Eroul-martir care şi-a presimţit sfârşitul la Revoluţie: „Mi-e frică să ies pe balcon“. Pândit ore întregi de un lunetist, a primit un glonţ direct în inimă

Eroul-martir care şi-a presimţit sfârşitul la Revoluţie: „Mi-e frică să ies pe balcon“. Pândit ore întregi de un lunetist, a primit un glonţ direct în inimă

Lorenţ Fecioru, împuşcat de un lunetist direct în inimă Sursa arhive

Primul constănţean ucis la Revoluţia din Decembrie 1989 a fost asasinat la Timişoara. Numele lui era Lorenţ Fecioru, avea 38 ani şi se stabilise de un timp în oraşul de pe malul Begăi. Ironic, Lorenţ Fecioru era născut în aceeaşi zi cu Nicolae Ceauşescu – 26 ianuarie.

În ziua de 17 decembrie 1989, Fecioru a participat la revolta cetăţenilor şi s-a urcat cu alţi colegi de muncă pe tramvaiele oprite în centrul Timişoarei, protestând la adresa lui Ceauşescu. Seara le-a mărturisit prietenilor săi veniţi în vizită: „Ne-a fotografiat cineva, mi-e şi frică să ies pe balcon“.

Lorenţ şi-a presimţit sfârşitul. A fost omorât exact când a ieşit pe balcon. Un lunetist, care precis îl pândea de ore bune dintr-o clădire alăturată, l-a împuşcat direct în inimă. 

Viaţă întortocheată, care l-a dus spre Timişoara

Fiul lui Lorenţ, Răzvan, a crescut fără să-şi vadă tatăl vreodată, altfel decât în poze. Părinţii se despărţiseseră la scurtă vreme de la botezul său, pentru că bărbatului îi plăcea prea mult viaţa. „Dacă ar fi rămas cu noi, n-ar fi ajuns acolo, ar fi avut zile“, regret Florica (Lili) Coval, fosta lui soţie.

Născut într-o zi de 26 ianuarie, precum conducătorul mult iubit, Lorenţ era un „bărbat bine“, talentat, pasionat de poezie şi de istorie, dar în egală măsură şi de plăcerile vieţii. 

„Avea o voce plăcută şi mâini de aur. Cânta la acordeon, lucra pirogravură, picta. Îi plăcea să citească, mai ales cărţi istorice. Dar era omul momentului, îi plăcea să mănânce bine şi să trăiască viaţa la maximum“, povesteşte Lili.

După ce şi-au creştinat copilul, soţii Fecioru n-au mai stat mult împreună. Lorenţ a plecat cu altă femeie, fără să mai dea niciun semn de viaţă, dar nici cu aceasta n-a rămas. Mai fusese însurat, mai avea un băiat, Cătălin, dar acesta fusese înfiat de bărbatul cu care se recăsătorise prima soţie a lui Lorenţ. Coincidenţă uimitoare, acest bărbat era chiar Lazăr Cercel, muzicantul care s-a aflat în fruntea revoluţionarilor care au luat cu asalt Casa Albă din Constanţa în 22 Decembrie 1989 şi a ajuns la şefia noii conduceri a judeţului - CPUN. 

Timişoara, la Revoluţia din Decembrie 1989 Sursa arhive

Răzvan şi Lili au mai primit veşti despre Lorenţ abia la moartea sa. Atunci au aflat ce s-a întâmplat cu cel care le dăduse viaţa peste cap. 

Lorenţ Fecioru se stabilise la Timişoara în 1988, unde se angajase ca muncitor la Trustul de Construcţii Montaj. În ziua de 17 decembrie 1989, împreună cu colegi de muncă, bărbatul a ieşit în stradă şi s-au urcat pe tramvaiele oprite în centrul oraşului.

Seara, la Lorenţ în vizită au venit nişte prieteni să vorbească despre cele întâmplate. El le-a spus prietenilor săi că a văzut când fotograful le-a făcut poze şi că îi este frică să iasă pe balcon. Dar la un moment dat a ieşit cu ei la aer, pe balcon. A fost împuşcat pe loc, direct în inimă. 

„Am văzut glonţul care l-a omorât. A fost împuşcat în inimă şi glonţul a ieşit prin spate, a ricoşat în doi pereţi din casă. Prietenii lui l-au dus la morgă şi «norocul» a fost că i-au găsit un sicriu, altfel ar fi fost ars ca alţii“, relatează fiul său Răzvan. 

Timişoara, la Revoluţia din Decembrie 1989 Sursa arhive

În scriptele Revoluţiei, Lorenţ Fecioru figurează ca fiind omorât pe scările Catedralei din Timişoara. „Tatăl meu a fost împuşcat de un lunetist în noaptea de 17-18 decembrie. În dosarul de la Securitate au fost găsite poze luate din timpul zilei, când tatăl meu şi nişte colegi de-ai lui de muncă au ieşit în stradă şi s-au urcat pe tramvaie şi pe autobuze. Am înţeles că în dosar era scris «misiune îndeplinită». Comuniştii mi-au distrus şansa şi speranţa de a-l cunoaşte pe tatăl meu. Nu voi uita asta niciodată“, spune cu mare durere Răzvan Fecioru (42 ani). 

Timişoara, la Revoluţia din Decembrie 1989 Sursa arhive

Stabilit în Canada de 17 ani, absolvent de Economie, Răzvan este departe de tot ce mai înseamnă România. Ţine legătura cu mama lui, care a plecat după Revoluţie să muncească în Italia, iar acum s-a întors acasă. Are trei copii pentru care îşi doreşte enorm să fie un tată foarte bun. „Eu n-am amintiri cu tata, ei sper să aibă. Am rămas acelaşi Răzvan fără tată. Doar prietenii apropiaţi au aflat că eram urmaş de erou-martir. Dacă rămânea în Constanţa, poate mai trăia acum“, spune cu tristeţe fiul lui Lorenţ.

Durerea mamei sale este şi mai mare. După toate neajunsurile vieţii, Statul român le-a mai dat un şut neonorându-şi pe de-a întregul obligaţiile faţă de Răzvan, ca urmaş al unui erou-martir. 

„Când mergeam în audienţe cu dosarul, primarul Mihăieşi, apoi primarul Mazăre mă refuzau din start. Nu aveau teren de dat, nu aveau spaţiu comercial, nu aveau nimic. Le dăduseră alor lor, revoluţionarii de carton. Mă doare că banii sunt luaţi de borfaşii fără de număr. 

Nu am ţinut niciodată la bani, la divorţ am semnat că renunţ şi la pensia alimentară. Dar drepturile după moartea tatălui său i se cuveneau lui Răzvan. A trebuit să se descurce singur, iar viaţa n-a fost uşoară cu noi. Îmi pare atât de rău pentru fiul meu, nu i-am putut cere niciodată iertare... De aceea am un respect deosebit pentru Răzvan. Este un om bun, un tată minunat, în ciuda suferinţelor şi a greutăţilor. 

Şi acum când văd poza lui Lorenţ la comemorările de la Revoluţie, plâng mult. El a plecat, iar noi ne-am ales cu un sicriu. Vreau doar ca eroii să nu fie uitaţi. M-aş fi mulţumit şi cu 10 centimetri de tricolor pe care să-l aibă Răzvan, în semn de recunoştinţă pentru moartea tatălui său. Nu banii sunt totul în viaţă“, spune Lili Coval. 

Pe aceeaşi temă: 

Moştenirea unui martir al Revoluţiei, mintea strălucită de care regimul voia să scape. Fiul său: „Nu merită nimeni să moară pentru o schimbare a României“

STENOGRAME Cruzimea Elenei Ceauşescu faţă de românii răzvrătiţi în Decembrie 1989. „Să fi tras la picioare şi cei care cădeau să fi fost băgaţi la beci“

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările