Facebook reacţionează la scandalul strângerii de fonduri pentru Cazinoul din Constanţa. Ce va face cu banii adunaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia a anunţat că a deschis o anchetă în cazul strângerii de fonduri pentru repararea Cazinoului din Constanţa, iar Facebook a transmis o înştiinţare celui care a iniţiat campania.

Poliţia a deschis o anchetă în cazul strângerii de fonduri pentru Cazinoul din Constanţa, iniţiată de un constănţean, Bogdan Drugă (38 ani), fost jandarm, care trăieşte de 12 ani în Italia şi vrea să se întoarcă acasă. Acesta a demarat pe Facebook o campanie pentru repararea monumentului lăsat în paragină de ani de zile.

Campania „Salvăm Cazinoul din Constanţa“ a început la 19 aprilie şi a adunat până acum aproape 1.500 euro, bani donaţi de circa 100 persoane, dintr-un total de 3 milioane euro propus. 

Printr-un mesaj adresat iniţiatorului, Facebook a transmis că acţiunea a fost verificată, documentaţia trimisă de iniţiator este în regulă, astfel că suma strânsă va fi depusă în curând în contul lui Drugă.

Bărbatul este indignat de neputinţa autorităţilor de a avea grijă de edificiul-simbol al Constanţei, astfel că a decis să pornească, pe cont propriu, o astfel de acţiune. El speră că o va duce la bun sfârşit cu ajutorul cetăţenilor şi al unor instituţii publice şi private. 

„Eu sper că voi reuşi să mobilizez comunitatea şi să facem presiune pe autorităţi, pentru a repara acest simbol al oraşului meu, Constanţa. Vreau să înfiinţez o asociaţie care să se ocupe de monument, aşa cum se practică în străinătate. De ce acolo se poate şi aici nu? Fac asta pentru că-mi pasă şi pentru că-mi plânge sufletul când văd Cazinoul distrus“, a declarat Bogdan Drugă, care a deschis şi o petiţie.

Poliţiştii au deschis însă un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Ei le recomandă cetăţenilor să nu dea curs unor astfel de iniţiative. Constănţeanul neagă însă că Poliţia l-ar fi înştiinţat despre acest demers. „Nu m-a contactat nimeni, dar le stau la dispoziţie“, a afirmat Bogdan Drugă.

Cazinoul din Constanţa aparţine Primăriei Constanţa şi este administrat de Compania Naţională de Investiţii (CNI) din cadrul MDRAP pentru lucrările de reparare care se află la a patra organizare de licitaţie. Instituţiile guvernamentale s-au dezis de campania constănţeanului.

„MDRAP, prin CNI, depune toate eforturile astfel încât o nouă procedură de achiziţie publică să fie demarată în cel mai scurt timp posibil. În acest sens a fost emis avizul interministerial privind reavizarea obiectivului şi urmează să fie emisă hotărârea de guvern de reavizare a indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, precizăm că finanţarea acestui obiectiv de investiţii este asigurată conform prevederilor legale şi nu are legătură cu colectarea de sume de bani prin intermediul diverselor asociaţii sau strângeri de fonduri pe pagini de Facebook“, au comunicat instituţiile pe Facebook. 

Bogdan Drugă, într-o poză veche pe faleza Cazinoului din Constanţa Sursa arhiva personală

Bogdan Drugă la Cazino în Constanţa Sursa arhivă personală

Pe aceeaşi temă: 

Dosar penal la Constanţa pentru că un bărbat a iniţiat o campanie de strângere de fonduri pentru repararea Cazinoului: „Le stau la dispoziţie“

Strângere de fonduri pentru Cazino, pornită pe Facebook de un constănţean. Autorităţile neagă orice implicare

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite