Adevărurile ascunse de comunişti despre România monarhistă. De ce avea Carol al II-lea numele de cod „subiect închis“

Adevărurile ascunse de comunişti despre România monarhistă. De ce avea Carol al II-lea numele de cod „subiect închis“

Carol al II-lea, Mihai şi Dimitrie Dimăncescu Sursa Arhiva familiei Dimăncescu

Un document de excepţie care recuperează o parte din istoria României a fost lansat chiar în zilele în care ţara îşi plângea regele pe care l-a cunoscut prea puţin.

Ştiri pe aceeaşi temă

Scos din arhiva familiei unui diplomat înrudit cu familia regală, volumul de memorii „Călător fără hartă“, semnat Dimitrie D. Dimăncescu (1896-1984), dezvăluie un tablou viu din culisele istoriei naţionale.

Martor al acelor timpuri, el relatează amănunte neştiute ale perioadei antebelice şi interbelice, acoperind decenii de frământări, jocuri politice şi decizii radicale care au schimbat soarta ţării şi a lumii.

Aproape de familia regală a României

Dimitrie (Dimitri) D. Dimăncescu a cunoscut îndeaproape familia regală a României, cu care s-a şi înrudit pe parcursul vieţii. El ştie ce destin i se pregătea Regelui Mihai, întronat, detronat şi apoi iarăşi urcat pe tron, în funcţie de relaţia defectuoasă a tatălui său cu ţara pe care o conducea.

Carol al II-lea renunţase la drepturile dinastice la tron în 1925, pentru a fi liber alături de metresa sa Elena Magda Lupescu, alintată de el „Duduia“. 

Carol al II-lea se întorsese din exil la 8 iunie 1930, spre nemulţumirea familiei sale care îl renega. Revenirea a avut loc la ideea liderilor politici care vedeau nemulţumirea poporului privind regenţa instituită la 20 iulie 1927, odată cu moartea Regelui Ferdinand. De 3 ani, România era condusă de regele-copil Mihai şi o regenţă instituită formată din unchiul său Principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie, Gheorghe Buzdugan.

Revenirea lui Carol al II-lea, îndepărtarea lui Mihai

Dimitrie D. Dimăncescu şi Carol al II-lea se cunoşteau din adolescenţă, de când Dimăncescu fondase împreună cu fratele său Ioan şi alţi colegi de la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr din Capitală mişcarea de Cercetaşi din România. În 1928, principesa Elena divorțează, iar în luna iunie 1930, cu sprijinul liderului Partidului Țărănesc și al primului-ministru Iuliu Maniu, Carol se întoarce în secret din Franța în România și își revendică titlul. „În tot acest timp, Maniu încercase din greu - dar în zadar - să rupă legătura dintre Carol și Lupescu. Această relație, însă, a continuat să provoace dezbinare și afront public internațional în anii care au urmat“ - scria Dimăncescu în memoriile sale. 

„Pe 8 iunie 1930, Carol al II-lea a revenit din exil și a fost proclamat rege. La Ministerul Comunicațiilor, unde lucram, a sunat cineva spunând: „S-a întors Carol"; iar prima întrebare a fost: „Unde este?”. La Biroul de presă eram împărțiți în două tabere: una care credea că știrea nu e adevărată, iar cealaltă care era convinsă de veridicitatea ei. Am primit sute de apeluri în care eram întrebați cum stau de fapt lucrurile.

Dl Maniu, primul-ministru, ne-a spus să negăm știrea, fiind convins că Regele nici măcar nu se afla pe pământ românesc. Am aflat ulterior că dăduse ordin șefului poliției din București ca, dacă ar fi ajuns cumva Carol în capitală, să fie arestat și dus la Giurgiu, pe Dunăre, de unde putea trece granița spre Bulgaria. m-am dus la Palatul Regal din Cotroceni, care era înconjurat de fosta mea brigadă de vânători și nimeni nu putea pătrunde dincolo de porți. Comandantul gărzii m-a recunoscut imediat și m-a lăsat să intru.

Nu mai era nimeni în curtea Palatului, în afară de un paznic și doi civili în fața ușii de la apartamentul principelui Nicolae. În apartamentul principelui Nicolae, unde l-am văzut pe Carol, care proba o uniformă militară. Mi-a spus foarte simplu: „Contez pe sprijinul tău”, așa că am coborât și am preluat rolul de „recepționer”“.

Ieşirea din scenă a regelui-copil Mihai

La Palatul Regal începe pelerinajul: sosesc mesagerii şi demnitarii în persoană. Unul dintre aceştia nu avea un mesaj de pace. Era trimis de însăşi Regina Maria.

„A sosit și un aghiotant regal, trimis de regina Maria cu ordin pentru Carol să părăsească imediat Palatul. L-am sunat atunci pe Puiu Dumitrescu, secretarul personal al lui Carol, care mi-a spus să îl expediez pe aghiotant fără alte explicații.

Au început să sosească și vizitatorii, care erau lăsați să intre unul câte unul pe poarta Palatului. Primul a fost domnul Grigore Iunian, ministrul justiției, care a fost primit imediat de Carol, dar a ieșit după 15 minute. A urmat Mihai Popovici, care a stat doar trei minute, succedat de profesorul Nicolae Iorga, care a stat de vorbă cu Carol peste o oră. Marele istoric a găsit o soluție la problema regelui Mihai, care era încă rege. A sugerat ca Adunarea Națională să îl proclame Voievod de Alba lulia. De asemenea, el a recomandat formarea unui nou cabinet, sub președinția marelui patriot ardelean Alexandru Vaida-Voevod.

Cu toate acestea, exista în continuare problema Regenței. Regenții erau principele Nicolae, magistratul Constantin Sărățeanu și Patriarhul Miron. Cei trei au demisionat, pe rând. Domnul Maniu și-a depus și el mandatul, fiind urmat și de alți membri ai Partidului Național Țărănesc. După Iorga, Carol l-a primit pe Ion Mihalache, cu care a discutat de asemenea timp de un ceas. Mihalache și-a asumat apoi responsabilitatea de a convoca Adunarea Națională“, scrie Dimăncescu.

Numele de cod al Carol al II-lea: „Subiect închis“

„Înainte de întoarcerea lui Carol în România, cu toate că existau mulți „carliști”, nu a existat nicio mișcare coordonată pentru a-l aduce înapoi din exil. Presa primise ordin să nu-i mai menționeze numele. Când se făcea referire la el, era folosită expresia „subiect închis”. În ziua sosirii sale, o santinelă de la poartă a scris pe o bucată mică de hârtie: „Batalionul Vânatori cu fanfara în față și subiectul închis la mijloc avansează spre Palat.” Acea bucățică de hârtie și-a găsit drumul până la Carol, care a înrămat-o și a atârnat-o în biroul său.

Pentru început, întoarcerea regelui Carol la tron a însemnat mai mult sau mai puțin normalizarea vieții în România, dar nu și sfârșitul unor considerabile manevre politice din partea partidelor majoritare. (…) Semnele de expansiune ale nazismului deveneau din ce în ce mai evidente“, notează Dimitrie D.Dimăncescu.

Visul secret al lui Carol al II-lea

În anul 1938, Regele Carol al II-lea avea un vis secret. Pentru a-şi asigura sprijinul monarhiei britanice care avea o părere extrem de proastă despre el, Carol plănuia să îl introducă pe fiul său Mihai în familia cu care se înrudeau, de altfel, prin Regina Maria, nepoata Reginei Victoria şi a Regelui Albert. 

Carol al II-lea voia să-şi repare imaginea, distrusă pe nedrept de data aceasta, de un fals mediatic care a afectat monarhia românească. La funeraliile Regelui George a V-lea al Angliei, în februarie 1936, presa comunistă britanică inventase o ştire-bombă preluată întocmai de mass-media internaţională, cum că regele român, mahmur după o noapte sălbatică, avusese nevoie de un maseur care să-l ţină pe picioare în timpul procesiunii funerare. 

Maseurul indicat era, de fapt, un erou de război, învăţătorul Constantin Cotolan din Dragoslavele-Argeş, îmbrăcat în straie populare din zona Muscelului, care făcea parte din delegaţia României. Ca să combată efectele devastatoare ale minciunii, diplomaţia românească a trebuit să îşi folosească toate resursele pentru a obţine infirmări şi retractări. 

FOTO DREAPTA Londra, noiembrie 1938.

Dimitrie D. Dimăncescu şi Regele Carol al II-lea

Sursa Arhiva familiei Dimăncescu

Dar Carol avea o idee şi mai bună. „În noiembrie 1938, Carol a anunțat că plănuiește să vină o săptămână la Londra și să locuiască la Hotelul Dorchester. Când presa a aflat, singura întrebare a reporterilor a fost dacă era însoțit de Madame Lupescu.

Însă Regele se gândea la altceva. Mi-a mărturisit confidențial că spera ca fiul său, voievodul Mihai, să se căsătorească cu prințesa Margaret a Angliei. Aceasta fiind o temă sensibilă, m-a însărcinat să aflu care ar fi fost poziția Curții în privința unei astfel de căsătorii.

Familia regală britanică era în relații foarte bune cu Elena, mama lui Mihai, care venea des la Londra și se plângea de Carol. Printre altele, îi spusese rudei ei, Marina, soția ducelui de Kent, că regele Carol îi luase multe din obiectele de preț.

Totuși, după câte am aflat, regina-mamă îl plăcea pe Mihai, care era cu nouă ani mai mare decât Margaret, și a sugerat ca el să vină singur la Londra, ceea ce a și făcut, cu acordul lui Carol. La sosirea lui, toată familia regală era cu ochii pe el și a permis să se transmită că era un „băiat drăguț”“, revelă diplomatul.

Strategia lui Carol al II-lea nu a reuşit. În nici 2 ani, la 6 septembrie 1940, Carol cobora de pe tron, renunţând pentru a doua oară la cârmuirea României, de data aceasta din postura de rege.

Situaţia devenea explozivă în Europa, iar România era ameninţată şi ea de expansiunea nazistă. În proclamaţia sa adresată românilor, Carol al II-lea a spus: „Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează ţara, care se găseşte în faţa unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut şi crescut, să le înlătur trecând azi fiului meu, pe care ştiu cât de mult îl iubiţi, grelele sarcini ale domniei. Făcând această jertfă pentru salvarea patriei, înalţ cea mai caldă rugăciune ca ea să fie cât mai folositoare.“

România, înainte de comunism

Dimăncescu consemnează că presiunile asupra regelui Carol al II-lea crescuseră pe măsură ce poziția oficială de neutralitate a țării era tot mai greu de menținut. 

„Când Al Doilea Război Mondial a izbucnit în Polonia și apoi s-a extins pe teritoriul francez, garanțiile de sprijin din partea Franței și Regatului Unit au slăbit. Puterea politică în țară a fost confiscată de un pronazist, mareșalul Ion Antonescu, iar regele Carol a fost forțat să abdice, în septembrie 1940, în favoarea fiului său Mihai, care avea 19 ani.

România a intrat în colaborare cu Germania nazistă, care, deși nerăbdătoare să obțină controlul asupra resurselor ei petroliere, i-a ciuntit și mai mult din teritoriu, cedând Ungariei părți din Transilvania.

Pe 23 noiembrie 1940, dictatura antonesciană a declarat oficial alianța cu Puterile Axei, unul din motive fiind recuperarea Basarabiei de sub controlul sovietic. Războiul a ajuns pe teritoriul României odată cu primele bombardamente americane asupra Ploieștiului, pe 1 august 1943. Au urmat și altele în 1944, până când armatele sovietice au intrat în țară pe 23 august.

Regele Mihai a reacționat rapid, printr-o „lovitură de stat” care l-a trimis pe mareșalul Antonescu la închisoare. Regele a întors apoi armele, iar trupele românești au început să lupte alături de diviziile sovietice împotriva Germaniei.

Între timp, fără știrea românilor, premierul britanic Winston Churchill s-a întâlnit în octombrie 1944 la Ialta cu Iosif Stalin. Cei doi au făcut o înțelegere care împărțea sferele de influență politică în Europa de Est după război (vezi în continuare). Împărțirea a fost consfințită de o a doua întâlnire la Ialta, între Churchill, Roosevelt și Stalin, în februarie 1945“. 

Cum au văzut „Memoriile“ lumina tiparului

Iniţial îşi scrisese memoriile pentru biblioteca familiei, vrând ca urmaşii săi să cunoască amănunte din viaţa sa şi din istoria patriei-mamă.

Dar unul dintre fiii săi, Dan Dimăncescu, consul onorific al României la Boston, a publicat „Memoriile“ în engleză, iar la 12 decembrie a lansat ediţia în română, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în prezenţa ambasadorului SUA Hans Klemm, a procurorului general Augustin Lazăr, a nepotului lui Ioan Dimăncescu, Alin Dimăncescu - fondator Asociaţia Cercetaşilor Tradiţionali din România, şi a altor personalităţi (foto jos). „Aceste povestiri trebuia aduse la cunoştinţa publicului pentru a-şi cunoaşte istoria“, a declarat Dan Dimăncescu. 

Directorul MNIR Ernest Oberländer-Târnoveanu i-a solicitat consulului să ofere muzeului arhiva familiei deosebit de valoroasă, cu documente, fotografii de arhivă şi hărţi vechi pentru a recupera din istoria României.

„Mai rar mi-a fost dat să citesc o biografie mai interesantă şi mai bine scrisă. Detalii inedite despre familia regală a României, despre oamenii politici ai României Mari, despre istoria noastră contemporană. Povestea acestui personaj are cursivitatea unui roman de aventuri şi răsturnările de situaţie ale unui film de Hollywood, unde eroul este plin de farmec şi de autoironie“, arată istoricul Adrian Cioroianu. Cartea-document „Călător fără hartă“ scrisă de Dimitrie D. Dimăncescu a apărut la Editura BTF, în decembrie 2017. 

La lansarea de la Muzeul Naţional de Istorie a României, publicul a vizionat filmul documentar despre bătălia de la Dealul Coşna, unde unitatea fraţilor Dimăncescu a oprit înaintarea comandată de Erwin Rommel, pe atunci tânăr locotenent nazist. Documentarul intitulat „Colina 789: ultima redută” (Hill 789) a fost realizată de cineastul Nicholas Dimăncescu (Kogainon Film), fiul lui Dan Dimăncescu. Proiecţia a fost precedată de o prezentare de uniformă şi armament din perioada Primului Război Mondial, realizată de către membri ai asociaţiilor Tradiţia Militară şi Deutsches Freikorps. La eveniment au participat şi cercetaşi din cadrul Asociaţiei Cercetaşilor Tradiţionali din România, care au primit o distincţie din panoplia lui Dimitrie Dimăncescu, spre păstrare şi motivare a celor mai buni cercetaşi. 

Cine a fost Dimitrie D. Dimăncescu

Destinul fabulos al lui Dimitrie D. Dimăncescu (1896-1984) a fost prezentat în premieră de ziarul „Adevărul“ sub titulatura „Român cu viaţă de roman“, în ediţia din 1 septembrie 2017. Pornit dintr-o familie relativ modestă, dar cu aplecare către educaţie, Dimitrie a fost trimis la şcoală la Bucureşti, a studiat la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, unde a fondat împreună cu fratele său Ioan mişcarea de cercetaşi din România.

Dimitrie şi Ioan au devenit apropiaţi ai familiei regale, cu care s-au înrudit: membri ai acesteia - Regele Mihai, Principesa Ileana - au jucat mai târziu rolul de părinţi spirituali pentru fraţii Dimăncescu şi pentru copiii lor. Lui Dimitrie, Regele Mihai i-a botezat unul dintre copii: pe Mihai-Dinu, născut în martie 1940, care a fost botezat la Londra, unde lucra tatăl său ca reprezentant diplomatic. Primul dintre cei 5 copii ai lui Dimăncescu, o fetiţă pe nume Sandra (născută în 1933), a avut ca naşi un cuplu de actori faimoşi de la Hollywood - John Farrow şi Maureen O’Sullivan, părinţii actriţei Mia Farrow.

Şi aceasta este doar o mică parte din biografia spectaculoasă a lui Dimitrie D. Dimăncescu. Erou de război, decorat de trei monarhi (regele Ferdinand al României, ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei şi regele George al V-lea al Angliei), devine diplomat, secretar de stat în guvern interbelic şi ia parte la negocierile de la pace de la Paris, după Al Doilea Război Mondial. Apropiat de serviciile secrete britanice, intră în cercul lui Winston Churchill şi trăieşte în exil până la sfârşitul vieţii. 

Pe aceeaşi temă: 

Român cu viaţă de roman. Dimitrie D. Dimăncescu, erou de război decorat de trei monarhi, diplomat apropiat al lui Churchill. A fondat Cercetăşia, împreună cu fratele său Ioan

VIDEO Istoria unui fals mediatic flagrant, fabricat lui Carol al II-lea. Cum a fost „lucrat“ monarhul de comuniştii englezi

Carol al II-lea, principele Mihai și diplomatul Dimitrie Dimăncescu Arhiva familiei Dimăncescu

Imagini din aceeasi galerie
  • Carol al II-lea, principele Mihai și diplomatul Dimitrie Dimăncescu Arhiva familiei Dimăncescu
  • 1918. Dimitrie Dimăncescu, erou de război Arhiva familiei Dimăncescu
  • Dimitrie Dimăncescu, cercetaș, față în față cu Carol al II-lea, alături de colonelul Berindei Arhiva familiei Dimăncescu
  • Frații Dimitrie și Ioan Dimăncescu - eroi de război Arhiva familiei Dimăncescu
  • Frații Dimitrie și Ioan Dimăncescu - eroi de război Arhiva familiei Dimăncescu
  • Dimitrie Dimăncescu, rănit, erou de război Arhiva familiei Dimăncescu
  • Dimitrie Dimăncescu - medalii de război Arhiva familiei Dimăncescu
  • Dimitrie Dimăncescu - schițe de război Arhiva familiei Dimăncescu
  • Dimitrie Dimăncescu - schițe de război Arhiva familiei Dimăncescu
  • Dimitrie Dimăncescu - schițe de război Arhiva familiei Dimăncescu
  • Dimitrie Dimăncescu - schițe de război Arhiva familiei Dimăncescu
  • Dimitrie Dimăncescu - schițe de război Arhiva familiei Dimăncescu
  • Frații Dimitrie și Ioan Dimăncescu, cu mama Elena și sora Octavia Arhiva familiei Dimăncescu
  • Dimitrie Dimăncescu cu Marguerite Couzens Arhiva familiei Dimăncescu
  • Dimitrie Dimăncescu cu soția Alexandra (Zeze) Arhiva familiei Dimăncescu
  • Dimitrie Dimăncescu, în delegația de pace de la Paris Arhiva familiei Dimăncescu
  • Dimitrie Dimăncescu, în delegația de pace de la Paris Arhiva familiei Dimăncescu
  • Dimitrie Dimăncescu, în delegația de pace de la Paris Arhiva familiei Dimăncescu
  • Sandra (fiica lui Dimitrie) Dimăncescu cu Clementine și Winston Churchill Arhiva familiei Dimăncescu
  • Dan și Nicholas Dimăncescu Arhiva familiei Dimăncescu
  • Nicholas Dimăncescu Arhiva familiei Dimăncescu
  • Nicholas Dimăncescu Arhiva familiei Dimăncescu
  • Alin și Dan Dimăncescu alături de Cristian Lascu și Radu Oltean Sursa foto Facebook Titi Amzăr
  • 1928. Domnița Ileana, la Constanța, cu Alice Grunau Arhiva familiei Dimăncescu
  • Ioan Dimăncescu și Alice Grunau la nuntă, cu nașa Domnița Ileana Arhiva familiei Dimăncescu
  • Ioan și Alice, la botezul lui Radu Mihai, cu nașa Domnița Ileana Arhiva familiei Dimăncescu
  • Radu Mihai Dimăncescu, fiul lui Ioan Arhiva familiei Dimăncescu
  • Alin Dimăncescu, lider la Asociația Cercetașilor Tradiționali din România Sursa Facebook ACT-RO
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările