Examen de Bacalaureat organizat pentru doi elevi. Care este rata de promovare a examenului la prima sesiune la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bacalaureat

Luni, 6 iulie 2020, are loc etapa specială a examenului de Bacalaureat 2020, etapă pentru care s-au înscris 2 absolvenţi ai clasei a XII-a: unul din localitatea Cobadin şi unul din municipiul Constanţa.

Rata de promovare  înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului naţional de Bacalaureat, la nivelul judeţului Constanţa, fără etapa specială, după soluţionarea contestaţiilor, este de 59,27%. Pentru promoţia curentă, rata de promovare este de 69,17%, iar pentru promoţiile anterioare de 23,17%.

Astfel, din totalul celor 5775 de candidaţi prezenţi, au promovat 3423 de candidaţi: 3135 candidaţi aparţin promoţiei 2020, iar 288 provin din promoţiile anterioare. 

Dintre cei 6092 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 5775 de candidaţi (4532 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 1243 de candidaţi din promoţiile anterioare). 

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi. 

Luni, 6.07.2020, debutează etapa specială a examenului de bacalaureat 2020, etapă pentru care s-au înscris 2 absolvenţi ai clasei a XII-a (unul din localitatea Cobadin şi unul din municipiul Constanţa). Luni se va desfăşura proba scrisă la Limba şi literatura română, marţi, 7 iulie, proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Primele rezultate vor fi afişate vineri, 12 iulie, până la ora 12.00.

„Examenul de bacalaureat reprezintă o primă imagine a absolventului în direcţia identificării parcursului profesional viitor. Acest parcurs trebuie să reprezinte o corelare reală a capacităţilor şi aptitudinilor individuale cu rezultatele obţinute, precum şi cu proiecţia în carieră. Îi felicităm pe candidaţii care au obţinut note foarte bune şi le dorim succes celor care intenţionează să se prezinte la examen, în sesiunile viitoare“, a spus Anca-Iuliana Dragomir, preşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat Constanţa.

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite