FOTO Plaja din Constanţa a ajuns parcare pentru şmecheri. Sute de maşini sunt lăsate zilnic pe nisip, iar autorităţile sunt incapabile să rezolve problema

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plaja din Constanţa a ajuns o uriaşă parcare pentru maşinile turiştilor. Haosul care domină litoralul, chiar în reşedinţa de judeţ, este inimaginabil în condiţiile în care există patru instituţii, plus comunitatea privată a operatorilor de plaje, care trebuie să reglementeze această situaţie.

Plaja din Constanţa, din zona Trei Papuci (Spitalul Militar) până la Delfinariu, a devenit o uriaşă parcare pe nisip, un haos inimaginabil în care fiecare face ce-l taie capul.

Spaţiul de nisip, începând de la faleza de pământ, este folosit acum ca parcare pentru maşinile celor care vin plajă - fie pentru o baie, fie pentru stat la terase. Nu este vorba doar despre maşinile de aprovizionare ale teraselor, ci despre sute de maşini care coboară colina cu case şi blocuri şi parchează direct pe nisip.

În weekend mai ales, priveliştea este de necrezut. Plaja se transformă într-un mare poligon auto, în care numai „fraierii“ nu parchează la botul calului. 

GALERIE FOTO CU PLAJA DEVENITĂ PARCARE

Este a doua bătaie de joc pentru proiectul european (cel mai scump din România, 145 milioane euro), prin care România şi-a lăţit plajele în urmă cu 3 ani. Rămaşi pe vechile amplasamente, departe de linia apei, operatorii de plajă au primit derogare să-şi instaleze şezlongurile şi umbreluţele iarăşi aproape de ţărm, sufocând astfel spaţiul care trebuia să rămână liber. 

image
image
image

Plaja Constanţei a fost refăcută cu bani europeni, într-un proiect fără precedent în România, cel mai mare ca sumă acordată - 145 milioane euro pentru mai multe sectoare de litoral. Plaja a devenit lată de 100 metri, oferind loc pentru relaxare, băi de soare, întins cearşafuri şi prosoape, şezlonguri, umbreluţe şi baldachine, beach-baruri şi terenuri de sport. Acum a devenit şi parcare publică, gratuită. 

image

Sunt patru instituţii care au atribuţii de reglementare a situaţiei de pe plaja Constanţa: Apele Române - ca administrator al plajei, Primăria Constanţa (pentru un statut incert al unor porţiuni de nisip), Poliţia Locală (din cadrul primăriei) şi Poliţia Constanţa (din cadrul MAI). Operatorul de plajă are la rândul său obligaţia de a întreţine corespunzător zona închiriată, pe care nu trebuie să pătrundă maşinile.

Precum „copilul cu multe moaşe care moare cu buricul tăiat“, plajele transformate în parcări gem de maşini şi nicio autoritate nu face ordine acolo. 

Până la primirea răspunsurilor oficiale şi a soluţiilor concrete solicitate de „Adevărul“, în care să fie cuprinse şi amenzile aplicate pentru călcarea în picioare a legii, redăm fotografiile făcute de localnicii din zonă în decursul acestor zile. Ultimele sunt realizate duminică, 11 august. 

Poliţia Locală Constanţa a transmis: „Suntem limitaţi privind identificarea autorului faptei, în sensul că nu putem cere datele conducătorului auto, competenţa fiind limitată de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 11/ 2017, care precizează că doar agentul constatator al Poliţiei Rutiere poate identifica şi amenda contravenţional conducătorul auto, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate - nu şi poliţistul local. Dacă şoferul nu se află la maşină, Poliţia Locală nu poate aplica sancţiunea contravenţională, fapt pentru care se declină competenţa organelor abilitate în drept, adică Poliţiei. Atenţionăm că amenzile sunt între 10.000 şi 20.000 lei, cu posibilitatea achitării achitări jumătate din minimum în termen de 15 zile, conform OUG nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi a activităţilor desfăşurate pe plajă“. Cel mai direct, înseamnă, cetăţenii trebuie să se adreseze Poliţiei Municipiului Constanţa pentru sesizări. 

Poliţia Constanţa a comunicat: „Am făcut adresă la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Apele Române - Dobrogea Litoral, Primăria Constanţa să ne comunice regimul drumului de Coastă în vederea instituirii de indicatoare rutiere şi găsirii temeiului luării măsurilor legale. Ne-am autosesizat din luna iulie. Avem o lucrare în curs. Am făcut adrese la instituţiile specializate şi competente şi aşteptăm răspuns pentru a vedea care sunt căile legale pe care le putem urma“

image

Pe aceeaşi temă: 

Ce reguli ar impune civilizaţia pe litoralul Mării Negre. „Plaja este domeniu public, nu vacă de muls pentru şmecheri“

VIDEO Regretele unui localnic pentru litoralul de altădată: „Era doar plajă, linişte şi mirosul mării. Acum este doar plastic“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite