a Consulatului Greciei anunţă Prefectura Brăila că viceconsulul francez Jacques Vuccino de la Brăila a fost decorat de regele României cu Ordinul Steaua României în grad de Ofiţer, dar că el decedase în acea noapte şi funeraliile erau deja stabilite pentru a treia zi. Cortegiul funerar urma să plece de la locuinţa defunctului din strada Dimitrie Bolintineanu nr. 15 spre biserica catolică. 

La 28 iulie 1928, Germania îşi deschide consulat la Constanţa. În 1934, Franţa renunţă la consulat şi restrânge misiunea diplomatică la o agenţie consulară. În 1935-1936, Cehoslovacia avea viceconsulat la Constanţa, iar Polonia avea consulat.

La 17 decembrie 1938, consulul onorific al Olandei la Constanţa, Kenneth Archbold, moare în exerciţiul funcţiunii.

Asinii şi banii, problemă de stat

La 3 decembrie 1938, consulul turc Fuat Aktan aducea la cunoştinţa prefectului că unui musulman, Ismail Ceadirdag, care emigrase în Turcia cu o lună înainte, i s-au furat 2 asini, unul sur şi unul negru, când omul a venit la Constanţa să se îmbarce spre Turcia. Chestura a reuşit să prindă hoţii, care erau din Murfatlar, acolo unde au fost găsite şi animalele turcului. „Vă rugăm să binevoiţi a dispune să se cerceteze cazul şi să ni se comunice rezultatul obţinut“, solicita diplomatul. În acele timpuri mai aveau reprezentanţe diplomatice la Constanţa Danemarca, Anglia, Spania. Multe erau desemnate să funcţioneze în judeţele Constanţa, Caliacra şi Durostor „din Ţinutul Marea“, după cum arată documentele. 

Un mic conflict administrativ face ca la 17 februarie 1939 Consulatul Turciei să emită o adresă către Primăria Constanţa, intrigată de faptul că municipalitatea cere o plată suplimentară de 3% la chirie şi o sumă pentru pompieri. „Nu e just ca Consulatul să fie impus să plătească asemenea impozite către Statul român. Cu toate acestea, funcţionarul Gh. Vlad de la Percepţie a venit cu somaţiunea no. 2336 pentru plata sumei de 3.720 lei. Noi i-am răspuns că suma aceasta nu poate fi plătită fără autorizaţia guvernului nostru“, arătau diplomaţii turci.

Începutul sfârşitului

La 25 iulie 1947, regele Mihai accepta numirea lui Nicolae Feodorov Terentievici în funcţia de consul general URSS la Constanţa. Instituţia diplomatică urma să răspundă de judeţele Covurlui, Râmnicul Sărat, Buzău, Ialomiţa şi Constanţa.

În vara lui 1948, ghilotina cădea. Comuniştii decideau să taie relaţiile diplomatice cu Occidentul. O adresă semnată doar olograf, indescifrabil, de la Ministerul Afacerilor Interne, Direcţiunea Generală a Administraţiei de Stat, transmitea primarului Constanţei că legaţiile Elveţiei, Suediei, Italiei şi Portugaliei „au fost invitate să-şi închidă consulatele onorifice din acest oraş“.

„De la data de 31 iulie 1948, niciun act emanat de la aceste consulate nu va fi luat în considerare“ - puneau în vedere autorităţile comuniste de la Bucureşti.

Istrocia consulatelor străine de la Constanţa, înainte şi înapoi

Analele au reţinut existenţa la Constanţa a reprezentanţelor consulare ale Angliei, Belgiei, Austriei şi Franţei înainte de Războiul de Independenţă de la 1877-1878. În 1881, la Constanţa funcţionau viceconsulate ale Angliei, Greciei, Franţei, Suediei-Norvegiei, Germaniei, Italiei, Rusiei şi Austriei şi consulate ale Turciei şi Belgiei. La un moment dat, inclusiv Albania a avut reprezentanţă diplomatică la Marea Neagră. O listă a reprezentanţilor diplomatici de la Constanţa de după 1900 era compusă din numele: Z. Zamfirescu - consulul Albaniei, Jean Frydas - consulul Greciei, W.D.Heith – consulul Olandei, B.Haven – consulul Statelor Unite ale Americii, E. Ferrera – consulul Italiei, Ruşid Bey – consulul Turciei, Algardi – consulul Belgiei, Anatol Magrin – agent consular al Franţei, T.B. Wildman – viceconsul al Angliei şi un consul al Spaniei nenominalizat. 

Fostul consulat al Greciei de la Constanţa Foto Constantin Cheramidoglu / Arhivele Judeţene Constanţa

Înainte de Revoluţie, doar trei state mai aveau consulate la Constanţa: URSS, Turcia şi China. În vara lui 2017, Guvernul chinez a decis închiderea temporară a Consulatului General de la Constanţa, pentru „a îmbunătăţi eficienţa muncii“ şi pentru „a integra în continuare resursele umane“. De la 30 iunie 2017, toate chestiunile diplomatice şi consulare au fost preluate de Ambasada Chinei de la Bucureşti. Decizia nu va afecta dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre cele două state – a anunţat statul chinez. China şi România sunt ţări prietene prin tradiţie şi China va continua să lucreze pentru binele celor două popoare – au mai transmis oficialii chinezi. Consulatul Chinez de la Constanţa funcţiona în vila lui Gheorghe Hagi de pe malul mării.

Dacă oficialii chinezi şi-au restrâns activitatea la Marea Neagră, cei turci au extins-o cumpărându-şi încă un sediu. Pe lângă Turcia şi Rusia, la Constanţa funcţionează actualmente câteva misiuni diplomatice, unele onorifice, ale mai multor state: Grecia, Austria, Franţa, Italia, Norvegia, Liban, Ţările de Jos, Finlanda, Siria, Cipru.

Arhivele Dobrogei, preţioase pentru istoria României

Datele istorice au fost adunate cu acribie de arhiviştii dobrogeni, care au la dispoziţie documente şi fotografii doar de la 1878 încoace, arhivele otomane ale Constanţei şi Tulcei fiind luate înapoi de turci la părăsirea teritoriului. Apoi anii Primului Război Mondial, când Dobrogea a fost cotropită de bulgari, turci şi nemţi, au devastat fondul documentar al celor două judeţe.

„De aceea este nevoie să veghem la păstrarea acestor documente pe baza cărora se putea scrie istoria acestor pământuri româneşti. Depozitele noastre adăpostesc peste 400 de fonduri de arhivă aparţinând principalelor instituţii administrative sau juridice, culturale sau economice. A scrie astăzi despre istoria dobrogeană fără a face apel la documentele păstrate în arhivele din Constanţa este, vădit, de neconceput“, arată dr. Constantin Cheramidoglu, directorul Arhivelor Judeţene Constanţa.

Instituţia atât de importantă pentru patrimoniul Dobrogei funcţionează într-un sediu total impropriu, autorităţile negăsind nici până azi un edificiu pentru protejarea preţioasei istorii a românilor şi a minorităţilor dintre Dunăre şi Marea Neagră. Dr. Constantin Cheramidoglu aminteşte amar de cuvintele marelui istoric Nicolae Iorga: „Să se păstreze cu pietate, să se claseze cu siguranţă şi să se adăpostească în palate piesele de pergament sau de hârtie, pe care mâna strămoşilor a înscris istoria timpurilor dispărute“. 

Cămilele musulmanilor din Dobrogea Fotograf Anatole Magrin Album Dan Arhire / Biblioteca Judeţeană Constanţa

Pe aceeaşi temă: 

Constanţa, 1914. Întâlnirea istorică dintre Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei şi Regele Carol I al României. Apoi a izbucnit războiul

Documentul istoric pus de Regele Carol I la temelia Portului Constanţa, în 1896: „Izvor de bogăţie pentru întreaga ţară“

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: