Experienţa unei musulmane cu familie creştină, care a mers în pelerinaj la locurile sfinte ale ortodoxiei: „Voiam răspuns la problemele mele“

Experienţa unei musulmane cu familie creştină, care a mers în pelerinaj la locurile sfinte ale ortodoxiei: „Voiam răspuns la problemele mele“

Lacme Ifrim în pelerinaj în Ţara Sfântă                                           FOTO Arhiva personală Lacme Ifrim

Dobrogea a fost totdeauna un exemplu de toleranţă între oameni care provin din etnii sau religii diferite. Mai mult, aici s-au format multe familii în care soţii au o credinţă diferită, incompatibilă din punctul de vedere al cultelor din care fac parte. Cu toate acestea, oamenii au depăşit barierele confesionale sau culturale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lacme Ifrim (50 de ani) este o tătăroaică din Constanţa căsătorită cu un navigator. Soţul şi cei trei copii ai familiei Ifrim sunt creştini. „Copiii au fost botezaţi ortodocşi în cinstea tatălui lor, iar eu, mama lor, am spus că-i iubesc prea mult ca să-i împart între două lumi”, afirmă Lacme.

Prin intermediul familiei, dar şi a locului în care trăieşte, femeia consideră că legătura cu divinitatea, indiferent de numele acesteia, trebuie simţită, trebuie trăită. „Nu poate să-mi interzică nimeni să-l iubesc pe Iisus. Aceste noţiuni, despre creştinism, s-au adunat în timp. M-am născut în România, gândesc şi vorbesc româneşte, dacă m-aş fi născut într-o ţară arabă aş fi gândit altfel, probabil. Dumnezeu sau Allah sunt acelaşi lucru”.

Primul pelerinaj

„Ideea de a merge în primul pelerinaj a venit la finalul anului 2012, într-o discuţie cu părintele Efrem de la mănăstirea Dervent care mi-a zis că în ianuarie urmează să meargă în Ţara Sfântă. Atunci mi-am dat seama că mi-ar fi plăcut să merg şi eu, neştiind cum este sau ce este acolo. Doar citisem despre acele locuri. Părintele mi-a propus să merg cu grupul lor”, povesteşte Lacme.

Era, totodată, spune femeia, şi o oportunitate de a găsi răspunsuri la problemele ei. Îşi dorea să poată să înţeleagă şi să accepte necazul ivit în viaţa ei. Este vorba despre problemele grave de sănătate cu care s-a născut primul copil, în anul 2004. Îngrijirea fetei a făcut-o pe Lacme să renunţe la serviciul ei în domeniul vânzărilor.

„În primul rând le-am cerut voie celor din grupul de pelerini cu care am mers să mă lase să mă rog şi eu, chiar dacă nu eram de religia lor. Mi s-a părut normal să le cer voie pentru că eram în plus, cumva. Eu mă rog la Dumnezeu să-mi aleagă calea potrivită pentru mine, să-mi scoată în faţă oamenii de care am nevoie. Nu vreau să am prieteni bogaţi sau frumoşi, vreau să am prieteni potriviţi sufletului meu. Iar părintele Efrem este unul dintre ei”, explică Lacme prima ei experienţă în Ţara Sfântă.  

Peste tot unde a mers cu grupul, Lacme simţea că acele locuri au ceva special, au o încărcătură deosebită. A respectat în permanenţă codul vestimentar al pelerinilor creştini, purta fustă lungă şi avea capul acoperit. Timp de 3 săptămâni au trecut pe la cele mai importante locuri ale Ţării Sfinte, dar în inima femeii a rămas la Fântâna lui Iacov, unde sunt moaştele sfântului Filumen, un părinte care a trăit în secolul XX. „Acolo am înţeles că aceea era calea mea şi dacă mi s-a dat problema asta vor apărea în jurul meu oameni care mă vor ajuta. La plecare, un părinte de acolo mi-a oferit un pomelo să-l duc băiatului, Timur (al doilea copil al familiei).”



Al doilea pelerinaj

La scurt timp după acest pelerinaj, deşi avea 46 de ani, Lacme rămâne însărcinată, iar la finalul lui 2013 se naşte al treilea copil al familiei Ifrim-Sara Filomena, botezată aşa în cinstea sfântului care a impresionat-o în mod deosebit.

Al doilea pelerinaj în Israel a fost în anul 2016, tot cu grup însoţit de părintele Efrem. De data aceasta, Lacme s-a dus în acele locuri pentru că simţea că trebuie să mulţumească pentru naşterea fetiţei. Aşa a ajuns la mănăstirea Sfântul Sava, în zona Betleeemului. Aici s-a oprit la poartă deoarece femeile nu au voie să intre. Însă, un călugăr a venit la ea şi i-a oferit o cruce spunându-i: „Mergi pe drumul acesta, pentru că mergi bine!” A fost a doua experienţă intensă pe care Lacme a simţit-o în locurile unde cu două milenii în urmă a trăit Iisus.

Pe lângă Fântâna lui Iacov şi mănăstirea Sfântului Sava, pe Lacme au impresionat-o şi Biserica Sfântului Mormânt sau râul Iordanului, locul unde Iisus a fost botezat de Ioan. „La Iordan am intrat puţin cu picioarele în apă”, spune femeia care a considerat că acolo trebuie să se oprească în acel moment.

Femeia şi-ar dori să meargă şi în al treilea pelerinaj. Ar face acest lucru pentru a dărui ceva în schimbul a ceea ce a primit ea. „Nu ar fi ceva neapărat fizic. Trebuie să transmit această dragoste, această căldură pe care eu am primit-o în celelalte două drumuri.”

„Nu aş putea să mint, să spun că sunt creştină”

Dincolo de experienţa locurilor sfinte pentru creştini, Lecme Ifrim spune că nu se consideră creştină. „Nu mă consider creştin, departe de mine acest lucru. Nu pot spune că sunt ceea ce nu pot să fiu cu tot sufletul. Nu aş putea să mint, să spun că sunt creştină, dar nu sunt. Pot să-l iubesc pe Iisus aşa cum sunt.”

În familia Ifrim, toată lumea respectă sărbătorile ambelor religii. „Nu ştiu dacă înţeleg bine trăirile mele rudele din partea mea. Nu ştiu dacă le convin toate, dar le respectă pentru că sunt alegerile mele. Nu sunt un copil. Trebuie să acceptăm omul, nu religia. Eu când merg la medic merg pentru că am nevoie de omul respectiv şi nu contează ce religie are”, explică Lacme care nu exclude un pelerinaj la Mecca, doar că „încă nu s-a ivit oportunitatea.”

Pictura, un mod de a comunica

A renunţat la serviciul din domeniul vânzărilor pentru a-şi dedica timpul îngrijirii primului copil născut cu probleme de sănătate. Lacme s-a văzut dintr-odată închisă într-o lume mică, în care comunica doar cu medicii şi familia. Aşa ajunge ca în anul 2009 să urmeze cursurile Facultăţii de Arte din Constanţa, hotărând să studieze pictura, o veche pasiune din copilărie.

În sala de examen a întâlnit un călugăr care avea să devină unul dintre prietenii ei cei mai buni şi omul care i-a oferit posibilitatea să înţeleagă lumea creştină, părintele Efrem de la mănăstirea Dervent.

„Faptul că am ajuns să pictez şi să intru în lumea artiştilor plastici m-a scos din depresia în care eram căzută la un moment dat. Am lucrat în comerţ, vorbeam în fiecare zi cu oameni, vindeam, cumpăram, era o nebunie întreagă. Când am ajuns să trăiesc două luni în Spitalul din Iaşi, cu o singură uşă şi un geam şi nu se ştia ce are fetiţa mea, a fost groaznic. Nu vorbeam cu nimeni”, descrie Lacme starea prin care a trecut în urmă cu 14 ani.

În anul 2012 a luat primul premiu pentru pictură la Brăila. Îi place expresionismul, abstractul, suprafeţele mari pentru că, spune ea, „atunci când trag o pensulă pun toată energia mea acolo”. Culorile preferate sunt verdele şi albastru.

Prin pictură a ajuns să comunice altcumva cu lumea. „Sunt oameni care înţeleg, oameni care nu înţeleg. Sunt unii cărora trebuie să le arăţi o frunză ca să înţeleagă că e o frunză acolo, dar sunt unii care văd o pată de culoare şi deja îţi fac o poveste întreagă”, conchide Lacme care se pregăteşte să devină membru titular în Uniunea Artiştilor Plastici din România.

Pe aceeaşi temă:

Povestea poliţistului român care salvează câini exploataţi în lupte. Cumplitul caz al lui Paco, patrupedul „de sacrificiu“ scăpat în ultimul moment de la moarte

 




 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările