Fizicienii din Constanţa, premiaţi pentru noua programă școlară. BAC-ul s-ar putea da după altă metodă de predare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dascălii au fost premiaţi la Universitatea „Ovidius“
Dascălii au fost premiaţi la Universitatea „Ovidius“

Profesorii de fizică din Constanța, care au participat la proiectul de reformă a programei şcolare, au fost premiaţi vineri, în Aula Magna a Universităţii „Ovidius“. Dascălii propun metode de predare pe înţelesul tuturor, bazate pe experimente, nu doar pe teorie.

Este vorba despre 25 de profesori din Constanţa, care au participat la acest program datorită rezultatelor excepționale obținute de-a lungul timpului la competițiile naționale și internaționale, cel mai cunoscut exemplu fiind NASA.

Ghidul metodologic elaborat de profesori a fost aprobat de Ministerul Educaţiei şi va fi testat în şcoli începând din semestrul al II-lea. La Constanţa, şcoala-pilot aleasă este Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân. Aici, o clasă de liceeni va învăţa Fizica după noile reguli şi metode de predare, iar Bacalaureatul ar putea fi un examen promovat de elevi pentru că au înţeles materia, nu pentru că au „tocit“, învăţând mecanic ceva abstract.

Dascălii propun metode de predare pe înţelesul tuturor, bazate pe practică şi pe experimente, nu pe teorie. „Este o revenire la normal. Trebuie să facem fizică cu natura, nu cu creta pe tablă“, spune profesorul Ion Băraru, cunoscut şi recunoscut pentru rezultatele pe care elevii săi le obţin la concursurile internaţionale.

Profesorii sunt convinşi că noua Fizica din licee ar avea rezultate spectaculoase la BAC, unde elevii ar obţine note bune datorită înţelegerii materiei. Anul şcolar trecut, examenul de Bacalaureat din România a fost considerat cel mai slab din istoria învăţământului, din cauza nepromovării în masă.

„Acest proiect e o mare şansă pentru învăţământul românesc. Ne propunem să facem programa mai puţin stufoasă şi să o organizăm mai bine. Dacă programa e prea încărcată, trebuie să ştii ce aştepţi de la un elev. Iar răspunsul trebuie dat nu doar de profesori, ci şi de angajatori", a adăugat unul dintre coordonatorii programului, profesorul universitar Mihai Gîrţu - vicepreşedinte al Societăţii Române de Fizică din România şi decan la Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului de la Universitatea Ovidius.

Reforma programei şcolare este iniţiată de Societatea Academică din România, în colaborare cu Societatea Română de Fizică şi este finanţat de Fundaţia Româno-Americană. Manifestarea de la Universitatea Ovidius a fost organizată de Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului, cu prilejul Zilei Porţilor Deschise a Departamentului de Fizică şi Electronică.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite