Flota, în perioada comunistă: hoţie şi contrabandă. Cum au furat marinarii români sacii de gunoi din Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vapoare din Flota României

Fostul comandant George Rusu (74 de ani) povesteşte cum în perioada comunistă navigatorii aduceau în vieţile românilor ţigările Kent, whisky şi blugi Levi Strauss. Locuinţele lor deveniseră cinematografe de cartier, unde toţi se strângeau la un film la video. Pe pereţii românilor apăruseră carpete cu Răpirea din Serai, iar pe jos - covoare persane. Toate acestea erau produse de contrabandă.

Comandantul George Rusu povesteşte cum se aduceau în România produse interzise şi cum se îmbogăţeau marinarii din contrabandă în perioada comunistă. „Flota era un mare «bordel». Marinarii erau prost plătiţi. Spre exemplu, un şofer de TIR sau un miner aveau leafă mai mare decât a mea. În alte ţări, marinarii erau mai bine plătiţi. Un stagiar (n.r. – marinar începător) bulgar avea 8 dolari pe zi, iar un român - doar 2 dolari pe zi. Noi şi cu albanezii eram cei mai nenorociţi din lagărul socialist“, dezvăluie fostul comandant, al cărui salariu era, în anii `70, de 2.400 de lei, crescând mai apoi până la 2.800 de lei. 

„Dacă pe un muncitor de la uscat îl păcăleai cu un program de la televizor, pe un marinar nu puteai să-l minţi, pentru că el vedea cu propriii ochi cum se trăieşte peste hotare“, explică George Rusu. Aşa se face că oamenii au încercat să-şi mărească veniturile pe alte căi. La început, marinarii s-au apucat să facă vaporaşe, castele, tot felul de machete de navomodele, pe care le vindeau prin porturile în care ajungeau, cu 20-30 de dolari bucata.

Un alt mod de a face rost de bani era furtul: marinarii furau de pe navă tot ce se putea. „Un vapor ieşit din şantier nu mai avea, după şase luni, sertare, etajere, uşi de la dulapuri. Toţi plecau de la vapor cu un cleşte, altul cu farfurii, altul lua capacul de la WC sau hârtia igienică“, dezvăluie fostul comandant.

Nu doar de pe navă luau ce le lipsea din viaţa lor. Spre exemplu, spune Rusu, după un voiaj al navei care ancorase la Londra, vaporul se umpluse de saci negri, menajeri. În România nu apăruseră aceste semne ale civilizaţiei şi marinarii ar fi umblat noaptea prin oraş, ar fi deşertat gunoaiele din saci, pe care i-ar fi adus pe navă, i-ar fi spălat, i-ar pus la uscat şi apoi i-ar fi dus acasă.  

Blugi împachetaţi în covoare

Marinarii învăţaseră repede mersul contrabandei, spune fostul comandant. Nu exista practic port unde vaporul să nu acosteze fără ca ei să cumpere sau să vândă ceva. „Dacă plecai într-un voiaj şi nu atingeai Beirutul, Famagusta sau Anversul, voiajul era un fiasco şi nu de peste tot puteai să cumperi ce se cerea în România“, explică Rusu. Marinarii din flota de pescuit oceanic plecau de acasă cu ligheane, pe care le vindeau în Africa de Vest. Cu banii obţinuţi luau televizoare sport şi, mai târziu, aparate video.  

La Anvers, şi aminteşte el, oprirea echipajului se făcea la magazinul unui evreu din Cluj, care se profilase pe marfă cerută de marinarii români. „Apăruse moda covoarelor. La un moment dat, unul dintre băieţi a luat un covor mare şi, atunci când evreul s-a întors cu spatele, l-a făcut sul şi a băgat în el câteva perechi de blugi“, dezvăluie bărbatul.

Un alt episod ruşinos l-a trăit comandantul în Grecia, într-un mic magazin de cartier, unde o bătrână vindea ace de pescuit: „Am intrat cu toţii în magazin şi, când bătrâna a auzit vorbindu-se româneşte, i-a dat pe toţi afară. Apoi, mi-a povestit ce păţise cu alţi confraţi de-ai noştri. Femeia avea mai multe borcane cu ace de pescuit. La un moment dat, un marinar român a răsturnat conţinutul unui borcan într-o batistă şi a plecat fără să plătească bătrânei, care trăia doar din ce vindea la magazin“. 

Contrabandă organizată

Când venea vorba de contrabanda cu ţigări şi whisky, situaţia devenea explozibilă. „Îmi aduc aminte că eram la ancoră la Port Said, în Egipt, şi la radio-telefon am auzit că o navă de-a noastră a comandat mii de sticle de whisky. Am rămas stupefiat. Ca să cumperi cantitatea asta trebuia să ai un fond de rulment. Asta era contrabandă organizată“, spune el.

Contrabanda a continuat o perioadă şi după Revoluţie, mai arată George Rusu, până când produsele aduse de navigatori s-au găsit la liber. Fostul comandat spune că, după căderea lui Ceauşescu, administrarea cambuzei (magazia de provizii de pe navă) a trecut din sarcina comandantului în cea a liderului de sindicat. Această hotărâre avea să fie un fiasco. Într-un voiaj, liderul de sindicat s-a dus în Spania să facă aprovizionarea cambuzei cu alimente pentru echipaj şi a cheltuit toţi banii, vreo 11.000 de dolari, pe sucuri: Coca-Cola, Pepsi-Cola şi 7 Up. 

george rusu

„Mă pomenesc la navă cu un tir cu remorcă plin de sticle de suc. Echipajul spera că va ajunge acasă cu marfa de contrabandă şi că se va îmbogăţi. Numai că planurile lor au fost date peste cap. Am primit ordin să schimbăm echipajul în Polonia şi să venim acasă cu un autocar. Nu vreţi să ştiţi ce s-a întâmplat. Când au auzit asta, marinarii s-au apucat să desfacă sticlele de suc şi au vărsat conţinutul în bidoane. Vă daţi seama cum a fost la încărcarea în autocar“, retrăieşte comandantul evenimentul. Drept urmare, a trimis o telegramă în ţară, în care a anunţat compania NAVROM de faptul că toţi banii pentru mâncare au fost cheltuiţi pe sucuri, iar liderului de sindicat i s-a desfăcut contractul de muncă.

Comandantul spunea că era aproape imposibil să se oprească fenomenul contrabandei. „Flota s-a dezvoltat repede şi a fost nevoie să pună comandanţi tineri, unii lipsiţi de personalitate. Omului îi era frică de secretarul de partid, de şeful de sindicat, de UTC, care te punea să-ţi faci critica şi autocritica. Cum poţi să conduci un vapor cu o mână de fier când acasă te aşteptau organele de represiune şi tot pe tine te găseau vinovat?“, adaugă fostul comandant. 

Pe de altă parte, şi statul comunist fura de la Marina Comercială, mai spune George Rusu. Era obligatoriu în perioada comunistă ca navele să fie reparate doar în şantierele din ţară. „Şantierul avea 300% regie. Dacă trebuia să se sudeze 20 de centimetri, şantierul factura pe 600 de centimetri. Practic, se plătea de trei ori preţul. Apoi, stăteam 45-50 de zile în şantier, perioadă în care vaporul nu aducea niciun venit. În străinătate, o navă putea fi scoasă din cel mult cinci zile din exploatare, altfel lua foc toată compania“, dezvăluie George Rusu. 

Echipajul era nevoit să facă şi alte munci în afara celor de întreţinere a navei. „Când se făceau comenzi de alimente, era inclus şi preţul la ambalaje. Dacă luam un butoi cu murături, îmi factura şi butoiul. Dacă acesta se spărgea, se reţinea din banii de mâncare. La apa minerală se facturau şi sticlele goale. Când ne întorceam în ţară, în loc să pregătim nava, noi ne apucam să curăţăm etichetele de pe sticle sau dopul de calcar pe care îl făcea sticla la gât, din cauza căldurii, pentru că altfel nu le primeau. Aşa că băgam sticlele de apă minerală într-un butoi cu apă şi jupuiam etichetele de pe ele. Apoi, ne apucam şi reparam navetele din lemn de fag. Un echipaj întreg stătea şi ciocănea la ele, pentru că altfel nu ni le primeau“, îşi aminteşte el. 

Cariera lui George Rusu

George Rusu şi-a început cariera ca stagiar pe nava Oradea, apoi pe Tulcea. Pe Baia Mare a fost ofiţer 3, iar pe nava Sibiu - ofiţer 2. Au urmat Buzău, Caransebeş şi Maramureş, unde a deţinut funcţia de secund. A fost comandant pe navele Iaşi, Azuga, Neptun, Târgu Frumos. După Revoluţie, a fost primul comandat român pe o navă aparţinând unei companii străine. A navigat pe Lupex, fostă Lupeni, pe Mount Ymito, fostă Băileşti, pe Kavo Maleas, fostă Voineasa, apoi pe Kavo Matapas şi pe Alexandros II. 

Vă mai recomandăm:

Enigmele cargoului „Turnu Severin“ scufundat în Dardanele. Fiul comandantului: „Cum nu l-am văzut niciodată mort, am sperat într-o minune“

FOTO VIDEO Mărturii din Iad. Ultimul supravieţuitor de pe Independenţa: „Am deschis gura morţilor pentru a-i recunoaşte“

Mărturii cutremurătoare după 20 de ani de la cea mai mare tragedie din Portul Constanţa: „Valurile aruncau marinarii peste dig“

FOTO Poveştile unui comandant de navă: „În 1989, am crezut că ungurii au intrat în Ardeal“
 

Titanicul românesc. 25 de ani de la scufundarea navei Mogoşoaia. Mărturia unui supravieţuitor: „Vasul s-a scufundat în câteva minute“


Don Giovanni, piratul de la Sulina. Cum a reuşit fostul marinar să înşele autorităţile şi să rămână cu marfa ilegală şi cu despăgubirea

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite