Diferenţa dintre Paştele Ortodox şi cel Catolic. Marea Schismă şi corupţia: Momentul în care catolicii şi ortodocşii n-au mai crezut în acelaşi lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marea schismă a Bisericii a avut loc în anul 1054
Marea schismă a Bisericii a avut loc în anul 1054

Învierea Domnului este cel mai important eveniment al creştinătăţii. Cu toate că Biserica catolică şi cea ortodoxă sărbătoresc în esenţă acelaşi eveniment, istoria zbuciumată dintre cele două a făcut ca obiceiurile şi ritualul să se schimbe. Interesant este şi faptul că Învierea este celebrată la date diferite şi că doar în ultimii ani s-a pus în discuţie folosirea unei date unice care să fie folosită de ambele Biserici.

Părintele Ionuţ Aştefănoae de la biserica ortodoxă Sfântul Gherman din Constanţa spune că una dintre diferenteţe majore de ritual ţine de faptul că Sfânta Lumină de la Ierusalim vine numai la ortodocşi. 

"Slujbele la noi au o încărcătură mai mare din punct de vedere dogmatic. La catolici slujbele sunt puţin mai simple. Icoana învierii ne arată că în ortodoxie momentul aceasta înseamnă coborârea la iad a lui Iisus Hristos, scoaterea de acolo a lui Adam şi Eva, biruinţa asupra morţii şi asupra iadului, a păcatului, iar catolicii îl prezintă pe Hristos numai biruitor, cu steagul în mână", explică preotul constănţean. 

În ceea ce priveşte slujba din noaptea Învierii, la catolici este Mesa, iar la ortodocşi are loc Sfânta Liturghie. Suveranul Pontif merge iese în Poaţa Sfantului Pentru de la Vatican şi rosteşte în zeci de limbi mesajul de Paşte şi binecuvântarea "Urbi et Orbi". Ortodocşii au parte de o serie de slujbe care culminează cu cea de la miezul nopţii, atunci când marii ierarhi din fiecare regiune a ţării îi îndeamnă cu vorbele "Veniţi de luaţi lumină".

image

Părintele Ionuţ Aştefănoae. FOTO Arhiva Personală

911 ani de Schismă

Marea schismă a creştinătăţii s-a petrecut în anul 1054. Cauza ei, spun istoricii Bisericii, a fost corupţia care domnea la acea vreme în Biserica romană. 

Arhimandritul Paisie Fantaziu susţine că "majoritatea popoarelor creştinate nu ştiau nimic despre această corupţie: vinovaţii  nu se lăudau cu faptele lor, martorii obiectivi şi curajoşi erau la fel de rari ca astăzi, unii istorici contemporani precizând chiar că aceşti martori „erau tot atât de rari precum căpşunile pe câmp în luna ianuarie”. În 1054, paharul „bizantin” se varsă. În ansamblu, cei doi protagonişti ai Marii Schisme sunt Mihail Kerularios, patriarhul ecumenic al Constantinopolului şi papa Leon al IX-lea".

Marea Schisma 1054 FOTO wikimedia.org

Europa, dupǎ Marea Schismă, împǎrţitǎ între ortodocşi (albastru) şi catolici (portocaliu)

Conducătorii de ţări de la acea vreme - regi, împăraţi, şefi de guverne, ambasadori, spioni, sfetnici politici şi clerul înalt care aveau acces la tainele din Arhivele Vaticanului ştiau ce se întâmplă. Unii istorici s-au întrebat cum de puteau creştinii să-l respecte pe "sfântul părinte" de la Roma. Istoria confirmă toate acestea prin şicanele teologice care izbucniseră între cele două mari Biserici Creştine, cea de la Răsărit şi cea de la Apus, în special după anul 754, când s-a format Statul Papal. 

"Protagoniştii marii schisme erau ei înşişi întrupările antagonismelor latente dintre cele două mentalităţi, două civilizaţii, două puteri politice. Papa Leon al IX-lea, german, fost episcop în ţara sa natală, un om, altminteri, moral şi bine intenţionat, a fost degeaba un pontif virtuos, el fiind primul de acest gen dintr-o suită de papi, dar nu numai că el a ajuns prea târziu în scaunul papal, dar, mai mult, el nu a beneficiat de credibilitate pentru că era omul de casă manevrat de o dinastie de monarhi, care, în acele veacuri, conduceau la vedere, fără ruşine, alegerile papale. 

Aceşti monarhi erau împăraţii germani din acele secole de întuneric şi decădere. Dispreţului suveran pe care bizantinii îl aveau faţă de papi din cauza înjosirii lor sub toate aspectele se adaugă o serie de neînţelegeri istorice şi culturale. Mai întâi, în timp ce Imperiul Roman de Apus a fost desfiinţat în anul 476, o dată cu căderea Romei sub barbari, iar compartimentele sale deveniseră permanent prada unora şi altora, Imperiul Roman de Răsărit şi-a păstrat întotdeauna, cu demnitate şi măreţie, verticalitatea", explică arhimandritul Fantaziu.  

Pe de altă parte, relaţiile dintre patriarhii Bisericii Răsăritene şi împăraţii bizantini nu au fost întotdeauna armonioase şi nu o dată s-a întâmplat ca unul dintre împăraţi să destituie un patriarh. Este bine de menţionat şi faptul că odată ce acei doi antagonişti au pierit, situaţia era privită ca un simplu conflict de personalitate, iar relaţii noi stabilite între urmaşii lor era mai echilibrate.

"De asemenea, puteau exista dispute aprige în legătură cu sfintele icoane şi cultul lor, fără ca, totuşi, să se ajungă la ruperea legăturii fundamentale comune. Şi-apoi dacă la Constantinopol împăratul – sau împărăteasa – dictau mai mult decât se cuvenea, conducătorul politic sau cel bisericesc nu era schimbat, totuşi, în orice moment.

​În acest timp, la Roma, spre deosebire de Constantinopol, domnea în continuare haosul, „mafia” prolifera, iar străinii interveneau în toate domeniile. Este adevărat că la Bizanţ, înalta ierarhie bisericească profita şi ea de avantajele materiale din partea autorităţii imperiale cu aceeaşi indecenţă ca a papilor romani, începând cu domnia împăratului Constantin cel Mare, apoi, în Apus, cu imperiul franc, sub Clovis şi urmaşii săi, precum şi sub regele Pepin cel Scurt şi clanul său", spune părintele Paisie Fantaziu.

Ruptura dintre cele două Biserici Creştine va deveni definitivă, după unii istorici, nu la 16 iulie 1054, când a fost proclamată oficial de către Roma, ci în 1204, când cavalerii romano-catolici ai celei de-a patra cruciade, având binecuvântarea Papei Inocenţiu al III-lea, iau cu forţa armelor, în stăpânire, Constantinopolul şi îşi croiesc state cruciate din Imperiul Bizantin.

"În decembrie 1965, prin declaraţia comună subscrisă de patriarhul Atenagora al Constantinopolului şi de papa Paul al VI-lea s-au anulat anatemele din 1054, care au declanşat marea schismă a Bisericii Creştine. Un pas însemnat spre reconciliere s-a făcut! Dar până la communio in sacris mai sunt necesare eforturi susţinute din ambele părţi. Nădăjduim cu toţii în lucrarea cât mai curând a Sfântului Duh", încheie arhimandritul Paisie Fantaziu.
image

Arhimandritul Paisie Fantaziu. FOTO Arhiva Adevărul

Vă mai recomandăm:

FOTO Părintele Elefterie de la Dervent: de la copilul paralizat la medicul popular care a prezis sfârşitul comunismului în România

FOTO VIDEO Sărbătorile pascale la Mănăstirea Dervent. Călătorie spre începuturile creştinismului

Triunghiul sacru din colţul Dobrogei. Bisericuţele din nuiele de la Izvoarele, Satu Nou şi Strunga

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite