Filmul capturării celor trei români care au vrut să-l asasineze pe Nicolae Ceauşescu în septembrie 1983

Filmul capturării celor trei români care au vrut să-l asasineze pe Nicolae Ceauşescu în septembrie 1983

Cuplul Ceauşescu, într-o vizită de lucru pe ogoarele patriei FOTO Muzeul de Istorie al României

Cei trei români care au încercat să-l asasineze pe Nicolae Ceauşescu în septembrie 1983 au fost coşmarul întregului aparat represiv de Securitate şi de Miliţie din regimul comunist. Timp de 12 zile, sudul ţării a fost scotocit pentru prinderea lui Viorel Rovenţu, Petrică Năstase şi Nicolae Stanciu, trei muncitori din Giurgiu care plănuiseră în detaliu uciderea dictatorului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei trei au ales Osica de Sus pentru a face rost de armament, pentru că localitatea din judeţul Olt era situată şi la calea ferată, şi la şosea - deci puteau fugi imediat după spargerea postului de miliţie. Ei au constatat, după filaj, că paznicul părăsea dispozitivul la ora 4.30 dimineaţa, după ce trenul personal pleca din staţia Osica. 

Primul pas

Viorel Rovenţu, Petrică Năstase şi Nicolae Stanciu au pornit să facă rost de arme în noaptea de 8 spre 9 septembrie 1983. Din Slatina au furat o maşină dintr-un garaj. Au parcat pe un gang în spatele postului, au distrus goarna de alarmă, au spart yala şi au furat două pistoale-mitralieră AKM şi muniţie - 500 cartuşe şi 8 încărcătoare. 

Deşi puteau să ia mult mai multe arme, cei trei au luat doar două pistoale, să nu se bănuiască numărul celor din „grupul operativ“. Maşina furată a fost aruncată în Dunăre, cu dale de piatră în ea, după ce îi fuseseră înlăturate datele de identificare. 

Rovenţu, Năstase şi Stanciu au mers acasă, la Stăneşti, în judeţul Giurgiu.

Planul era pus la punct: Ceauşescu trebuia omorât într-o curbă de la Gostinu, judeţul Giurgiu, unde urma să aibă loc vizita de lucru din 17 septembrie 1983. După ce l-ar fi împuşcat, atentatorii trebuia să fugă cu o motocicletă Jawa de 350 cm3 care-i aparţinea lui Rovenţu. 

Zvonul care i-a scos din ascunzătoare

Comuniştii au apelat la un truc pentru a-i face să iasă din ascunzătoare. Furtul de arme fusese descoperit, iar securiştii se temeau de ce e mai rău pentru ei: ca dictatorul să fie ucis. Au lansat zvonul că vizita de lucru din ziua de 17 septembrie 1983 a lui Nicolae Ceauşescu se mută de la Gostinu la Feteşti, în Ialomiţa.

Cei trei s-au hotărât să lovească la Feteşti. Au furat o maşină din Vlaşca, Teleorman, iar la intrarea în Călăraşi au driblat un echipaj de miliţie care le-a făcut semn să oprească. De aici a început urmărirea care se va opri abia la malul mării, după 12 zile.

Viorel Rovenţu, Petrică Năstase, Nicolae Stanciu au decis să se despartă pentru a deruta urmăritorii. Stanciu a luat trenul Constanţa-Bucureşti, Năstase şi Rovenţu au furat două biciclete din Feteşti şi au mers toată noaptea pe camp, prin lanurile de porumb şi prin vii, până la Făcăeni, unde au ajuns dimineaţa. S-au aşezat într-o lizieră dintre un dig de pământ şi braţul Borcea al Dunării, dar au fost observaţi. Şeful de post, însoţit de un alt miliţian şi de 5 săteni cu bate, i-a somat să se legitimeze. A urmat o busculadă în care şeful de post a fost dezarmat şi legat de un copac, iar ceilalţi au fugit ca iepurii peste câmp. 

Zăriţi de securişti

Rovenţu şi Năstase au somat doi pescari să le dea barca şi au improvizat două vâsle în locul celor aruncate de oameni în apă. Au traversat braţul Borcea şi au ajuns pe mal. Aici au traversat o pădure şi au dat peste o stână de unde au furat doi cai. 

Deja zona era înţesată de oameni înarmaţi care-i căutau. Asupra lor a început să se tragă, iar ei au sărit de pe cai. „I-am fi trimis pe lumea cealaltă cu o rafală la foc automat, dar noi nu furaserăm armele pentru asta”, explică Rovenţu în relatările sale extrem de detaliate.

Doi securişti într-un ARO au pornit pe urmele lor. Rovenţu şi Năstase se târau prin lanul de porumb, cu sabena la piept plină cu armament. Când ARO a trecut, făcând în urma sa un nor de praf, cei doi s-au târât pe drumeag şi au intrat în miriştea de lângă lanul de porumb. Au săpat cu cuţitele în ţărână, între două rânduri de iarbă, şi au făcut un culcuş în care s-au ascuns. Au stat aşa, cu capetele şi trupurile acoperite cu ţărână şi iarbă uscată, de dimineaţă până la miezul nopţii.

În acest timp, au văzut cum vin zeci de camioane şi de maşini din care s-au dat jos soldaţi. Fiecare rând de pe lanul de porumb a fost luat la pas de urmăritori. Doi soldaţi cu câine în lesă au trecut la 100 metri de ei. Elicopterele survolau numai lanul de porumb, pentru că securiştii erau siguri că ei n-au apucat să iasă din lan. 

Dar Rovenţu şi Năstase erau în miriştea alăturată şi au stat nemişcaţi până la lăsarea întunericului, când luna a dispărut de pe cer, iar căutările au încetat. Soldaţii rămaşi de veghe în punctele fixe puteau fi observaţi uşor după ţigările fumate. Tiptil, cei doi s-au furişat pe mirişte, acoperiţi de beznă, şi au fugit tot pe brânci, profitând de trecerea unei turme de oi. 

Au trecut Dunărea în Dobrogea

Au mers la Dunăre şi au decis să treacă fluviul la Capidava. Au găsit o barcă, au ajuns pe celălalt mal şi s-au ascuns, că deja se lumina. Au stat tupilaţi într-o cultură de coceni mărunţi. Seara au plecat mai departe pe câmp şi au ajuns la Stupina, unde s-au ascuns în nişte baloţi de paie. Acolo, la adăpost, s-au odihnit o noapte şi o zi. 

Forţe de ordine au început însă să fie masate în zonă, astfel că Rovenţu şi Năstase şi-au luat tălpăşiţa spre Crucea, unde au vrut să fure un TAB din curtea postului de miliţie. S-au mulţumit cu o Dacie cu care au mers în cariera de la Ovidiu, unde au ascuns armamentul şi au abandonat maşina.

„Dimineaţa, când au găsit maşina abandonată la doar 200 metri de ei, au înnebunit. Au trimis în stradă toţi oamenii, să caute şi-n gaură de şarpe“, spune Rovenţu.

Au mers pe jos până la Constanţa şi au intrat seara într-o grădiniţă din cartierul Palas, unde şi-au tras sufletul. Rovenţu avea rude la Tuzla, aşa că au mers la Gară şă ia autobuzul până acolo. Dar pe drum, cursa a fost oprită pentru control. Uşile au fost deschise, că era foarte cald, iar oamenii au început să coboare, iar ei s-au strecurat în aglomeraţie. Gândul lor: să fure o barcă cu motor, să tragă la rame 40 kilometri spre est, după care să pornească motorul şi cu combustibilul limitat prin lege la 10 litri să ajungă la turci.

Dar era imposibil să te apropii de ţărm. Fugarii au virat spre triajul din Valu lui Traian, unde voiau să se urce într-un marfar. Ar fi vrut să recupereze armele, dar era prea periculos. Un autoturism stătea la umbra unor pomi, supraveghind zona, cu portiera stângă deschisă. La vederea lor, şoferul a dat să coboare, dar însoţitoarea sa l-a oprit. „Acesta era un securist care avea să apară la anchetă. Aveau arme la ei“, explică Rovenţu. 

Prinşi pe rând

A doua zi, în 29 septembrie 1983, Viorel Rovenţu şi Petrică Năstase au ajuns în Palazu Mare, cartierul situat în afara Constanţei. Au trecut de calea ferată Constanţa-Ovidiu şi se duceau spre vii, când au fost somaţi de o patrulă cu câine-lup în lesă. Fugarii au dat să scape, dar s-a dezlănţuit tirul de foc asupra lor.

O schijă l-a atins pe Rovenţu, iar acesta l-a împins pe Năstase să fugă, să se salveze. Rovenţu a fost capturat de echipa de Securitate care cotrobăia viile şi cazematele din Al Doilea Război Mondial, Năstase a mai reuşit să stea în libertate o zi, fiind prins în triajul din Valu lui Traian. Complicele lor din teren, Nicolae Stanciu, fusese arestat cu 5 zile înainte de Rovenţu.

La prinderea celor a fost prezent şi Tudor Postelnicu, şeful Securităţii, precum şi George Homoştean, ministrul de Interne.

Duşi la carceră, cei trei complotişti au fost supuşi unui regim de bătăi crâncene şi tortură pentru a dezvălui cine se afla în spatele operaţiunii. „Nu am spus nimic nici despre atentat, nici despre grupul de profesori (Raul Volcinschi şi ceilalţi) cu care puseserăm la cale totul“, arată Rovenţu.

Ca dovadă, numai ei au fost aruncaţi în temniţă şi condamnaţi la moarte. Pedeapsa s-a comutat apoi în închisoare pe viaţă, dar eliberarea n-a venit - aşa cum s–ar crede - la Revoluţia din Decembrie 1989, ci 10 (zece) ani mai târziu. Cel mai de temut dintre ei, Viorel Rovenţu, a fost scos din puşcărie abia la 15 martie 1999 de Emil Constantinescu. Avusese şi o tentativă de evadare, care îi prelungise pedeapsa. 

Istoricul conspiraţiei

În septembrie 1983, autorităţile comuniste erau puse pe jar de o spargere petrecută într-o comună din Oltenia. Se întâmplase chiar în judeţul „prezidenţial“ Olt, în care văzuse lumina zilei Nicolae Ceauşescu. Aici, la Osica de Sus, o aşezare aflată între Slatina şi Caracal, la 52 kilometri de Scorniceşti, cineva intrase peste noapte în postul de miliţie şi furase armament.

Prima grijă a comuniştilor a fost asigurarea securităţii lui Nicolae Ceauşescu şi a familiei sale. În plină criză de austeritate, românii erau îngenuncheaţi fizic, psihic şi moral sub cizma dictatorială. Câţiva români puseseră însă la cale planul de a scăpa naţiunea de Ceauşescu. Iar spargerea de la Osica era primul pas concret.

Creierul operaţiunii era profesorul Raul Volcinschi (1923-2011), îndârjitul luptător anticomunist care a forţat la 5 mai 1957 evadarea din beciurile Securităţii din Cluj-Napoca. Lector universitar, Volcinschi fusese arestat pentru că îndemnase studenţii să se solidarizeze cu Revoluţia anticomunistă din Ungaria, din octombrie 1956. Condamnat la 25 ani de închisoare, profesorul Raul Volcinschi a dovedit că voinţa sa este neînfrântă, şi după eliberarea deţinuţilor politici din 1964. Atitudinea sa combativă l-a ţinut în permanenţă în vizorul Securităţii. 

„Ţara are nevoie de oameni ca tine“

Pe Viorel Rovenţu, un şofer de Rabă de 16 tone de pe şantierul Işalniţa, profesorul Raul Volcinschi l-a cunoscut în 1981, în parcul Romanescu din Craiova. Aşezaţi întâmplător pe aceeaşi bancă, intelectualul şi muncitorul au schimbat critici la adresa regimului ceauşist. „Dacă aş avea ce-mi trebuie, i-aş termina“, a zis Rovenţu, iar Volcinschi l-a apreciat: „De oameni ca tine are nevoie ţara“.

După o tatonare îndelungată, în care fiecare s-a convins că celălalt nu este o iscoadă a Securităţii, Rovenţu a fost introdus în cercul de complotişti care urmărea lichidarea lui Nicolae Ceauşescu. Complici erau Tudor Bugnariu (primul primar al Clujului după 23 August 1944, fost decan la Filosofie) şi Mircea Stoica (şeful catedrei de Drept de la ASE), care considerau că suprimarea lui Ceauşescu este singura cale de salvare a ţării.

Viorel Rovenţu (foto dreapta, sursa arhiva Marian Moise) şi-a adus în club doi prieteni de încredere, Petrică Năstase şi Nicolae Stanciu. Cei trei erau din Giurgiu, simpli oameni ai muncii. Rovenţu şi Stanciu aveau pete în cazier - pentru furt din avutul obştesc etc.

Cum în toamna lui 1983, Ceauşescu se pregătea de vizitele de lucru pentru constatarea producţiilor-record din agricultură, conspiraţioniştii au decis că e timpul să acţioneze.

Au stabilit data loviturii la 17 septembrie 1983, când dictatorul urma să vină în Gostinu de Giurgiu. Locul asasinatului fusese ales: o curbă dublă de pe traseul prezidenţial, de unde trăgătorul şi ajutoarele sale puteau să se facă nevăzuţi.

În noaptea de 8 spre 9 septembrie 1983, Rovenţu şi Năstase au spart postul de miliţie din Osica de Sus, declanşând alarma autorităţilor.

Orice ieşire în teren a lui Nicolae Ceauşescu a fost amânată până la prinderea făptaşilor.

Deşi nu aveau indicii la ce le-ar folosi hoţilor armele, securiştii şi miliţienii ştiau că ţinta unui asemenea atac nu poate fi decât Ceauşescu.

Numele lui Ceauşescu, tabu

Fapta lor a fost considerată o tentativă de „atentat pentru a fugi în străinătate“. Numele lui Ceauşescu nu a fost pomenit în timpul anchetelor. Cei anchetaţi ştiau că dezvăluirea intenţiei lor înseamnă automat condamnarea la moarte, astfel că făcuseră un jurământ să spună că voiau, de fapt, să spargă un CEC. Anchetatorii au acoperit în scripte adevăratul obiectiv al jafului, pentru a nu arăta Partidului că însuşi conducătorul este vulnerabil. Ca dovadă că ştiau de ce au fost furate armele, ei i-au condamnat la moarte pe toţi cei trei muncitori, prin sentinţa Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti din 12 octombrie 1983. Infracţiunea oficială: furt calificat în dauna avutului obştesc, cu consecinţe deosebit de grave.

Pedeapsa a fost comutată în ani grei de închisoare cu executare, dar nici Revoluţia din Decembrie 1989 nu le-a adus complotiştilor eliberarea. În timp ce la TVR, „disidenţii“ erau prezentaţi cu respect încă din 22 Decembrie ’89, „capul răutăţilor“ Viorel Rovenţu a fost scos din închisoare abia la 15 martie 1999. Eliberarea s-a produs abia în timpul mandatului lui Emil Constantinescu, prin graţiere, în urma repetatelor demersuri făcute de profesorul Volcinschi, susţinut de procurorul general Gheorghe Robu. Rovenţu n-a mai ţinut legătura cu ceilalţi doi. Nicolae Stanciu a murit după eliberare, iar Petrică Năstase este în viaţă şi trăieşte tot în judeţul Giurgiu.

De atunci, complotistul Rovenţu se zbate să obţină recunoaşterea statutului de luptător anticomunist. El locuieşte în continuare în Stăneşti, judeţul Giurgiu, are o stare precară materială şi de sănătate din cauza maltratării din închisoare. Singura sursă de venit o aduce fiul său de vârsta majoratului, medaliat la concursuri de arte marţiale, care a abandonat şcoala şi munceşte pe un şantier pentru a-şi întreţine familia.

Lipsit de recunoaşterea meritată

„Statutul de luptător anticomunist este minima recunoaştere pe care ţara o datorează acestor oameni, singurii români care au pus mâna pe o armă să-l ucidă pe Ceauşescu, în anii când toţi erau paralizaţi de frică“, susţine Marian Moise, unul dintre publiciştii care l-au cunoscut pe Rovenţu.

Alături de ziaristul Alexandru Mihalcea (deţinut politic), Marian Moise a documentat odiseea lui Rovenţu şi a complicilor săi, relatând-o în cartea „Ceauşescu, ultimul stalinist“, apărută la Editura Ex-Ponto (2016). Documentele depuse de Viorel Rovenţu în instanţă, la Tribunalul Giurgiu şi la toate celelalte instituţii care i-ar putea face dreptate, sunt postate pe site-ul procesulcomunismului.ro, creat de publicistul Ioan Roşca.

Regizorul Nicolae Mărgineanu, fiu de deţinut politic, s-a arătat la rândul său interesat de complotul ceauşist şi a ţinut să-l cunoască pe Rovenţu, cu care a tras deja câteva cadre pentru un viitor film documentar. 

De la stânga: Alexandru Mihalcea, Viorel Rovenţu, Marian Moise Sursa arhiva Marian Moise

De la stânga: Marian Moise, Viorel Rovenţu, Alexandru Mihalcea Sursa arhiva Marian Moise

De la stânga: Marian Moise, Nicolae Mărgineanu, Ioan Roşca, Viorel Rovenţu, Alexandru Mihalcea

Sursa arhiva Marian Moise

Pe aceeaşi temă: 

Istorie ascunsă: trei români au fost la un pas să-l asasineze pe Ceauşescu în 1983. „Dacă aş avea ce-mi trebuie l-aş termina“

Cum arăta viaţa noastră în comunism: închisori, lagăre de muncă, alimente pe cartelă, pionieri şi primul Abecedar

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările