Destinul medicului Ion Jovin, fondatorul oncologiei şi radioterapiei româneşti. A fost condamnat la muncă silnică, la Canal

Destinul medicului Ion Jovin, fondatorul oncologiei şi radioterapiei româneşti. A fost condamnat la muncă silnică, la Canal

doctorul Ion Jovin FOTO Enciclopedia României

Medicul Ion Jovin, întemeietorul oncologiei şi radioterapiei româneşti, a fost primul primul cadru universitar arestat de către comunişti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Înainte de a se dedica medicinei Jovin Ion (1899 – 1994), a participat activ la Unirea din 1918, fiind un apropiat al lui Iuliu Maniu (arestarea acestuia în 1947 s-a făcut chiar la sanatoriul condus de doctorul Jovin, acolo unde liderul naţional-ţărănist era internat), al cărui medic personal a şi devenit ulterior. Acesta a fost în fapt şi motivul pentru care a fost arestat în 1948 de către autorităţile comuniste. A fost primul cadru universitar arestat de către comunişti, fiind eliberat după şase luni de anchetă. 
 
La 14 august 1952 a fost internat prin Decizia nr. 702 a Securităţii, pentru o perioadă de 24 de luni. A fost eliberat la 25 iunie 1954, după ce şi-a ispăşit pedeapsa aproape în exclusivitate la Canal, în lagărele Capul Midia şi Poarta Albă, conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.
 
Despre personalitatea sa a scris şi prof. dr. Radu Iftimovici în revista „Viaţa medicală“. Conform autorului, Ion Jovin s-a născut într-o familie de oameni nevoiaşi, în comuna Felnac, din preajma Aradului. Ca să-şi poată continua drumul spre luminile cărţii, muncea pe timpul verii ca zilier la câmp şi la creşterea animalelor. După bacalaureatul absolvit la Arad, a plecat la Budapesta, devenind student al Facultăţii de medicină din capitala Ungariei (1916). Abia sfârşise anul întâi când a fost încorporat în armata austro-ungară şi, după un scurt stagiu la o şcoală militară de artilerie, a fost trimis pe frontul italian. La Piave, l-a cunoscut pe Iuliu Maniu, cu care a legat o prietenie pe viaţă. 
 
Ion Jovin s-a înscris imediat în „Gărzile române ale lui Maniu”, create din foşti ofiţeri şi soldaţi români din fosta armată austro-ungară, care aveau drept ţel anihilarea terorismului şovin maghiar.
După alungarea comuniştilor de la Budapesta de către armata română, Ion Jovin şi-a reluat studiile medicale în acel oraş. 
 
În anul 1920 Ion Jovin era preparator la Catedra de boli interne a lui Iuliu Haţieganu, iar după susţinerea doctoratului a obţinut o bursă în Germania, unde a lucrat alături de medici vestiţi ai acelei perioade.
Apreciind valoarea tânărului medic român, Vasile Goldiş, ministrul educaţiei, îi oferă în 1924 o altă bursă, de patru ani de data aceasta, la Paris. În capitala Franţei, Ion Jovin se simte din ce în ce mai atras de radiologie, mai ales de cea oncoterapeutică. 
 
 
 
 
 
Fişa matricolă penală Colecţie IICCMER
 
Reîntors din Franţa în 1926 (fără să-şi fi terminat stagiul plătit şi refuzând să rămână ca şef al serviciului de radioterapie de la spitalul parizian Tenon – primul centru anticanceros de asistenţă publică din lume), Ion Jovin a hotărât să se dedice luptei anticanceroase în ţara sa natală. După un alt scurt stagiu în SUA, în Detroit, unde a lucrat cu radiologul de origine română Traian Leucuţia (1892–1977), tânărul Jovin, beneficiind de o sponsorizare substanţială a unui inginer a cărui mamă fusese victima unui neoplasm mamar, a înfiinţat primul centru anticanceros din România. Găzduit iniţial la Spitalul Colţea, centrul nu avea decât şase paturi şi dispunea de 150 de micrograme de radiu şi două posturi de roentgenoterapie. În 1933, respectivul centru a fost mutat la Spitalul Filantropia (mărit şi modernizat), unde a fost condus, în continuare (până în 1940), de acelaşi doctor Ion Jovin.
 
Onco-radiologul român nu s-a limitat la specialitatea în care excela. Numit în 1928 de profesorul Iuliu Moldovan consilier tehnic în Ministerul Sănătăţii, el a contribuit esenţial la elaborarea legii sănătăţii din 1931. Concomitent, Ion Jovin s-a apropiat şi de învăţământul medical. Dacă în 1931 era doar asistent în cadrul Facultăţii de Medicină din Bucureşti, după susţinerea docenţei devenea conferenţiar (1938), împărţind învăţământul radiologic şi radio-oncologic cu alt corifeu al acestor specialităţi, dr. Ermil Lăzeanu (1887–1959). De remarcat că, încă de la vârsta de 34 de ani, Ion Jovin fusese ales preşedinte al Societăţii Române de Radiologie, editând din fonduri proprii „Revista Română de Radiologie”.
 
După patru ani de detenţie la Canalul Dunăre-Marea Neagră, medicul de renume Ion Jovin este eliberat şi, la intervenţiile profesorului Ion Bârzu (în acel moment secretar general în Ministerul Sănătăţii), este reprimit în reţeaua radiologică, dar ca medic stagiar. Abia după alţi câţiva ani i s-au recunoscut titlurile de medic specialist şi medic primar, dar niciodată cele universitare. 
 
Doctorul Ion Jovin, care a lucrat în clinică până la vârsta de 82 de ani, a murit în anul 1994. Fiul său, Gheorghe Jovin, i-a urmat în carieră, specializându-se în ecografie şi radiologie.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: