Destinul trist al jurnalistului român cu diplomă la Sorbona. A militat pentru câştiguri corecte, dar a fost trimis în lagăr

Destinul trist al jurnalistului român cu diplomă la Sorbona. A militat pentru câştiguri corecte, dar a fost trimis în lagăr

Sever Cărpinişeanu (cu batistă albă) în redacţie Sursa dr. Aurelia Lăpuşan

În anii ’20, jurnalistul constănţean Nicolae Sever Cărpinişeanu (1900-1975) de la „Dobrogea Jună“ a obţinut trei licenţe la prestigioasa şcoală pariziană: în Studii sociale, în Studii internaţionale şi în Jurnalism. În anii comunismului, licenţiatul de la Sorbona a refuzat să mai citească vreun ziar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Românizarea Dobrogei după Războiul de Independenţă din 1878 a adus pe noul teritoriu familii de colonişti care doreau să înceapă o viaţă mai bună pe un pământ care părea să-i aştepte cu braţele deschise. Aşa a fost cu Cărpinişenii, o familie cu doi fii venită tocmai din Alba, din Cărpinişul Abrudului, de lângă Roşia Montană.

Ardelenii au primit pământ, şi-au ridicat o casă, iar când le-a venit vremea de însurătoare, feciorii şi-au luat mirese din Săliştea Sibiului. Fiul cel mare, Ioan, a avut un mare necaz: soaţa i-a murit la naştere, iar el şi-a luat lumea în cap, lăsându-şi fiica în grija fratelui. Petru avea nouă copii de crescut, iar trei dintre ei, cei mai mici, i-au murit într-o săptămână din cauza epidemiei de febră tifoidă din 1916.

Băieţii care i-au rămas în viaţă au fost daţi să înveţe meserie, la şcoala de tipografi.

Unul dintre ei, însă, a mers mai departe, fascinat de cuvintele pe care le punea în forma tiparului. Sever Nicolae Cărpinişeanu a devenit primul ziarist român cu diplomă de licenţă obţinută la Sorbona.

Din Ardeal, în Dobrogea, apoi în Moldova

Ziaristul s-a născut ca fiu al agentului sanitar Petre şi al Salomiei, la 7 ianuarie 1900, în Anadalchioi, un cătun care actualmente este cartier al Constanţei. Numele de familie este scris în diverse forme: Cărpinişeanu, Cărpineşteanu, Cărpinişanu. Nicolae avea să semneze mai târziu ca Sever Cărpinişeanu. 

GALERIE FOTO

Pentru că familia trebuia să se susţină, băieţii au muncit de mici. Nicolae a lucrat încă de la vârsta de 9 ani, specializându-se ca zeţar. În timpul Primului Război Mondial, destinul îi face pe ardeleni să îşi strângă iarăşi agoniseala şi să se refugieze în Moldova, pentru că Dobrogea fusese ocupată de Puterile Centrale (Germania, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman, Bulgaria).

Aici, la Iaşi, tânărul Nicolae găseşte de lucru la revista „Neamul Românesc“ a lui Nicolae Iorga. Se evidenţiază imediat pentru că avea abilitatea de a descifra manuscrisele marelui istoric. Este lăsat chiar să semneze o cronică de teatru în gazetă, în anul de graţie 1918 - un debut extrem de onorant.

Marea şansă - presa economică

După război, familia revine la Constanţa, iar Nicolae se căsătoreşte cu Rosina Georgescu, care o să ajungă croitoreasă de lux. El continuă să lucreze ca tipograf până în 1924, când trece de partea cealaltă a baricadei, devenind omul care alege cuvintele în scris, nu la tipar. Începe să practice noua meseria la ziarul „Dobrogea Jună“ din Constanţa. Absolvă la seral, cu brio, o şcoală comercială, apoi este admis la Şcoala de Comerţ de pe lângă Camera de Comerţ a Dobrogei, instituţie ce fusese înfiinţată în anul 1880. Tânărul învăţăcel este remarcat de mai-marii săi, care-l încurajează să-şi continue studiile la cel mai înalt nivel. Face o cerere la Sfatul Negustoresc din Constanţa pentru o bursă în străinătate, iar forul îl recomandă Camerei de Comerţ şi Industrie Dobrogea. 

Organizaţiunea noastră recomandă pe dl. N. Sever Cărpinişeanu ca pe un tânăr sârguincios, capabil cinstit, care merită în totul încurajarea şi susţinerea negustorimii constănţene. 

Constantin Sarry, preşedintele Camerei de Comerţ Dobrogea

„Petiţiunea“ este aprobată lesne, pentru că preşedintele Camerei de Comerţ Dobrogea era directorul ziarului „Dobrogea Jună“, influentul jurnalist local Constantin Sarry. Nicolae Sever Cărpinişan devine astfel primul ziarist român care beneficiază de susţinerea autorităţilor locale pentru a studia Jurnalismul la prestigioasa universitate Sorbona din Paris. „Organizaţiunea noastră recomandă pe dl. N. Sever Cărpinişeanu ca pe un tânăr sârguincios, capabil cinstit, care merită în totul încurajarea şi susţinerea negustorimii constănţene“, scrie negustorimea care voia să fie promovată printr-un condei extrem de bine pregătit. 

Sever Cărpinişeanu obţine nu una, ci trei diplome, în trei ani de studiu: în Studii sociale, cu teza de licenţă „Reforma agrară în România“; în Studii internaţionale, cu lucrarea „Chestiunea Basarabiei“; în Jurnalism, cu „Investigaţie în legislaţia muncii din România“.

Preocupat de drepturile muncitorilor

Întors la Constanţa, Cărpinişeanu se lansează puternic în presa de stânga tratând îndeosebi sectorul economic. La 1 mai 1926 deschisese ziarul „Muncitorul Constanţei“, în care milita pentru apărarea drepturilor clasei muncitoreşti în faţa marilor industriaşi, politică pe care a continuat şi în alte publicaţii.

În 1928, licenţiatul de la Sorbona intră la editarea Buletinului Camerei de Comerţ şi Industrie Constanţa şi scoate pentru instituţie publicaţia „Dobrogea economică“. Jurnalistul este preocupat în special de munca muncitorilor din port, despre care considera că trebuie reglementată printr-un contract de muncă aparte, date fiind condiţiile grele de lucru.

Dat fiind afinităţile lor politice, îi ia un interviu memorabil scriitorului francez Henri Barbusse, care se stabilise la Moscova. Discuţia lor a avut loc la finele anilor ’30, pe când Barbusse venea din Rusia şi făcuse o escală la Constanţa, în drum spre Franţa.

Refugiul în teatru, apoi marele şoc

În 1940, Sever Cărpinişeanu face parte din comisia mixtă româno-bulgară care se ocupă de schimbul de populaţie între cele două ţări. În bombardamentul asupra Constanţei, în 1942, este rănit şi rămâne cu sechele fizice. Se implică în mişcarea teatrală muncitorească, montând comedii şi scenete, ca regizor şi director de scenă. Îi place noua tribună, teatrul, unde găsea că are mai multă libertate de exprimare. În 1947, iese la pensie pe motiv medical.

„Când au venit tancurile cu tovarăşii, tata a avut un şoc. Întâi a fost un şoc pozitiv: în sfârşit se face dreptate socială, pentru că în 1945 au fost aleşi social- democraţii lui Titel Petrescu. În 1948, când a fost conferinţa de unificare a social-democraţilor cu comuniştii, de au făcut Partidul Muncitoresc Român, când tata văzuse deja venirea Armatei Roşii, abdicarea regelui, ocuparea Liceului Mircea, închiderea portului, închiderea peninsulei, arestările făcute, el nu a vrut să intre în Partidul Muncitoresc. A spus: «Duceţi-vă, eu sunt în vârstă, viitorul este al tinerilor». Şi cine era printre cei care a acceptat numirea i-a spus: «Nene Nicule, chestia asta o să te coste, şi în primul rând o să te coste casa». În 1950, casa a fost naţionalizată. Odată cu venirea tovarăşilor, totul s-a năruit pentru noi, dar absolut totul“, relata prof.univ.dr. Letiţia Opreanu, fiica jurnalistului, care s-a confesat publicistei dobrogene dr. Aurelia Lăpuşan, promotor al istoriei presei, biograful lui Sever Cărpinişeanu.

Deportarea la Bicaz: ziaristul şi soţia lui au albit în două zile

Chiriaşi toleraţi în propria casă, familia Cărpinişeanu a fost somată în august 1952 să îşi ia un bagaj de mână şi să fie gata de plecare. Cărţile le-au dat unor rude, pe altele le-au ars în curte. 

„Nu am să uit expresia lui, nu înrăită, ci uluită de prăbuşire a oricărei idei de bine, nu vroia să creadă că e posibil aşa ceva. Am lăsat casa aşa cum ni s-a spus, pereţii goi şi telefonul pe podea. La ora 7.45 eram la gară, unde acum este Primăria. Am urcat în trenul de marfă, eram foarte mulţi, exact cum îi duceau pe evrei la Auschwitz. Era foarte cald în acea zi de 6 august… La Cernavodă s-a oprit pentru că unora li s-a făcut rău, erau şi bătrâni, două persoane au murit pe drum. Aşa că au deschis un pic uşile, să luăm aer. Acolo, la Cernavodă, era echipa de teatru, îi duseseră în turneu acolo şi ei aflaseră că în tren este tata. Toţi plângeau văzând ce se întâmplă… Tata şi mama (foto dreapta) au albit în două zile“, rememora Letiţia, fiica acestora, în confesiunile către biograf.

Pus să muncească la cariera de piatră

Regimul comunist le stabileşte domiciliul obligatoriu la Bicaz, unde toată familia munceşte la cariera de piatră, „în interesul economiei socialiste“, iar buletinele erau ţinute de şefii lagărului de muncă forţată. După doi ani, într-un februarie cumplit de geros, familia Cărpinişeanu este eliberată de la Bicaz. Drumul spre casă este anevoios şi durează câteva săptămâni, căci drumurile erau blocate, iar trenurile erau puţine şi ocupate cu prioritate de militari. Cu popasuri în Bacău şi în Bucureşti, oamenii reuşesc să ajungă acasă în aprilie.

„Când am ajuns la Cernavodă am avut senzaţia că am ajuns acasă. Când am văzut marea îngheţată, am avut un sentiment de triumf. Atunci am înţeles de ce tata nu a vrut să plece în 1945 în Grecia. E ceva ce nu se poate explica. Aici eşti, aici rămâi. Sentimentul reîntoarcerii nu ne-a părăsit niciodată. Tata era foarte bine înfipt aici“, a povestit biografului Aurelia Lăpuşan fiica lui Cărpinişeanu.

A refuzat să mai citească ziare

Revenit acasă după câţiva ani, Sever Cărpinişeanu găseşte supravieţuirea în meseriile practicate înainte şi după jurnalistică. Se angajează în teatru, ca referent muzical, tehnoredactează programele de sală şi afişele, apoi îşi reia vechea meserie de zeţar la tipografia Dobrogea. A activat şi ca bibliotecar la Liceul „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa şi moare la 28 iulie 1975, după trei ani de chin în care a fost ţintuit la pat. 

Neadaptat vremurilor comuniste, dezamăgit de politica de stânga prost aplicată, primul jurnalist român cu diplomă la Sorbona a refuzat să mai citească ziare în ultima parte a vieţii. „Tata nu îşi închipuia că extrema stângă poate fi aşa de rea pentru că reversul, extrema dreaptă, era şi aceea rea. Nu i-au plăcut niciodată extremele, el credea sincer în idealul umanistic, în echilibru“, a mai mărturisit Letiţia Opreanu biografului Aureliei Lăpuşan. 

Publicista dobrogeană dr. Aurelia Lăpuşan este cea care l-a făcut cunoscut în actualitate pe eruditul jurnalist interbelic. În memoria ziaristului şcoli la Sorbona, Asociaţia Română de Istorie a Presei (ARIP) a instituit premiul de presă „Sever Cărpinişeanu“ care este acordat anual jurnaliştilor cu experienţă şi activitate însemnată. Anul acesta, premiul, laolaltă cu aparatul de fotografiat al ziarului Sever Cărpinişeanu, a intrat în palmaresul ziarului „Adevărul“.

„Un muzeu al presei dobrogene ar trebui să-i consacre publicistului Sever Cărpinişanu un spaţiu generos. Mai ales că de la fiica lui, un reputat universitar, s-ar putea achiziţiona lucrările şi bunurile aparţinătoare tatălui său, întru memoria constănţenilor, şi ca o dreaptă recompensă morală“, a declarat dr. Aurelia Lăpuşan.

Cum îl mai descria fiica sa pe Sever Cărpinişeanu

„Tata nu suporta deloc nedreptăţile, coteriile, afacerile de grup, corupţia. Pentru el, foarte important era ca cel care munceşte să fie răsplătit la nivelul muncii pe care o depune. Legislaţia să fie bună, clară, simplă, limpede şi să fie aplicată. Îl scotea din sărite nedreptatea, devenea fulminant când se făcea nedreptate cuiva. Era apropiat de doctrina social-democrată, dar ce au făcut comuniştii a fost doar să vânture ideile, nu au avut nimic în comun cu dreptatea socială“. 

„Un muzeu al presei dobrogene ar trebui să-i consacre publicistului Sever Cărpinişeanu un spaţiu generos. Mai ales că de la fiica lui, un reputat universitar, s-ar putea achiziţiona lucrările şi bunurile aparţinătoare tatălui său, întru memoria constănţenilor, şi ca o dreaptă recompensă morală“

Dr. Aurelia Lăpuşan, biograful lui Sever Cărpinişeanu

„Tata a vrut să transmită prin teatru aceleaşi valori şi idei pe care le-a promovat prin gazetărie: frumuseţea omului care se conformează idealului de dreptate, de corectitudine faţă de aproape şi faţă de societate. Oameni care să construiască ceva, nu să dărâme şi să se ajute între ei pentru a reuşi să construiască, nu să se mănânce între ei. Marile idealuri ale lumii umaniste dintotdeauna. Durerea lui era că pentru ţara pe care a iubit-o nu se vedea nicio rază de lumină, ci întuneric din ce în mai mare. Mereu spunea: ‘Nu va fi bine’. Şi nu a fost…“ 

„Iubirea pentru adevăr l-au determinat pe tata, atunci când s-a intors de la Paris, să facă gazetărie, o gazetărie militantă. Era virulent în privinţa asta: fără ciupeli, fără bacşişuri, fără mită. Spunea că aici suntem la poarta Levantului, unde e ţara marelui bacşiş. Avem portul, unde se derulau afaceri murdare, iar corupţia denaturează foarte mult relaţiile dintre oameni. Le ia morala“.

Din scrierile ziaristului Sever Cărpinişeanu

În „Dobrogea Jună“ din 22 aprilie 1922, Sever Cărpinişeanu scria despre evenimentul numărul 1 al urbei de la malul mării:

„Datorită unei împrejurări cu totul deosebite - acela a călătoriei Filarmonicei la Atena, Constanţa s-a putut bucura de marea favoare de a fi auzit primul concert, al primului turneu de propagandă culturală şi naţională ce această valoroasă societate a anunţat pentru România. (...)

În interiorul cu spoială somptuoasă a marei clădiri, care în serile de vară se scălda în melodiile ultra moderne, turnate din arcuş de către nechemaţi dela Monte Carlo sau de aiurea, răsună pentru prima oară Cântarea României şi arcuşul naţional.

Bagheta maestrului Georgescu extindea în sală gama simţirii omeneşti şi încet cobora în mijlocul mulţimii pe Beethoven, pe Enescu, pe Weber.

Când cortina se lăsă greoaie, şi lumea se îngrămădea spre ieşire, din şoaptele generale se desprindea un regret: acela de a nu avea în Constanţa, un colţ din ce are mai bun Bucureştiul“. 

Pe aceeaşi temă: 

Techirghiolul, în fotografii rare de epocă. Cum arăta staţiunea balneară unde boema îşi căuta inspiraţia şi tratamentul

Mamaia, 110 ani de turism organizat. Imagini inedite din vremea străbunicilor noştri - dune nesfârşite de nisip auriu şi întinderi albastre

 

 

 

 

1927, Paris. Nicolae Sever Cărpinișeanu, ziaristul cu diplomă de la Sorbona Sursa colecția dr. Aurelia Lăpușan

Imagini din aceeasi galerie
  • 1927, Paris. Nicolae Sever Cărpinișeanu, ziaristul cu diplomă de la Sorbona Sursa colecția dr. Aurelia Lăpușan
  • Nicolae Sever Cărpinișeanu din Constanța, ziaristul cu diplomă de la Sorbona Sursa colecția dr. Aurelia Lăpușan
  • 1936. Nicolae Sever Cărpinișeanu împreună cu soția sa Sursa colecția dr. Aurelia Lăpușan
  • Diploma de la Sorbona a lui Nicolae Sever Cărpinișeanu, jurnalistul din Constanța Sursa colecția dr. Aurelia Lăpușan
  • Aparatul foto al lui Nicolae Sever Cărpinişeanu din Constanţa - ziaristul cu diplomă în jurnalism de la Sorbona Foto Sînziana Ionescu
  • 1952, Constanța, cu echipa noului teatru. 
  • Constanța interbelică. În redacția Dobrogea Jună 
  • Articole din presă, semnate de Cărpinișeanu Sursa colecția dr. Aurelia Lăpușan
  • Lucrare a lui Cărpinișeanu despre munca în porturi Sursa colecția dr. Aurelia Lăpușan
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările