Festivalul NEVERSEA 2018 va avea loc pe plaja Modern din Constanţa. Artişti importanţi şi-au anunţat prezenţa

Festivalul NEVERSEA 2018 va avea loc pe plaja Modern din Constanţa. Artişti importanţi şi-au anunţat prezenţa

FOTO Neversea

Cel mai mare festival de pe plajă din Europa se va desfăşura în perioada 5-8 iulie pe plaja Modern din Constanţa. Nume importante de artişti şi-au anunţat prezenţa în cele patru zile în care litoralul nu doarme.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cel mai mare festival de pe plajă din Europa, NEVERSEA va fi găzduit de plaja Modern cu accesul principal dinspre portul Tomis. Perimetrul festivalului NEVERSEA are în acest an peste 110.000 metri pătraţi, o suprafaţă mai mare decat la ediţia din 2017.

În acest an scena principală a festivalului NEVERSEA este una şi mai impresionantă, dar şi cea mai mare ca suprafaţă, construită pe litoralul Românesc. Pentru a le oferi câtor mai mulţi fani ai festivalului experienţa unică a răsăritului din faţa mainstage-ului, în acest an zona respectivă a crescut la peste 12.000 de metri pătraţi.

Experienţa unică de la malul Mării Negre este completată în acest an şi de artistul ALOE BLACC, care a contribuit şi a dat voce piesei care l-a consacrat pe dj-ul AVICII, “Wake me up”. ALOE BLACC sau Egbert Nathaniel Dawkins al III-lea este un artist şi producător de muzică american, dar şi un actor, om de afaceri şi un mare filantrop. Este cunoscut şi pentru hiturile “I need a dollar” şi “The Man”. Cu piesa “Wake me up”, Aloe Blacc şi dj-ul Avicii au cucerit numărul 1 în topurile din peste 22 de ţări de pe glob. În mai puţin de o lună, artistul american Aloe Blacc va urca pe scena principală a festivalului NEVERSEA.

După un show excepţional la festivalul UNTOLD în 2017, trupa VAMA vine pe 8 iulie la malul Mării Negre să guste şi din experienţa festivalului NEVERSEA. Apusul zilei de duminică va fi acompaniat de muzica de pe cel mai nou album în limba engleză “Better”al trupei VAMA, dar şi de piesele care i-au consacrat “Nu am chef azi”, “Perfect fără tine” şi multe alte hituri.

La NEVERSEA 2018 şi-au anunţat prezenţa Armin van Buuren, Steve Aoki, Galantis, GTA, Jonas Blue, Kungs, Tujamo, Yellow Claw, noile surprize ale festivalului de anul acesta. Ei se alătură celor de la THE SCRIPT, JOHN NEWMAN, SCOOTER, HARDWELL, AXWELL&INGROSSO, SCOOTER şi STEVE ANGELLO.

Cei interesaţi pot profita de preţul special al abonamentelor pentru cele 4 zile de festival, de 449 de lei plus taxe. Preţul final al acestora va fi de 550 de lei plus taxe. Acestea pot fi achiziţionate de pe www.neversea.com. Sunt disponibile şi abonamente VIP la preţul de 900 de lei plus taxe.

Pentru zilele de joi şi vineri doritorii pot cumpăra biletele de 1 zi la preţul promoţional de 225 de lei plus taxe. Preţul final al acestora va fi de 250 de lei plus taxe. Pentru zilele de sâmbătă şi duminică, preţul biletului este de 250 de lei plus taxe, preţul final al acestuia fiind de 275 de lei plus taxe.

Pe aceeaşi temă:

Programul Festivalului NEVERSEA 2018. Sunt puse în vânzare biletele de o zi

VIDEO Hitul „Miami”, compus de Manuel Riva şi Alexandra Stan, devine Imnul NEVERSEA 2018

Armin van Buuren şi Steve Aoki vin la NEVERSEA 2018. Al doilea val de invitaţi-surpriză


 

citeste totul despre: