Drama Lucianei: suferă de o boală rară şi trăieşte cu o pensie de 800 de lei. „Nu renunţ la speranţa că voi fi bine”
0
Luciana Minea are 36 de ani şi de mai bine de cinci ani se confruntă cu afecţiuni grave, rare, care i-au schimbat radical viaţa. Acum supravieţuieşte de la o zi la alta, dar se luptă în continuare şi speră să poată trăi, din nou, normal.
În urmă cu mai bine de cinci ani, constănţeanca Luciana Minea a întâmpinat mai multe probleme de sănătate care, treptat, s-au agravat, iar în anul 2017 a ajuns să se pensioneze pe caz de boală. De atunci trăieşte cu 800 de lei, pensia acordată de statul român, ajutorul părinţilor, rudelor şi prietenilor.
„Sufăr de mai multe boli: hipogamaglobulinemie severă, boala celiacă autoimună şi cea care mă împiedică să merg pe picioarele mele se numeşte polineuropatie senzitivă demielinizantă, care necesită recuperare în timp îndelungat, constând în chinetoterapie, masaj trofic şi alte proceduri”, spune Lucia.
Mai mult, urmează să treacă şi printr-o operaţie de tiroidectomie totală, mai simplu spus eliminarea unor noduli şi ai glandei tiroide.
În fiecare lună, trebuie să meargă la Bucureşti, la Spitalul Militar Carol Davila pentru tratamentul cu imunoglobuline pentru boala rară de care suferă. Merge însoţită fiindcă ea nu se mai poate deplasa singură deoarece, după câţiva paşi, îşi pierde echilibrul.
După apariţia problemelor de sănătate, timp de doi ani s-a luptat singură, a sperat că se va face bine, refuzând ideea că trebuie să renunţe la muncă şi să se recunoască învinsă. „Am tot sperat că o să fiu bine şi nu am vrut să ajung la o pensie de boală”. Dar, în anul 2017 a fost nevoită să se pensioneze. Aşa a ajuns să primească 800 de lei în fiecare lună de la statul român.
Cu aceşti bani, Luciana ar trebui să se întreţină, să-şi plătească tratamentele nedecontate de stat, medicamentele, vitaminele, alte terapii şi drumurile la spitalele din Bucureşti.
Acum este necesar să meargă în fiecare zi la chinetoterapie, iar după o perioadă începe să simtă că evoluează în bine. „Statul decontează două bilete de trimitere pe an, în care intră 20 de şedinţe. Atât. Eu am nevoie de o şedinţă pe zi. Practic, numai chinetoterapia şi masajul trofic mă costă cam 2.000 de lei pe lună”, explică Luciana.
„Îmi doresc să pot munci din nou”
Cu toate greutăţile, Luciana Minea nu renunţă la luptă. Ajutată de părinţi, prieteni şi rude a reuşit până acum să-şi poată plăti tratamentele, dar resursele acestora sunt limitate. „Doar unul dintre părinţii mei are pensie şi în loc să-i ajut eu pe ei, mă ajută ei pe mine”, spune femeia.
De aceea, rudele ei din Anglia au lansat o campanie de strângere de donaţii pe Facebook, campanie la care au participat până acum 180 de persoane, adunând cam 6.000 de euro. Pentru a avea asigurat tot tratamentul de care are nevoie pe o perioadă de cel puţin un an, are nevoie de aproximativ 20.000 de euro, „o sumă care pentru unii poate ca nu înseamnă nimic, dar pentru mine este uriaşă şi imposibil să o adun de una singură”.
„Nu ştiţi cât de greu îmi este să spun toate astea. Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge să cer ajutor financiar pentru a îmi recupera abilitatea de a merge de una singură, un lucru care pentru majoritatea este ceva banal, ceva cuvenit”, spune Luciana.
Are nevoie constant de ajutor, de multe ori se simte neputincioasă, dar cu toate acestea nu renunţă la speranţa că o să fie bine, că o să poată munci din nou în domeniul contabilităţii. „Mereu am fost o fire optimistă. Îmi doresc să fiu bine şi să pot munci din nou”, spune Luciana Minea.
Se încarcă comentariile...
