Elevii din Constanţa vor sancţionarea penală pentru fondul şcolii

Elevii din Constanţa vor sancţionarea penală pentru fondul şcolii

Din bugetul părinţilor ies bani serioşi în fiecare an pentru învăţământul gratuit promis de Statul român

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) susţine propunerea legislativă care vizează introducerea unor sancţiuni de natură penală pentru profesorii care colectează în mod ilegal fondul şcolii. Proiectul de lege a fost depus la Camera Deputaţilor.

Asociaţia Elevilor din Constanţa declară că salută şi susţine propunerea legislativă privind incriminarea fondului şcolii.

„Colectarea fondului şcolii este modul în care elevii, beneficarii principali ai actului de educaţie, şi părinţii acestora se substituie autorităţilor statului, care refuză să finanţeze în mod corespunzător unităţile de învăţământ.

Destinaţia fondului şcolii este variată, aceşti bani fiind folosiţi pentru cheltuieli materiale, cum ar fi instrumentele de scris de la clasă, investiţii sau pentru asigurarea pazei unităţii de învăţământ. Toate cheltuielile prezentate mai înainte trebuie suportate din bugetul unităţii de învăţamânt. Pentru bunuri şi servicii, banii trebuie să provină de la bugetul de stat, din finanţarea de bază, iar pentru investiţii şi asigurarea pazei din finanţarea complementară a autorităţilor locale“, menţionează Alexandru Manda, liderul AEC.

Elevii arată că această practică este dăunătoare tocmai sistemului de învăţământ şi a celor care sunt beneficiarii actului educativ - elevii.

„Fondul şcolii s-a împământenit în mentalul colectiv ca fiind o practică pozitivă, prin care este ajutat sistemul educaţional. Dar, rezultatul este unul contrar, atât Guvernul, cât şi autoriţătile locale, refuzând să acorde o finanţare corespunzătoare, în condiţiile în care părinţii elevilor cotizează cu aceste sume.

În România, învăţământul de stat este gratuit, acest drept fiind consacrat de art. 32 alin. (4) din Constituţia României. Suntem de părere că dacă fondul şcolii nu va mai fi colectat, statul va fi obligat să finanţeze în mod corespunzător sistemul de educaţie“, spun reprezentanţii AEC.

Elevii mai sesizează modalitatea prin care fondul şcolii este strâns direct prin asociaţia de părinţi.

„O altă problemă a practicii fondului şcolii este colectarea banilor sub umbrela asociaţiilor de părinţi, neexistând o evidenţă a acestora în bugetul şcolii, aceştia nefiind asimilaţi donaţiei directe către unitatea de învăţământ, prevăzută la art. 108 din legea educaţiei. Necontabilizarea la nivelul şcolii duce la achiziţionarea de bunuri şi servicii tot sub umbrela asociaţiei de părinţi, astfel fiind evitată procedura achiziţiei publice.

AEC va sprijini public această propunere legislativă, deoarece considerăm că cea mai bună metodă pentru stoparea acestui fenomen este introducerea coerciţiei“, afirmă elevii din Constanţa.

Pe aceeaşi temă:

Drepturile elevilor din Constanţa vor fi apărate şi de prefect. Parteneriat între Asociaţia Elevilor şi Prefectură

Ce au discutat elevii şi studenţii cu Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei devenit premier interimar

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările