Evaluarea Naţională 2021. Mesajul Patriarhului Daniel pentru elevii care intră în examene

Evaluarea Naţională 2021. Mesajul Patriarhului Daniel pentru elevii care intră în examene

Patriarhul Daniel foto: basilica

Evaluarea Naţională 2021 începe marţi, 22 iunie 2021, cu prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română, urmând ca în 24 iunie să aibă loc proba scrisă la matematică. Patriarhul Daniel a transmis un mesajde încurajare şi binecuvântare elevilor care intră în examene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Peste 131.000 de elevi absolvenţi de gimnaziu s-au înscris pentru a susţine examenul de Evaluare Naţională 2021, examen ce debutează marţi cu proba scrisă la limba şi literatura română.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj elevilor ce vor susţine mâine prima probă a Evaluarii naţionale.

„Alături de familie, Şcoala şi Biserica sunt lumini ale formării voastre spirituale ca oameni în familie şi în societate, pentru a trăi viaţa personal şi în acelaşi timp comunitar.

În formarea fiecăruia dintre noi, examenele sunt cele mai potrivite prilejuri de evaluare şi de maturizare intelectuală, experienţe care contribuie major la progresul nostru pshihic-afectiv şi intelectual. Pregătirea pentru examene şi susţinerea lor sporesc încrederea în sine, cresc capacitatea de dialog de comunicare, dar şi comuniunea cu ceilalţi elevi şi cu adulţii.

În contextul dificil al unui an şcolar, desfăşurat sub semnul îngrijorător al pandemiei care a modificat şi complicat major modalitatea de predare şi învăţare, îi îndemnăm pe părinţii elevilor, pe profesori lor şi pe preoţii din parohii să vă susţină acum în mod mai intens, unind rugăciunea cu sfatul bun şi cu ajutorul concret.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Învăţătorul şi Lumina lumii, să vă inspire şi să vă dăruiască speranţă, curaj, mult succes şi bucurie!”, spune Preafericitul Daniel.

Reguli sanitare ce trebuie respectate la intrarea în centrul de examen

- toate persoanele vor purta mască;
- nu se măsoară temperatura;
- accesul în unitatea de învăţământ este organizat astfel încât să fie asigurată o distanţă minimă de 1 m între oricare două persoane;
- în sala de examen se asigură distanţa de minim 1 m între candidaţi;
- se asigură dezinfectarea suprafeţelor, aerisirea spaţiilor;
- parcursul prin curtea şcolii până la intrarea în unitate se va realiza pe un traseu bine delimitat şi semnalizat, respectând normele de distanţare fizică;
- la intrarea în unitate sunt asigurate materiale şi echipamente de protecţie: covoraşe dezinfectante, măşti, substanţe dezinfectante pentru mâini;
- intrările/ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare sunt semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat.
 

Când se intră în sala de examen

Intrarea elevilor în sala de examen se va realiza până în ora 8.30, depozitarea bagajelor urmând a se face într-o sală special destinată, monitorizată audio-video.
 
Toate sălile în care se desfăşoară activităţi specifice Evaluării Naţionale vor fi supravegheate audio-video şi vor avea pe uşă anunţul privind monitorizarea.
 

Cu ce NU au voie elevii în sala de examen

Candidaţilor li se interzice să aibă asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care permite conectarea la internet, la reţelele sociale, pentru comunicare cu alţi candidaţi, asistenţi din unitatea/unităţile de învăţământ/centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.
 
De asemenea, se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.
 

Codul unic de identificare

Înainte de începerea probei de Limba şi literatura română, candidaţii vor primi, cu semnătură, codul unic de identificare, pe care îl vor folosi pentru a afla, după afişare, rezultatele obţinute.
 
În intervalul 9.00 - 9.15, elevii trebuie să completeze colţul secretizat al foii de examen, ulterior începând derularea timpului propriu-zis pentru rezolvarea subiectelor (120 minute/180 de minute pentru cazurile speciale).



Citeşte şi:

O elevă olimpică din Constanţa care a fost admisă la Oxford nu are bani pentru taxele şcolare

Începe Evaluarea Naţională. Peste 4.800 de elevi constănţeni susţin marţi prima probă

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările