EXCLUSIV FOTO Ziua Izabellei. Încep să curgă darurile de fiţe pentru fata din Constanţa care a înnebunit Internetul. 155.000 de oameni vor să vină la ziua ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Izabellei se apropie cu paşi repezi şi pe lângă cei care i-au promis că vor veni la eveniment, nimeni nu s-a gândit să facă un lucru bun pentru Izabella. Prima oferta a venit însă de la Aerodromul Tuzla. Piloţii de acolo îi propun Izabellei un cadou de neuitat - un zbor cu avionul peste litoralul românesc al Mării Negre.

Propunerea a venit prin intermediul ziarului Adevărul. Reprezentanţii Regional Air Services Tuzla au văzut articolele publicate pe adevarul.ro şi au decis să o ajute pe Izabella să se bucure de o zi de naştere ca-n poveşti. 

“Izabella ne-a devenit simpatica", a mărturisit pentru Adevărul Cristina Mitchievici, managerul comercial al RAS Aeroport Tuzla. "Sunt convinsă că tot ce a făcut ea a fost făcut cu inocenţă. Sunt unii oameni care au reacţionat din simpatie, dar fata a fost şi victima unor glume nepotrivite. Ea e un copil de 12 ani care a vrut să comunice online cu alţii. Greşeala ei e una simpatică şi povestea ne-a impresionat. Cred că ar trebui să se simte specială!", a adăugat Cristina Mitchievici.

Citeşte şi: FOTO Ziua Izabellei. Întrebarea disperată a fetei din Constanţa care s-a ales cu 145.000 de musafiri la ziua ei: „Mamă, şi dacă vin toţi la noi acasă?”

VIDEO Toată povestea „Ziua Izabellei“. Cum a devenit virală pe internet gafa unei copile din Constanţa care s-a trezit cu 90.000 de musafiri la petrecere

Izabella va avea şansa să zboare deasupra litoralului cu un avion Diamond 20 Katana. Copila poate alege să-şi vadă şi casa, spun piloţii de la Tuzla, dar distanţa până în comuna Cobadin este mai mare şi drumul e plictisitor. Cel mai inedit traseu rămâne cel de peste staţiunile de la Marea Neagră. 

Plecarea în spectaculoasa cursă se poate face oricând. Izabella este cea care decide dacă va zbura chiar de ziua ei, sau mai devreme. Avionul ales este unul folosit în mod normal pentru Şcoala de aviaţie. În cabină se va afla doar mica vedetă a Facebook-ului şi pilotul. Dacă îi este teamă, copila poate cere să fie însoţită de mama ei şi atunci zborul va fi făcut cu un alt aparat.

Regional Air Services Tuzla are patru astfel de avioane şi piloţii spun că senzaţia este una foarte plăcută. Un Diamond 20 Katana are o cabină acoperită de o cupolă de sticlă şi poţi să simţi cum vibrează curenţii de aer deasupra ta. Zborul de agrement nu va avea loc la o înălţime foarte mare, aşa că Izabella va putea să se bucure de peisajul superb peste care va trece. 

Cristina Mitchievici spune că atunci când va fi mai mare, dacă se îndrăgosteşte de zbor, Izabella va putea să urmeze cursurile Şcolii de Aviaţie de la Tuzla. O elevă de doar 15 ani din Constanţa a trecut recent de toate testele pentru a deveni pilot. 

Izabella a devenit cunoscută de toată lumea după ce a creat din greşeală o pagină de Facebook, cu toate că nu avea voie, dată fiind vârsta ei prea mică. Copila din comuna constănţeană Cobadin voia să-şi invite prietenii la Ziua ei de naştere. În doar câteva ore însă, evenimentul Ziua Izabellei a devenit cunoscut în toată România şi aproape 200.000 persoane şi-au anunţat intenţia de a participa la momentul de pe 14 martie. 


Vă mai recomandăm

FOTO Ziua Izabellei. Întrebarea disperată a fetei din Constanţa care s-a ales cu 145.000 de musafiri la ziua ei: „Mamă, şi dacă vin toţi la noi acasă?”

Ziua Izabellei, evenimentul viral care aduce zeci de mii de oameni la Constanţa

VIDEO Toată povestea „Ziua Izabellei“. Cum a devenit virală pe internet gafa unei copile din Constanţa care s-a trezit cu 90.000 de musafiri la petrecere

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite