„Dorel“ a distrus tiroliana de pe plaja Modern. Instalaţia va fi refăcută până la vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un muncitor care lucra la extinderea plajei a distrus la sfârşitul acestei săptămâni cea mai mare tiroliană din România, care funcţiona din luna mai în zona Modern.

Muncitorul a agăţat cu buldoexcavatoul coarda de oţel a tirolianei de 330 de metri lungine care a cedat, iar ulterior s-a prăbuşit şi instalaţia de agrement. „Stâlpul care susţinea tiroliana a fost afectat, s-a îndoit, iar cablul şi celelalte elemente au fost supratensionate în momentul respective“, a spus Răzvan  Gheorghiu, cel care a gândit şi a dus investiţia până la capăt.
 

Din fericire, cu două zile înainte de incident tiroliana se închisese, astfel că nu s-au produs tragedii.

Proprietarul tirolienei spune că instalaţia de agrement să fie refăcută şi redată celor amatori de senzaţii tari, în vara anului viitor.
 

Răzvan Gheorghiu  lucrat nouă luni la cea mai nouă atracţie de pe litoral. Tiroliana "Extreme Zip Line" este inspirată după o instalaţie similară din Alaska, dar a fost adaptată la relieful din Constanţa. 

„Am ales Constanţa pentru că am vrut să aducem ceva nou în turismul de la malul mării. Este un proiect inovativ, menit să atragă atenţia turiştilor. Racţiile clienţilor noştri sunt pozitive. Toată lumea este super încântată şi mulţumită, cu atât mai mult cu cât totul se face în condiţii de siguranţă maxime", spunea Răzvan Gheorghiu.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite