Destinul tragic al tânărului cărturar care a scris prima bibliografie a Dobrogei. „Era grozav la toate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stan Greavu-Dunăre a trăit doar 24 ani, însă a creat o operă de căpătâi, recunoscută de Academia Română chiar din timpul vieţii sale: prima bibliografie a Dobrogei.

La mijlocul anilor ’20, foarte tânărul cărturar Stan Greavu-Dunăre era deja o certitudine a intelectualităţii româneşti. De unul singur, luase la pas fiecare aşezare a Dobrogei, bătuse la porţile localnicilor şi făcuse o cercetare minuţioasă a regiunii dintre Dunăre şi Marea Neagră.

Caietele sale de însemnări, scrise mărunt, cu o caligrafie dantelată, conţineau date precise despre istoricul fie-cărei comunităţi şi au alcătuit prima bibliografie a Dobrogei, publicată sub auspiciile Academiei Române. 

GALERIE FOTO - STAN GREAVU-DUNĂRE

Apreciat de titani ca istoricul Nicolae Iorga, geograful şi etnograful George Vâlsan şi geograful Simion Mehedinţi, Stan Greavu-Dunăre şi-a asumat o nouă sarcină, care presupunea o cercetare minuţioasă pe teren în Basarabia. Asta i-a adus sfârşitul destinului său excepţional, la doar 24 de ani.

Un elev precoce

După Războiul de Independenţă, când Dobrogea a intrat sub stăpânire românească, românii din Regat au fost îmbiaţi de autorităţi să treacă Dunărea spre Marea Neagră, pentru că acolo primeau pământ. Aşa a ajuns în Dobrogea şi Ion Greavu, un flăcău din Topârcea, judeţul Sibiu.

Plecase de acasă de supărare că părinţii nu-l dăduseră la şcoală. Muncise ca păstor la stâna unui tătar care l-a plătit în mioare. Când şi-a strâns o turmă, ciobanul Greavu a luat viaţa de la capăt. Colindând Dobrogea, în căutare de păşuni, s-a aşezat la Seimeni, pe malul Dunării, lângă Cernavodă. Aici a întâlnit-o pe Cătălina, fata unor gospodari din Borduşani, Ialomiţa. Ion a primit o bucată de pământ de la stat, a luat-o de nevastă pe Cătălina şi au fost cununaţi de primarul din sat. Apoi au venit copiii: 12 în total, însă doar patru au supravieţuit: Anton, Petre, Stan şi Vasile.

Stan Greavu-Dunăre a văzut lumina zilei la 5 aprilie 1905. La şcoală, băiatul a dovedit rapid că are o inteligenţă ieşită din comun. Din clasa I, când ceilalţi de vârsta lui abia buchiseau, elevul Greavu învăţa şi lecţiile celor mai mari. Colegii rămâneau înmărmuriţi: băiatul ştia toate judeţele ţării, toate capitalele de judeţ, toate ţările, capitalele, apele şi munţii lumii. La serbări deschidea spectacolul, recita poezii, cânta la vioară şi chiar a pus în scenă o piesă de teatru patriotic, intitulată „Pe aici nu se trece“. 

O poezie de război 

În 1916, în Primul Război Mondial, când Dobrogea a fost ocupată de bulgari, nemţi şi turci, dobrogenii au plecat în bejenie peste Dunăre, spre locuri mai sigure. Familia Greavu s-a refugiat la Borduşaniul de unde se trăgea Cătălina. La doar 11 ani, Stan le făcea şicane copilăreşti nemţilor şi boierului satului, cu riscul de a încasa o bătaie zdravănă de la tatăl său. Marcat de timpurile grele, a scris chiar şi versuri în care deplângea soarta ţării: „Vai, săraca ţara noastră/ Cine-a ajuns s-o stăpânească/ Nemţii din ţara nemţească/ Şi hoarda din ţara turcească/ La moară la Dardanele/ Macină turcii ghiulele/ Să ne omoare cu ele“.

După ce s-a terminat războiul, familia Greavu a revenit la Seimeni. Învăţătorul Gheorghe Robitu, care văzuse sclipirea elevului său, pune o vorbă bună la părinţi, iar Stan este dat mai departe la şcoală, la Constanţa, să se facă dascăl. 

Sărac, prin toată ţara 

Stan Greavu intră printre primii la Şcoala Normală din Constanţa, în 1919. Părinţii nu au însă bani să-l susţină. Gândindu-se că familia paternă e mai înstărită, adolescentul se mută în 1922 la şcoala din Făgăraş, sperând că rudele tatălui o să-l ajute. Dar sprijinul nu vine. Decide să-şi încerce norocul într-un loc îndepărtat de casă, la Oradea, însă sorţii nu-i zâmbesc nici aici. După un timp, alege să se întoarcă la Făgăraş, apoi renunţă temporar la studii, silit de sărăcia lucie. Astfel, Stan revine în Dobrogea, unde avea să înceapă munca sa de căpătâi. 

Stan Greavu-Dunăre Sursa colecţia Ovidiu Nedelcu

Stan Greavu Dunăre Sursa colecţia Ovidiu Nedelcu

Peregrinarea prin ţară l-a făcut să aprecieze mai mult originile sale. Când era departe de casă, tânărul – care avea deja 20 ani – îşi semna corespondenţa cu numele Stan Greavu-Dunăre. Dornic să rămână în şcoală, Stan cere un post de suplinitor în Cadrilater, unde era mare nevoie de dascăli români. Este repartizat la şcoala din Caraicâz-Ezibei, din judeţul Caliacra. În 1926, îşi dă cu brio examenele de absolvire şi obţine un post de profesor la Liceul de fete din Bazargic (astăzi Dobrici). 

Era grozav în toate“ 

Această perioadă în care şi-a căutat rostul pe lume a devenit rodnică pe plan publicistic. Lucrează fervent la organizarea de întruniri, evenimente, spectacole, cenacluri şi şezători literare, conferenţiază, scrie şi tipăreşte ziare („Sentinela Română“), reviste şi un almanah al Cadrilaterului. „Era grozav în toate“, aveau să-l caracterizeze scurt şi cuprinzător fraţii săi.

Stan devine student la Litere şi primeşte, de la Fundaţia Culturală Română „Carol I“, sarcina de a realiza un studiu etnografic al judeţului Caliacra. Străbate ţinutul în lung şi-n lat, bătând la fie-care poartă şi consemnând amintirile celor mai bătrâni oameni ai locului, care semnau apoi pentru cele povestite punând degetul pe hârtie.

Ziua era pe teren, iar noaptea transcria notiţele. Adormea cu capul pe masă, iar gazda din Bazargic intra tiptil şi-i stingea lampa. Neo-bosit, căuta în arhive cu febrilitate şi colinda Dobrogea strângându-şi la piept avuţia: ghiozdanul ponosit în care aduna date despre provincie. 

Intelectual recunoscut la 23 de ani 

Pentru desăvârşirea operei sale, tânărul cercetează toate materialele din Biblioteca Academiei Române. Două personalităţi uriaşe îi remarcă munca asiduă şi decid să-l susţină: marele istoric Nicolae Iorga şi părintele geografiei româneşti George Vâlsan. Vâlsan l-a urmărit îndeaproape, dându-i sfaturi în alcătuirea lucrării, iar Iorga l-a îndrumat să trimită lucrarea la tipografia Academiei.

La numai 23 de ani, Stan Greavu-Dunăre trăieşte onoarea şi recunoaşterea supremă: lucrarea sa este prezentată în şedinţa Academiei Române, pe 6 iulie 1928, chiar de profesorul George Vâlsan. În acelaşi an, „Bibliografia Dobrogei pentru anii 425 a.Hr.-1928 p.Hr.“ este tipărită în Analele Academiei Române. 

Ultima misiune 

Elita intelectuală vrea să-l păstreze la Bucureşti pe remarcabilul Stan Greavu-Dunăre. În acelaşi an fast, 1928, tânărul este primit în Cancelaria Academiei Române şi i se oferă un post la Muzeul de Etnografie din Bucureşti.

În primele luni ale anului 1929, Stan primeşte de la Iorga o nouă misiune de cercetare etnografică. Se avântă cu entuziasm în satele din Basarabia, dar fizicul său fragil este încolţit de gripă, care-l doboară. Zace sleit de puteri prin gări, până reuşeşte să revină dincoace de Prut.

Lovit de tuberculoză, în aprilie 1929, este internat în sanatoriul de la Bisericani-Neamţ. Este consultat şi la Spitalul Filantropia din Bucureşti, dar în cele din urmă, este adus, grav bolnav, la Seimeni. Era zi de sărbătoare când Stan a sosit pentru ultima dată acasă, la 23 aprilie, de praznicul Sfântului Gheorghe. Şi tot în zi de sărbătoare, pe 10 mai 1929, când România serba Ziua Regelui, se stinge din viaţă. Avea 24 de ani abia împliniţi. 

Mormântul lui Stan Greavu-Dunăre din Seimeni Sursa Ovidiu Nedelcu

Stan Greavu Dunăre mormântul din Seimeni Sursa colecţia Ovidiu Nedelcu

Stan Greavu-Dunăre îşi doarme somnul de veci în Dobrogea sa iubită, în curtea bisericii din Seimeni, peste drum de casa în care s-a născut. Pe cruce scrie cu litere mari: „Opera sa s-a numit BIBLIOGRAFIA DOBROGEI“.

Un savant-lăutar şi un cercetător-trubadur

Unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Stan Greavu-Dunăre a fost Tudor Arghezi. După moartea tânărului cercetător, Arghezi, înmărmurit de durere, scrie un panegiric în revista „Ramuri“, în care dezvăluie ceva de necrezut: lihnit de foame, pe vremea când era un necunoscut, Stan Greavu-Dunăre se hrănea cu resturile rămase de la cârciumi şi împărţea mâncarea cu nişte pisici. Cu toate astea, nu renunţa la visul de a termina „Bibliografia Dobrogei“, pe care avea s-o doneze statului român. 

„Îi intrase Dobrogea în sânge, cu caravanele ei de vârteje şi de fantome de ţărână albă. 

Bătuse drumurile pe jos, băşicat la picioare şi ros de pantaloni, adunase bătrânii prin sate, îi interogase şi stabilise pentru câteva sute de localităţi minuscule un proces verbal cu semnături prin punerea degetului, dovedind originile lor româneşti, contestate de bulgari. Oamenii aveau încredere în ochii lui înflăcăraţi de o văpaie neagră şi în surâsul lui mic, de sidef. Bănuit de instigaţii în pustietăţile unde orice bănuială se iscă din cer ca vântul dintre ape, a fost arestat şi purtat pe jos ca un vinovat. 

Noi am scris şi primul bilet de recomandaţie publică pentru acest băiat care a murit cu sufletul împovărat de farmece senine şi se pare că biletul nostru, apărut într-o publicaţie literară răspândită, i-a purtat noroc, fiindcă nu îndrăznise nimeni să ia în serios frumuseţea canonitului său act cultural şi tânărul savant, savant lăutar şi cercetător trubadur se ospăta cu pisicile unui restaurant, din rămăşiţe, de două ori pe săptămână.“ 

Sămânţa unei biblioteci dobrogene 

Astăzi, la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman“ din Constanţa există un fond de documente „Stan Greavu-Dunăre“, în secţiunea de colecţii speciale. Instituţia a tipărit recent, în 2019, o carte intitulată „Stan Greavu-Dunăre. O călătorie bibliografică în Dobrogea“. Volumul e semnat de Corina Apostoleanu, Luminiţa Stelian şi Angela-Anca Dobre şi redă mărturii preţioase ale vremii despre primul bibliograf al Dobrogei, însoţite de date biografice amănunţite.

La doi ani de la moartea lui Greavu-Dunăre, în 1931, la Constanţa lua fiinţă biblioteca publică, în care opera acestuia constituie sămânţa secţiei de bibliografie dobrogeană. „Plecând de la materialul lui Stan Greavu-Dunăre, considerat a fi prima bibliografie a Dobrogei, trebuie menţionat că biblioteca din Constanţa a fost printre primele din ţară care au organizat o secţie specializată de informare pentru spaţiul dobrogean“, menţionează Corina Apostoleanu, directoarea Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman“ din Constanţa. 

Iniţiativa lui Stan Greavu-Dunăre, fără precedent 

Apariţia cărţii realizate de bibliotecă a fost salutată de o publicistă renumită pentru recuperarea valorilor Dobrogei, dr. Constanţa Călinescu, care i-a cunoscut pe fraţii lui Stan Greavu-Dunăre, a purtat corespondenţă cu familia şi l-a descris pe cărturar în volumul „Reprezentanţi ai Dobrogei în ştiinţa şi cultura românească – Constanţa“ (1969).

„Stan Greavu-Dunăre rămâne în istorie pentru râvna şi meticulozitatea cu care a adunat toate informaţiile despre istoria regiunii dintre Dunăre şi Marea Neagră. Munca sa de căpetenie rămâne însă culegerea materialelor privitoare la Dobrogea, străbătând în acest scop satele regiunii, citind un material imens şi întocmind monografii. Temerara întreprindere a lui Stan Greavu-Dunăre a rămas fără precedent până în prezent“, arată dr. Constanţa Călinescu. 

Descoperisem o comoară“ 

Familia Greavu trăieşte şi în prezent bucuria preţuirii ilustrului său membru. Stan Greavu-Dunăre n-a apucat să aibă urmaşi, dar descendenţii fraţilor lui apreciază eforturile necontenite ale unor oameni care nu au legături de rudenie cu cărturarul şi care muncesc pentru păstrarea amintirii acestuia. Atât familia, cât şi autoarele cărţii au ţinut să-i mulţumească unui constănţean care s-a implicat afectiv şi material în păstrarea patrimoniului numit Stan Greavu-Dunăre. 

Ovidiu Nedelcu, un fost specialist în mentenanţă de la Centrala Nuclear-Electrică de la Cernavodă, a reuşit să salveze, chiar din vechea casă părintească a lui Greavu-Dunăre (acum înstrăinată) câteva lucruri de preţ: manuscrisele cărturarului, tocul cu condeiele sale şi vioara sa.

Pasionat de însemnătatea Seimeniului şi de valorile locale, Nedelcu povesteşte, teribil de emoţionat, momentul în care şi-a dat seama ce are în faţa ochilor. „A fost un moment de graţie. Descoperisem o comoară. Mi s-a tăiat răsuflarea“, mărturiseşte el. Documentele scoase la lumină au fost donate Arhivelor Judeţene pentru a fi păstrate cum se cuvine, la dispoziţia publicului interesat de istoria Dobrogei. 

Stan, ca o albină în pustiu 

Scriitorul Tudor Arghezi l-a întâlnit la Bucureşti pe Stan Greavu-Dunăre şi a fost uimit de tânărul cercetător. În „Bilete de papagal“, pe 12 februarie 1928, Arghezi scria despre Greavu-Dunăre sub un titlu sugestiv: „O albină într’un pustiu“:

În Dobrogea de Sud, ţăranii şi administraţia, prefecţii, primarii şi jandarmii fac de un an încoace cunoştinţă pretutindeni cu prezenţa unui tânăr drumeţ, negricios şi simpatic, purtătorul unui ghiozdan umflat şi al unui costum aproximativ. El are un zâmbet fraged pentru toţi şi o rugăminte pentru fiecare. În satul în care ajunge îşi deschide ghiozdanul, îşi scoate plaivazul şi din casă în casă cercetează amintirile locuitorilor bătrâni. Unde găseşte o arhivă, un document, le scotoceşte litera şi conţinutul.

Din 200 de localităţi câte are Dobrogea nouă, drumeţul a străbătut o sută şi a schiţat o sută de monografii rapide, stabilind originile, succesiunile şi caracterul naţional al punctului vizitat, legalizate prin semnăturile bătrânilor localnici. Peste un an de aci încolo, ghiozdanul tânărului anchetator va cuprinde 200 de coli de hârtie, adică 200 de monografii.

Pentru ce şi-a ales el această îndeletnicire şi nu i-a preferat situaţie de critic pe-o canapea la Capşa, ar fi greu de precizat. Nimeni nu l-a numit, nimeni nu l-a subvenţionat, nimeni măcar nu l-a povăţuit să-şi ia o sarcină de absurditatea căreia, admirabilă, numai tinereţea şi o stare de quasi-idealitate sunt răspunzătoare, şi la care, desigur, funcţionarii plătiţi rezidenţi în Tabaida dunăreană nici nu se pot gândi.

Cu ce trăieşti?, l-am întrebat.

Au răspuns umerii lui ridicaţi a ignoranţă şi zâmbetul lui delicat.

Ce urmăreşti?, l-am întrebat. Ai un scop?

Vreau să dau documentele Arhivei Statului…

Un băiat de vârsta şefilor de cabinet şi care se dăruieşte astfel, cu timpul lui, cu munca şi cu inteligenţa lui, unui depou de hârţoage, devenite abstracte, dacă nu ar fi localul cu turle şi apartamente confortabile a mînâstirii lui Mihai-Vodă ca să dovedească pe din afară o realitate, constituie un caz cultural aproape anecdotic. Generozitatea lui ştiinţifică ne-a mişcat. I-am examinat garderoba. Jiletca lui era încheiată cu nasturi de pantaloni…

I-am cerut numele: băiatul se numeşte Dunăre Greavu.

Ne-am gândit că poate această însemnare să cadă subt ochii vreunui domn ministru. Problema care se strecoară prin documentele scrise pe genunchi şi pe ghiozdan ale tânărului ardelean, pribeag al Dobrogei şi al Durostorului, interesează cel puţin două ministere şi poate că Statul întreg.

Oricum, băiatului îi mai trebuiesc nişte perechi de bocanci ca să-şi termine ancheta, un rând de haine ca lumea şi câteva porţii de mâncare pe săptămână. Am fi mulţumiţi dacă rândurile de faţă vor fi contribuit să încurajeze o râvnă obscură şi o energie modestă, făcând să deriveze către Dunăre Greavu ofrandele intelectuale ale românilor de fapte şi mai puţin de cuvinte“

image

Pe aceeaşi temă: 

Apostolii educaţiei. Tatăl şi fiii care au învăţat Dobrogea româneşte

Neamul care a adus învăţătura în Dobrogea. Chireştii, românii cărora Regele Carol I le-a mulţumit public pentru dăruirea lor

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite