Delta Dunării, festin gastronomic şi privelişti schimbătoare GALERIE FOTO

Delta Dunării, festin gastronomic şi privelişti schimbătoare GALERIE FOTO

Complexul Cormoran, unul dintre locurile unde te poţi răsfăţa în Delta Dunării

O excursie în tărâmul fraged, proaspăt şi viu al Deltei atrage din ce în ce mai mulţi turişti. Delta exotică are tarife mai mari faţă de litoral. Oamenii locului sunt calzi şi primitori, iar peisajele îi taie respiraţia. În oaza de linişte pari rupt de lume, însă, în realitate ai parte de tot confortul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Orice incursiune în Deltă porneşte de la Tulcea, de unde, pe pontul special amenajat al falezei începe furnicarul de ambarcaţiuni spre canale. Transportul este diferenţiat, în funcţie de distanţă şi de tipul ambarcaţiunii şi costă de la 25 lei de persoană doar drumul cu pasagerul până la pensiune sau hotel până la 38 de euro de persoană.

Pe pontonul de la Tulcea tot timpul găseşti reprezentanţi ai hotelurilor din Delta. Şi acest lucru deoarece spre deosebire de operatorii de pe litoral, în Deltă, hotelierul are grijă de turist de când vine şi până pleacă. Îl preia cu barca de la Tulcea, îl cazează la pensiune sau hotel, îi organizează excursiile. „Turiştii depind de noi 100%", a declarat Daniel Iluşcă, preşedintele Asociaţiei Patronatului în Turism din Delta Dunării.

Click pe poze pentru galerie foto!

Intrare în paradisul Deltei

Într-o şalupă burduşită de bagaje, turiştii pornesc pe canalele Deltei. Deodată ţi se deschide o altă lume, iar în liniştea apăsătoare răzbat doar motoarele ambarcaţiunilor. La tot pasul pe mal vezi pescari de ocazie, iar pe canale barcagiii ocolesc cu grijă plasele puse de dimineaţă de pescarii locului. Spre Uzlina, pe maluri vezi câteva corturi, la concurenţă cu zeci de pensiuni cochete care şi-au făcu loc printre vegetaţia abundentă.

Este oferta pentru o vacanţă exotică pe hoteluri plutitoare sau într-o pensiune cu acoperiş de stuf pe un canal îngust al Deltei. Piscină, săli de conferinţe, spa, sporturi nautice, vânătoare, pescuit, festin gastronomic toate fac parte din pachetul oferit turiştilor.

Oaia dobrogeană, în meniu

Oamenii Deltei sunt calzi şi ştiu să îşi promoveze istoria şi farmecul locului. Gheorghe Zorică, patronul pensiunii Tamarin te întâmpină cu borş de peşte şi jumări de peşte. Cu 40 de euro de persoană stai o noapte, ai parte de trei mese pe zi şi în preţ este insclus şi transferul de la Tulcea până la pensiune. „Să ştiţi că la noi specialitatea casei este şi oaia dobrogeană!", a declarat patronul Gheorghe Zorică.

La Cherhanaua din Crişan, o cameră dublă costă 280 de lei pe noapte cu mic dejun inclus, iar un pachet de trei nopţi la Cormoran costă 720 de lei. O cameră la Crişan, într-un sat pescăresc de 4 stele în cadrul complexului Sunrise costă 200 de lei pe noapte.

Plin sezon în Deltă

Dragoş Gociman, care deţine un hotel plutitor şi un complex de 4 stele tot în Crişan, spune că un sejur în Deltă depinde foarte mult de excursiile organizate de gazde. „Le asigurăm tot confortul, atât pe apă cât şi pe uscat, însă turiştii vin în Deltă să vadă, să cunoscă locuri noi. Până la jumătatea lunii noiembrie sezonul este în toi iar Delta îţi oferă o altă perspectivă", a declarat Dragoş Cătălinoiu Gociman.

Astfel, o excursie pe ghioluri, japse, lacuri şi canale greu accesibile, pentru a vedea cu adevărat sălbăticia şi exotismul Deltei poate ajunge la 35 de euro de persoană la bordul unei ambarcaţiuni de 150 de cai-putere pe traseul Crişan - Caraorman - Lac Iacob - Vatafu - Macovei - Obretinciuc.

Doar 10% din turiştii care vin în Deltă solicită partide de pescuit, fiind îndrumaţi de oamenii locului pe canalele înguste unde undiţa trage repede.

Localnicii, cei mai buni ghizi ai turiștilor

Un apus de soare în Deltă îşi taie respiraţia. Însă pe ape nu ai voie să circuli târziu în noapte. Apele se pot retrage suprinzător de repede, iar ambarcaţiunile rămân în mâl.

Dar îndemânarea celor care circulă pe apele Dunării este uimitoare. Ei cunosc fiecare ciot sau piatră rătăcite pe canale şi circulă cu ochii închişi. Poţi să te laşi pe mâna lor pentru un sejur complet într-o oază unică, în care doreşti să te întorci în fiecare anotimp.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările