Doina Misian pune suflet în icoanele şi tablourile pe care le pictează

Doina Misian este unul dintre puţinii care au ales să facă ce le place, chiar dacă meseria de artist nu este la fel de bănoasă ca altele. Este un artist recunoscut şi profesoară de desen însă prima experienţă care a implicat o cutie de acuarele şi o hârtie nu a fost tocmai reuşită.

„Când eram mică nu îmi ieşeau desenele pentru ora de desen. Eram tare necăjită aşa că mama mea m-a dus la o învăţătoare din bloc. M-a ajutat la un singur desen: Orăşelul copiilor. Şi acum îl am în minte. De atunci mi-au ieşit toate desenele“, îşi aminteşte Doina Misian.

Primul semn de talent şi prima încurajare au venit în clasa a IV-a. „A venit o profesoară de desen care ne-a pus să îi facem portretul. Al meu a fost cel mai aproape de adevăr. L-a luat la cancelarie să îl arate cadrelor didactice. Pentru mine a contat foarte mult“, zâmbeşte artista, la rândul ei profesoară de desen.

Prima expoziţie

În ciuda realizărilor, o caracterizează modestia. „Nu consider că am un talent deosebit. Sunt şi alţii buni, poate chiar mai buni. Eu însă am muncit enorm, am fost conştiincioasă şi am încercat să mă autodepăşesc“, spune Doina. Prima expoziţie personală a fost în anul 1997, o expoziţie de grafică la Galeriile Amfora.

A pictat tablouri şi icoane, pe lemn, pe pietre şi pe ouă, face din banale linguri de lemn opere de artă unice şi când o asaltează gândurile se întoarce la grafică, o artă care îi permire să se exprime în alb şi negru şi, uneori, în gri. 

Momente de cumpănă

Creaţiile sale sunt expuse în galerii şi la târguri de artă, iar obiectele cele mai dragi, pe care nu a avut inima să le vândă, îi îmbracă casa. Prima icoană a pictat-o la rugămintea unei prietene dragi, care între timp a murit, iar pe următoarele în memoria celei pierdute şi din credinţă.

„Icoana este chipul credinţei, iar fericirea de a-l zugrăvi este nemărginită cu atât mai mult cu cât este însoţită de post şi rugăciune. Aproape în fiecare zi dăruiesc din izvorul nesecat al inspiraţiei divine. Acest har mi-a adus fericirea absolută - cea a iubirii - mi-a adus o bucurie imensă pentru că sunt înconjurată de suflete alese“, a explicat pictoriţa.

Din 1998 este profesoară de educaţie plastică la Şcoala Generală B.P. Haşdeu, un loc minunat unde poate să-şi transmită pasiunea mai departe. În ultimii doi ani a organizat expoziţii permanente cu desene ale micuţilor săi elevi în centrele de dializă din ţară: Botoşani, Suceava, Târgu Mureş, din dorinţa de a aduce un strop de culoare şi căldură oamenilor aflaţi în suferinţă. 

Satisfacţii morale

Cu toate că munca sa îi aduce mai multe satisfacţii morale decât materiale, nu doreşte să renunţe să o practice. „Sper că prin meseria mea de dascăl să fi reuşit să transmit elevilor mei măcar o picătură de dragoste pentru ceea ce înseamnă arta frumosului. Nu concep viaţa fără să pictez. Sunt zeci de ani de când am deprins aceste priceperi, sunt ani de când nu m-am mai oprit. Poate aş fi vrut uneori, din cauza oboselii.

Mi-am luat însă arta ca pe o misiune şi de când pictez icoane percep asta ca pe un fel de propovăduire“, a mărturisit ea.
„România este o ţară bogată. Avem capacităţi creative în toate domeniile, din păcate nu ştim să valorizăm acest potenţial. Ne pleacă valorile din ţară şi nu facem nimic pentru a le păstra“, a adăugat ea.