Evoluţia pestei porcine africane în România: 645 de focare, 8 judeţe afectate

Evoluţia pestei porcine africane în România: 645 de focare, 8 judeţe afectate

Răspândirea pestei porcine africane în România             FOTO ANSVSA

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a prezentat situaţia răspândirii virusului Pestei Porcine Africane (PPA) pe teritoriul României.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a limita extinderea bolii”, asigură populaţia cei de la ANSVSA.

Astfel, din datele transmise de autoritate, în perioada 1 ianuarie – 10 august 2018, au fost confirmate în România 645 de focare de Pestă Porcină Africană (PPA) la porcii domestici, dintre care 640 în gospodăriile populaţiei, una într-o exploataţie de tip A, 3 în exploataţii comerciale şi într-un abator aparţinând unei exploataţii comerciale.

De asemenea, tot în aceeaşi perioadă, au fost confirmate 30 cazuri de PPA în mediul silvatic, la porci mistreţi.

PPA evoluează în România în două zone geografice cu dinamică diferită.

Astfel, în zona de Nord -Vest, boala evoluează lent, chiar staţionar, cu număr  de 35 de focare, confirmate în:

– Judeţul Satu – Mare – 9 în gospodăriile populaţiei şi 10 cazuri la porci mistreţi,
– Judeţul Bihor –  26 în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ,
– Judeţul Sălaj – 2 cazuri la mistreţ.

În zona de Sud-Est a României, au fost înregistrate 610 focare de PPA, după cum urmează:
– Judeţul Tulcea – 494 focare, dintre care 489 focare în gospodăriile populaţiei, 3 în exploataţii comerciale, 2 la  SC Carniprod SRL (unul la abatorul şi unul la ferma acestei societăţi comerciale), unul la SC PIGCOM, într-o exploataţie de tip A şi 17 cazuri la porci mistreţi.
– Judeţul Brăila – 23 în gopodăriile populaţiei,
– Judeţul Constanţa – 29 în gospodăriile populaţiei,
– Judeţul Ialomiţa – 62 în gospodăriile populaţiei,
– Judeţul Galaţi – 2 în gospodăriile populaţiei.
 
ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social şi economic.

Pe aceeaşi temă:

Judeţul Constanţa, sub ameninţarea pestei porcine africane: 27 de focare, 8 localităţi în carantină

Măsuri radicale pentru stoparea răspândirii pestei porcine africane: Începe vânătoarea mistreţilor din Dobrogea



 

citeste totul despre: