Exorcismele în Biserica Ortodoxă. De ce nu se citesc blestemele asupra diavolului în prima zi din an

Exorcismele în Biserica Ortodoxă. De ce nu se citesc blestemele asupra diavolului în prima zi din an

Sfântul Vasile cel Mare, autorul molitfelor sau exorcismelor, este cinstit de credincioşi în prima zi a anului, pe 1 ianuarie. Cu toate acestea, Biserica nu îngăduie ca blestemele asupra diavolului să fie citite acum. Pentru o astfel de rugăciune, preotul şi credinciosul trebuie să treacă printr-o pregătire specială.

Ştiri pe aceeaşi temă

În rândul rugăciunilor speciale pentru vindecarea trupească şi spirituală a credinciosului, Biserica Ortodoxă cuprinde şi Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Aceste rugăciuni au fost scrise în scopul de a ajuta celor posedaţi de diavol şi constau într-o serie de blesteme adresate acestuia. Astfel, se pleacă de la realitatea existenţei răului în lume, a forţei acestuia şi necesitatea luptei pentru a salva un suflet pe care răul pune stăpânire.

„Te blestem pe tine, începătorul răutăţilor şi al hulei, căpetenia împotrivirii şi urzitorul vicleniei. Te blestem pe tine, cel aruncat din lumina cea de sus şi surpat pentru mândrie în întunericul adâncului. Te blestem pe tine şi pe toata puterea cea căzută ce a urmat voinţa ta. Te blestem pe tine, duh necurat, cu Dumnezeu Savaot şi cu toată oastea îngerilor lui Dumnezeu, Adonai, Eloi, Dumnezeul cel atotputernic; ieşi şi te depărtează de la robul lui Dumnezeu (N). Te blestem pe tine cu Dumnezeu, Care prin cuvânt toate le-a zidit şi cu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Lui cel Unul-Născut, Care, mai înainte de veci, în chip de negrăit şi fără patimă, S-a născut dintr-însul”, se arată într-un fragment din aceste rugăciuni speciale.

Pregătire specială

Pentru citirea unor astfel de rugăciuni care se adresează direct diavolului trebuie să fie specială, atât din partea preotului, cât şi din partea celui care solicită să i se citească aceste exorcisme.

Astfel, preotul trebuie să postească post negru cu o zi înainte de citirea lor. Acelaşi lucru trebuie să-l facă şi cel care se consideră posedat de cel rău şi cei din familie care vor fi de faţă la ritual. De asemenea, aceştia trebuie să se spovedească şi împărtăşească.

Ignorarea unei pregătiri spirituale intense din partea preotului sau a credincioşilor poate avea efecte negative asupra lor sau asupra membrilor din familie. De aceea, mulţi preoţi evită să le citească.

Preotul Profesor Nicolae Necula notează că „aceste rugăciuni au de obicei forma poruncitoare, de imprecaţie sau blestem. Prin ele diavolul şi puterea lui sunt forţate prin invocarea numelui lui Dumnezeu să plece de la persoana respectiva şi de la bunurile sau locurile bântuite de puterea diavolului, să se îndepărteze şi să nu le mai facă niciun rău. În Biserica veche, ritualul exorcizării îl săvârşeau exorciştii, adică acei clerici inferiori rânduiţi şi investiţi cu această putere a alungării duhurilor rele”.

De ce nu se citesc pe 1 ianuarie

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a stabilit în anul 2011, printr-o decizie că "Episcopii chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală şi duhovnicească de a respecta rânduiala citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătura cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduială trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor. Citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională, întâlnită mai ales în sudul ţării, neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării şi, mai ales, în practica altor Biserici Ortodoxe surori."

Aşadar, Molitfele nu se citesc de ziua Sfântului Vasile cel Mare, 1 ianuarie, în primul rând pentru că nu este zi de post. Apoi, ele se citesc, conform BOR, în cazuri individuale, nu pentru toţi credincioşii prezenţi în biserică la vreo slujbă.

Exorcisme în timpul Botezului

Molitfele Sfântului Vasile cel Mare nu sunt singurele rugăciuni de exorcizare pe care Biserica le are. Conform părintelui Nicolae Necula, în timpul Taine Botezului sunt exorcisme care se citesc. „Înainte de săvârşirea Tainei propriu-zise, când preotul rosteşte două rugăciuni speciale celui care urmează să se boteze, acesta stând cu faţa spre apus, considerat locul unde apun, odată cu soarele, duhurile rele. Următoarele două rugăciuni se citesc cu faţa spre răsărit fiind adresate lui Dumnezeu, pentru a alunga de la candidat puterea celui rău şi a-l feri de bântuiala protivnicului, de întâmpinarea vicleanului, de dracul cel de la amiază şi de nălucirile rele. După ultima rugăciune, suflă peste candidat, de trei ori, în chipul crucii, şi rosteşte <<Izgoneşte de la dânsul pe tot vicleanul şi necuratul duh>>".

Pe aceeaşi temă:


Tăierea împrejur: cruzime, legământ sfânt sau necesitate medicală. De ce a fost circumcis Iisus la 8 zile de la naştere
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările