Droguri şi dosare penale la festivalul „Sunwaves“ din Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi-au petrecut nopţile din week-end-ul care a trecut printre tinerii paricipanţi la festivalul rave „Sunwaves“, desfăşurat pe plajă în staţiunea Mamaia. 

Anchetatorii au fost cu ochii pe tinerii consumatori de droguri. Ca urmare poliţiştii au întocmit dosare penale pe numele a 11 tineri care au fost prinşi cu stupefiante. În total poliţiştii au confiscat 6 grame cocaină, 11 comprimate ce conţin droguri de mare risc, 7,5 grame cannabis şi 3 grame. substanţe etnobotanice, interzise conform prevederilor Legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Unsprezece tineri sunt cercetaţi pentru deţinere de droguri în vederea consumului.

Poliţiştii au spus că suspecţii au vârste cuprinse între 19 şi 34 de ani şi sunt turişti, veniţi din Bucureşti, Cluj, veniţi pe litoral special ca să participe la festival.
Deţinerea de droguri pentru consum propriu se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 5 ani.


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite