Cum s-a dus farmecul de altădată din Vama Veche: de la ţinutul sălbatic al anilor '80, străbătut de turme de mioare, la refugiul destrăbălării tinerilor rebeli

Cum s-a dus farmecul de altădată din Vama Veche: de la ţinutul sălbatic al anilor '80, străbătut de turme de mioare, la refugiul destrăbălării tinerilor rebeli

Aşa arăta Vama Veche la începutul anilor 80 FOTO Michael Toma

Vama Veche, care a devenit în ultimii ani refugiul rebelilor pentru care distracţie înseamnă mult alcool, foc de tabără pe plajă cu lemne smulse din gardurile localnicilor, era în trecut un loc sălbatic, în stăpânirea animalelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Uitându-ne la Vama din prezent este greu să ne imaginăm că zona unde este permisă orice manifestare a libertăţii a fost cândva un teritoriu sălbatic, călcat doar de animale, unde arareori venea să se bronzeze vreun turist.

Mioarele din Vama Veche

În anii '80, cea mai sudică staţiune de pe litoralul românesc te întâmpina cu o păşune generoasă pe care păşteau oile CAP-ului, iar măgarii localnicilor se plimbau leneşi prin ţinutul atunci verde.

În fotografiile postate de Michael Toma, din Nurnberg, pe Facebook descoperim doar un ţinut sălbatic, aflat în stăpânirea animalelor. Paul Allemann, un prieten, îi comentează: „Am mâncat ani de zile minunata brânză făcută din laptele oiţelor ăstora. Tatăl Tudoriţei dormea noaptea lângă ele acoperit cu o şubă de oaie.

La miezul zilei, măgăruşului îi atârna o chestie mai lungă decât coada dintre picioare. Era semn că este şi el nudist. Pădurea de ciulini era refugiu pentru gâştele vecinilor, am plătit şi eu una ologită de Roky…“
Acum, pe vechile tăpşanuri au apărut în ultimii ani terase în aer liber, gherete unde se vând gablonţuri şi multe baruri din care duduie muzica rock, alternative rock, punk rock, progressive-metal şi rhythm & blues, iar băutura se găseşte la discreţie.

Ştefania Ciobănel, funcţionar la Primăria Limanu, care era, la acea vreme, inginer pe zonele 2 Mai şi Vama Veche, îşi aminteşte cu emoţie despre deloc vestita Vamă Veche de atunci. „Aveam două saivane de oi atunci, iar plaja nu era un punct de interes“, îşi aminteşte femeia.



De regulă, localnicii şi turiştii alegeau 2 Mai ca loc de relaxare. Pentru ei era ca un colt de rai, unde se simţeau bine doar cu o baie bună în mare, lăsându-se apoi răsfăţaţi de soare, în mijlocul naturii.  Trendul de a face aici plajă îl dăduseră marii actori care începuseră să-şi construiască în staţiune case de vacanţă.
Ea spune că în satul Vama Veche erau vreo 20 de gospodării pe Strada Mare, aşa cum se numea atunci, şi alte câteva răsfirate.
 
Majoritatea turiştilor care veneau în Vamă erau din Cluj, de la Universitatea Babeş Bolyai, care avea în derulare un parteneriat cu primăria de organizare a concediilor prin sindicatul universităţii.

Contaminat cu microbul Vama Veche

De ţinutul sălbatic de la Vama Veche îşi aminteşte şi Mircea Toma, cela care a luptat mai mulţi ani pentru salvarea farmecului staţiunii sudice a litoralului românesc. „Avem cinci – şase ani când părinţii mei m-au dus pentru prima dată în Vamă. Am fost contaminat de mic cu acest microb. Se făceau sejururi de câte 12 zile prin Universitatea din Cluj.

Era la începutul anilor '60. Plaja era mult mai întinsă. Din calculele făcute de arhitecţi, care au măsurat plaja, ea a scăzut cu 60 de metri“. Şi atunci era o zonă pentru nudişti, situată în extremitatea de nord a plajei.

Îşi aminteşte de o petrecere de pomină pe care a trăit-o împreună cu un grup de prieteni în prima jumătate a anilor '90. „Ne adunasem în jurul unei Dacii sub un bec din apropierea plajei. Pe capotă pusesem un casetofon cu casete şi acolo ne-am distrat toată noaptea“. Vama a început să erupă sub presiunea turismului în anii 2000, este de părere Mircea Toma.

Preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Vama Veche“ spune că tot ce au reuşit ei să facă a fost să anuleze un plan urbanistic general ce prevedea ridicarea unor construcţii de p+ 6 ce urmau să se ridice între 2 Mai şi Vama Veche.

Vă mai recomandăm

Jurnal de vacanţă. Altfel de călătorie prin împrejurimile zonei Vama Veche-2 Mai

FOTO VIDEO Poveşti de dragoste cum nici bunicii nu trăiau. Cele mai frumoase cereri în căsătorie, în văzul lumii



 

Vama Veche FOTO Michael Toma Facebook

Imagini din aceeasi galerie
  • Vama Veche FOTO Michael Toma Facebook
  • Vama Veche FOTO Michael Toma Facebook
  • Vama Veche FOTO Michael Toma Facebook
  • Vama Veche FOTO Michael Toma Facebook
  • Vama Veche FOTO Michael Toma Facebook
  • Vama Veche FOTO Michael Toma Facebook
  • Vama Veche FOTO Adevărul 
  • Vama Veche FOTO Adevărul 
  • Vama Veche FOTO Adevărul 
  • Vama Veche FOTO Adevărul 
  • Vama Veche FOTO Adevărul 
  • Vama Veche FOTO Adevărul 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: