Elevii, la un pas de recăpătarea dreptului de vot în administrarea şcolilor. Iniţiativa pornită de la Constanţa intră la aprobare în Senat

Elevii, la un pas de recăpătarea dreptului de vot în administrarea şcolilor. Iniţiativa pornită de la Constanţa intră la aprobare în Senat

Asociaţia Elevilor din Constanţa, la lucru Foto AEC

Iniţiativa elevilor din Constanţa, care au cerut recăpătarea dreptului de vot în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, a primit girul Comisiei de Învăţământ a Senatului.

Propunerea legislativă privind reacordarea dreptului de vot în Consiliul de Administraţie al unităţilor de învăţământ a primit marţi, 17 martie, raport de adoptare din partea Comisiei de învăţământ a Senatului.

Iniaţiativa pornită de la Asociaţia Elevilor din Constanţa a primit în luna februarie raport de adoptare, în unanimitate, de la Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, fiind adoptată de plenul Camerei, la începutul lunii martie.

Iniţiativa legislativă va merge la plenul Senatului, cu propunere de adoptare, Senatul fiind cameră decizională.

„În cazul în care plenul Senatului României va adopta acest proiect, se va repara o nedreptate făcută elevilor din România în anul 2010, odată cu adoptarea noii legi a educaţiei, atunci când reprezentantul elevilor în Consiliul de administraţie a devenit membru observator, fiindu-i luat dreptul de vot. Astfel, elevii nu au mai fost reprezentanţi în procesul de luare a deciziilor“, declară reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa

Liceenii din asociaţie, aflaţi sub vârsta majoratului, au reuşit să câştige pentru toţi elevii constănţeni subvenţionarea cu 50% a transportului în comun, drept care le fusese refuzat timp de 10 ani. Finanţarea se face conform Legii Educaţiei de la bugetul local, iar administraţia Mazăre a fost nevoită să acorde reducerea, după o luptă de 2 ani a elevilor şi un denunţ la DNA depus de ei la adresa primarului Radu Mazăre.

Asociaţia Elevilor din Constanţa este organizaţia elevilor din judeţul Constanţa ce are ca scop „reprezentarea intereselor comune ale acestora, promovarea drepturilor elevului şi stimularea participării elevilor la actul educaţional“. AEC a a fost fondată în anul 2013 şi în prezent este singura organizaţie reprezentativă a elevilor acreditată la Camera Deputaţilor.

Vă mai recomandăm

Radu Mazăre, înfrânt de elevi. O lecţie în 11 paşi dată de juniorii democraţiei

Elevii din Constanţa au depus plângere penală la DNA împotriva primarului. Liderii elevilor: „Radu Mazăre ne-a spus că îşi bagă p... în Legea Educaţiei“

Votul elevilor în administrarea şcolilor, susţinut de parlamentari

Elevii, mai aproape de postura de administratori ai şcolilor. Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor susţine iniţiativa venită de la Constanţa

Elevii din Constanţa îl iau pe Radu Mazăre la bani mărunţi: „Unde sunt bursele şcolare?“

Ministrul Educaţiei sprijină demersul elevilor din Constanţa care îşi cer dreptul la bursele şcolare din partea municipalităţii

Andrei, posesorul primului abonament RATC pentru elevi redus cu 50%

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: