După moartea a şapte pacienţi într-un incendiu la un spital din Constanţa, secţiile ATI sunt verificate din trei în trei ore de ISU

După moartea a şapte pacienţi într-un incendiu la un spital din Constanţa, secţiile ATI sunt verificate din trei în trei ore de ISU

Incendiu Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa - 1 oct 2021 / FOTO Inquam Photos / Costin Dincă

Secţiile ATI sunt verificate din trei în trei ore, în intervalul orar 9.00 - 21.00. Măsura vine după ce şapte pacienţi au murit într-un incendiu izbucnit la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

ISU Dobrogea anunţă că „având în vedere situaţiile de urgenţă din ultima perioadă în care au fost implicate unităţi spitaliceşti pe fondul creşterii cazurilor Covid-19 şi dispoziţiile interne primite din partea Inspectoratului  General  pentru Situaţii de Urgenţă, în mod preventiv, în scopul  preîntâmpinării unor posibile pericole care pot genera situaţii de urgenţă şi pot periclita viaţa pacienţilor, în această perioadă, echipaje de pompieri militari cu autospeciale de stingere cu apă şi spumă, echipajul CBRN, precum şi echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Dobrogea” al judeţului Constanţa, efectuează zilnic, la interval de 3 ore (interval orar 9-21) în mod organizat, activităţi de recunoaştere/verificare la secţiile ATI ale unităţilor spitaliceşti de pe raza judeţului Constanţa.”
 
În aceste verificări se asigură prezenţa persoanelor cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă din cadrul spitalelor, se acordă îndrumare şi se aduce la cunoştinţa conducerii unităţilor spitaliceşti  despre neregulile întâlnite pentru a fi remediate.
 
Verificările au drept obiectiv :
 
- Verificarea dotării cu stingătoare şi hidranţi interiori;
- Verificarea stării de practicabilitate a căilor de acces/evacuare şi de intervenţie;
- Verificarea modalităţilor de încălzire a spaţiilor destinate secţiilor ATI în vederea eliminării mijloacelor de încălzire neomologate din spaţiile respective;
- Eliminarea utilizării tuturor surselor de foc deschis (lumânări, candele, etc)
- Verificarea prin vizualizare a integrităţii instalaţiilor electrice şi a existenţei improvizaţiilor ori a defecţiunilor la acestea
- Verificarea asigurării permenente a personalului în secţia ATI  şi a modului de cunoaştere de către aceştia a modalităţilor de utilizare a stingătoarelor de incendiu/ celorlalte mijloace de primă intervenţie, precum şia modalităţuilor de evacuare a persoanelor, în special a celor care nu se pot evacua singure;
- Aerisirea periodică a spaţiilor în care există riscul de creştere a concentraţieide oxigen.
 
„Menţionăm că aceste verificări  se realizează în mod  preventiv şi nu înlocuiesc obligaţiile, conform legii, privind apărarea  împotriva incendiilor a personalului  desemnat cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă din unităţile spitaliceşti şi răspunderea conducerii în cazul producerii unei situaţii de urgenţă”, subliniază reprezentanţii ISU Dobrogea. 
 
Citeşte şi: 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările