Deţinut în Iadul comunist: „Am sărutat falusul de săpun de la gâtul sacerdotului dement. Am luat parte, în 4 labe, la un dezmăţ şi o orgie scârbavnică“
0
Mihai Buracu, un deţinut al anilor '50, a dezvăluit blasfemiile care se petreceau în temniţele comuniste de sărbătorile pascale.
Mihai Buracu a fost condamnat la aproape 5 ani de închisoare pentru activitate anticomunistă. În volumul „Tăbliţele de săpun de la ITŞETIP/PITEŞTI“, apărut la Editura Manuscris, el a povestit despre drama trăită în Duminica Floriilor din anul 1951, în timp ce se afla în închisoare:
„Am fost sortit să fiu asinul pe care în Duminica Floriilor din 1951, Iisus Piteşteanul a intrat călare în Ierusalimul din camera 4 Spital. Am luat astfel parte, în 4 labe, la un dezmăţ şi o orgie scârbavnică, la o liturghisire neagră în care şobolanii au chiţăit osanale în cinstea mai marelui lor, proslăvindu-i pofta de sânge şi de suflete tinere, nevinovate. Nu mai ştiu dacă, îngenuncheat fiind pentru a fi asinul Domnului, am sărutat falusul de săpun de la gâtul sacerdotului dement, dar ştiu că am şters cu palmele şi genunchii balele scuipate pe chipul şi înaintea celui pregătit pentru jertfă.
N-au lipsit nici spinii aduşi de gardieni, nici bâtele care au înlocuit ramurile înverzite de salcie şi n-a lipsit nici judecata lui Ponţiu Pillat din Piteşti, care l-a osândit la răstignirea în batjocură pe hârdăul cu excremente. Şi toate acestea pe fondul înjurăturilor şi cântecelor obscene. Cu scârbă mare s-a urlat: „Să se răstignească!“ Fiecare ne-am dorit însă propria răstignire, intrarea în nefiinţă cu orice preţ, chiar acela, suprem, de pierdere a mântuirii sufletului.
Am trecut, iată, şi pe la Judecata de Apoi a comunismului, căci «judecata» a fost prin sentinţe de o cruzime fără limite şi <de apoi> a fost pentru mulţi dintre cei care şi-au înfruntat cu curajul tinereţii duşmanii, punându-şi în talerele orbului judecător propria viaţă. Nu ştim unde suntem noi pe această scară a înălţării la Domnul sau a prăbuşirii în iad, noi cei trecuţi atunci prin cumpăna celor mai neînduplecate cazne.
Căci morţi am fost şi am murit şi mai mult, osândiţi am fost şi ne-am aruncat în braţele osândei veşnice, fără nici o putinţă, fără nici o aşchie de speranţă că vom putea redeveni oameni în lumea aceasta şi mântuiţi în cea viitoare. Ne-au copleşit avalanşele de ghionturi şi lovituri. Nu ne-au lăsat nici gura de nădejde că vom ieşi totuşi la un liman, chiar dacă acela ar fi al unui întuneric orb din cale afară. Urâciunea nu are chip şi nu poate depune mărturie prin neasemuirea cu ceea ce am fost sau ar fi trebuit să fim.
Uite-mă gol de credinţă şi nu e nimeni să mă vadă şi să-mi zugrăvească nefiinţa. Trecem urâţi printr-o lume aparent frumoasă. Frumoasă prin părinţii care ne-au dat viaţă, prin albastrul cerului şi verdele naturii, prin multicolorismul sentimentelor. Port în puţinul sânge ce mi-a mai rămas vina de a fi venit pe lume şi plătesc amarnic visurile şi idealurile aruncate în haznaua păcatelor nesăvârşite şi poate tocmai de aceea atât de scârbavnice şi puturoase.
Putrezesc, mă putregăiesc în zdrenţele şi în neputinţele mele. După ce pălmuitorii şi pumnarii m-au lăsat obosiţi de atâta trudă, rămân lat, întins pe pardoseala pe care tocmai am frecat-o cu o sârguinţă totală. Sunt târât lângă tinetă şi mă leapădă ca pe o zdreanţă.
De-aş crăpa odată! Îmi pipăi trupul din care musteşte sângele. Îmi ling rănile trupului, dar şi ale sufletului. Am multe de lins, dar timpul nu mă zoreşte. Linsul rănilor a devenit un ritual. Face parte din liturghia neagră a fiecărei zile. Îmi dau seama că afară e primăvară, e vreme frumoasă şi pe fereastră intră razele binecuvântate ale soarelui. Pătrund în bezna iadului ce-l îndurăm, trimise parcă anume să ne sporească chinurile.“
Mihai Buracu a petrecut cinci ani în închisorile comuniste FOTO: cafeneauapolitica.ro
Mihai Buracu, supravieţuitor al Fenomenului Piteşti
Mihai Buracu s-a născut pe 24 ianuarie 1930, la Turnu Severin, în familia preotului militar Iosif Coriolan Buracu, fost deputat din partea Partidului Naţional Ţărănesc şi participant la cele două războaie mondiale. Activitatea sa anticomunistă i-a adus arestarea pe 7 iunie 1949 şi, după un proces derulat la Tribunalul Militar din Timişoara, a primit o condamnare de 2 ani de închisoare corecţională.
Deoarece era elev, Mihai Buracu a fost trimis la închisoarea din Târgşor, unde condiţiile de detenţie erau uşor mai permisive comparativ cu alte penitenciare. În octombrie 1950, a fost transferat la coloniile de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Ajuns la destinaţie după un drum de aproape 24 de ore în condiţii teribile, deţinuţilor li s-a cerut să execute o serie de exerciţii fizice solicitante. Mihai Buracu a refuzat, iar pentru acest gest de revoltă a fost transferat în martie 1951 la Piteşti. A făcut parte din ultimul lot de tineri torturaţi în cadrul Experimentului Piteşti, fiind bătut încă din prima seară petrecută în camera 4-spital.
După cum spune Alin Mureşan în volumul ”Piteşti, Cronica unei sinucideri asistate” (Editura Manuscris, 2017), ”Şocul şi torturile au fost dublate de blasfemiile la care a fost obligat să ia parte în Săptămâna Mare, experienţe care l-au marcat atât de mult încât Mihai Buracu a albit complet într-o singură noapte. A fost unul dintre puţinii care au rezistat torturilor, spunându-i lui Eugen Ţurcanu că va rezista atâta vreme cât şi colegul său de lot Constantin Tache Rodas va face la fel. Rodas a fost bătut din nou pentru poziţia lui Buracu, dar cuvintele colegului de suferinţă l-au întărit moral. Peste ani, Mihai Buracu avea să descrie una dintre metodele de tortură la care a fost supus: întins pe spate, cu mâinile pe lângă corp, trebuia să nu atingă solul cu partea superioară a corpului. Un agresor stătea în spatele victimei, cu un obiect ascuţit care l-ar fi înţepat în ceafă dacă şi-ar fi lăsat capul jos. Buracu povesteşte în memoriile sale că, la un moment dat, a încercat să se sinucidă, lăsându-şi brusc capul, însă agresorul şi-a retras rapid obiectul ascuţit”.
Ulterior, Mihai Buracu a fost transferat la lagărul de triere de la Ghencea şi de acolo a fost trimis la Bicaz, ultima parte a detenţie petrecând-o la Borzeşti şi Oneşti. Pentru că pedeapsa dictată de tribunal expirase, Mihai Buracu a primit o internare administrativă de 24 de luni, la care s-a mai adăugat o altă internare de 12 luni. A fost eliberat pe 21 mai 1954, după aproape 5 ani de închisoare, primind domiciliu obligatoriu în Caransebeş.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
