De unde vine numele Cadrilaterului. Dobrogea de la sud de Dunăre a fost pierdută definitiv de România în cel de-Al Doilea Război Mondial

De unde vine numele Cadrilaterului. Dobrogea de la sud de Dunăre a fost 
pierdută definitiv de România în cel de-Al Doilea Război Mondial

Cap Caliacra din Cadrilater, Dobrogea pierdută Foto Dragoş Dragomir

La data de 7 septembrie 1940, România pierdea - încă o dată şi definitiv - Dobrogea de la sud de Dunăre. Tratatul de la Craiova, semnat de România şi Bulgaria, consemna că regiunea dobrogeană urma să revină pentru totdeauna Bulgariei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Începutul de septembrie a fost mereu nefast pentru stăpânirea românească din Dobrogea de la sud de Dunăre. În Primul Război Mondial, mai multe greşeli de tactică a dus la înfrângeri usturătoare ale Armatei române care lupta de partea Antantei (cu Marea Britanie, Franţa şi Rusia) contra bulgarilor (care erau aliaţii Germaniei şi Turciei). Bătăliile de la Turtucaia şi Bazargic au rămas consemnate în analele istoriei ca fiind pierdute pe mâna generalilor de război români şi ruşi.

În al Doilea Război Mondial, Dobrogea de sud a fost obiectul Tratatului de la Craiova, semnat de monarhiile celor două state vecine şi nu întotdeauna prietene - România şi Bulgaria. Dar care a fost parcursul istoric al Dobrogei, de la sud şi nord de Dunăre?

Profesorul Dragoş Dragomir de la Liceul tehnologic I.C.Brătianu din comuna Nicolae Bălcescu vorbeşte despre istoria regiunii scăldate de Dunăre şi de Marea Neagră, amintind care este provenienţa numelui de Cadrilater.

„Epopeea Cadrilaterului a lăsat urme adânci în mentalul colectiv. Mulţi români visează o zi în care pe castelul din Balcic al Reginei Maria va flutura din nou tricolorul românesc, iar mulţi istorici bulgari consideră că apartenenţa Dobrogei la România este o anomalie.

Numele de Cadrilater provine de la cele patru cetăţi turceşti care alcătuiau un puternic sistem defensiv în nord-estul Bulgariei de azi. Este vorba de Silistra, Ruse, Şumen şi Varna.

Povestea Cadrilaterului începe în vara anului 1913, când tocmai se încheiase primul război balcanic purtat de Serbia, Muntenegru, Bulgaria şi Grecia împotriva Imperiului Otoman. Neînţelegerile între aliaţi cu privire la împărţirea fostelor teritorii otomane din Balcani au provocat declanşarea celui de-al doilea război balcanic, Bulgaria atacând foştii aliaţi.

Alarmaţi de înfrângerile suferite de greci şi sârbi în faţa bulgarilor, românii intervin. În fapt, forţele bulgare fiind concentrate pe frontul din vest, intervenţia militară română s-a transformat într-un fel de plimbare prin Bulgaria, deşi a fost catalogată de contemporani drept «război-fulger» sau «campanie de viteză». Pentru a evita intrarea armatei române în Sofia, Bulgaria a cerut pace.

Conferinţa de pace de la Bucureşti, prin tratatul semnat la 28 iulie/10 august 1913, atribuie României Cadrilaterul, cu suprafaţa de 7 726 km şi 282 000 locuitori. Articolul 2 al tratatului stipula că noua noua graniţă româno-bulgară «va porni de la Dunăre, la sud de Turtucaia, ca să ajungă la Marea Neagră, la miazăzi de Ecrene». Aici, în aceasta zona, s-au înfiinţat cele două judeţe: Durostor, cu capitala la Silistra şi Caliacra cu capitala la Caliacra. Politicienii şi militarii români considerau că am obţinut o frontieră sigură în Dobrogea“, arată profesorul de istorie Dragoş Dragomir.

Profesorul Dragomir aminteşte poziţia altor istorici despre momentul 1913. Neagu Djuvara, în „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“, are următoarea opinie: „Eu cred că s-a făcut rău în 1913, când nu ne-am mulţumit numai să îi împiedicăm pe bulgari de a obţine hegemonia în Balcani, dar le-am cerut şi o porţiune de teritoriu în Dobrogea, unde de altfel nu erau majoritari nici bulgarii, nici românii, ci turcii şi tătarii. Pentru România nu era indispensabilă această mărire a Dobrogei, pentru Bulgaria era vitală din punct de vedere agricol şi fiindcă ţara era mai mică. Ne-am făcut prin aceasta duşmani din oameni care au fost întotdeauna alături de noi de-a lungul istoriei. Eu cred că preluarea Cadrilaterului de la bulgari în 1913 a fost o greşeală politică“.

În „Istoria Dobrogei“, istoricii constănţeni Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu este exprimată o opinie similară: „Noua frontieră aşa-zis strategică n-a adus însă României mai multă securitate. aşa cum aveau să o dovedească evenimentele de la începutul participării sale la Primul Război Mondial. Deşi clasa politică şi istoricii vremii au găsit justificări pentru această anexare, prezenţa acestui teritoriu în componenţa sa i-a adus mai degrabă necazuri decât beneficii: atacurile comitagiilor (insurgenţi bulgari, care militau pentru revenirea regiunii sub controlul autorităţilor din Sofia - nota profesorului Dragomir), problema colonizării macedonilor, organizaţii comuniste subversive şi, mai presus de toate, tensionarea relaţiilor cu Bulgaria şi cele două tragice momente - din 1916 şi 1940. Era, poate, mai bine ca această pagină să lipsescă din istoria sa“.

După perioada noiembrie 1916 - 2 decembrie 1918, când s-a aflat sub controlul autorităţilor germano-bulgaro-turce, Dobrogea (în care era inclus Cadrilaterul) revine statului român, care o păstrează până la 7 septembrie 1949, când intervine semnarea Tratatului de la Craiova. Statele care au determinat parafarea actului sunt Germania şi URSS.

„În perioada interbelică, autorităţile române au făcut eforturi pentru a consolida populaţia românească din regiune. Au apărut şi mize simbolice, precum castelul Reginei Maria din Balcic. Însă toate eforturile autorităţilor din Bucureşti au rămas zadarnice. În septembrie 1940, sub presiunea Germaniei şi a URSS, România a cedat Cadrilaterul Bulgariei. Tratatul de la Craiova, dintre România şi Bulgaria, din 7 septembrie 1940, stipula că «noua frontieră va începe dela Dunăre, imediat în aval de Silistra, pentru a ajunge la Marea Neagră la aproximativ 8 km Sud de Mangalia»“.

În urma schimbului de graniţă, populaţia din Cadrilater a migrat de o parte sau de alta a frontierei. În România au venit 110.000 români din Cadrilater, iar în Bulgaria au plecat 77.000 bulgari. Destulă populaţie a rămas amestecată în Dobrogea de la nord şi de la sud de Dunăre, iar ambele limbi, română şi bulgară, sunt cunoscute de ambele părţi ale frontierei româno-bulgare.

Delimitarea trasată de Tratatul de la Craiova

Tratatul semnat de monarhiile celor două state prevede care vor fi graniţele noii împărţiri:

„Noua frontieră va începe dela Dunăre, imediat în aval de Silistra, pentru a ajunge la Marea Neagră la aproximativ 8 km Sud de Mangalia.

Între aceste două puncte extreme, ea va urma o linie convenţională lăsând de o parte, Bulgariei, satele: Kalipetrovo, Kara-Orman-Kranova, Kadi-Keui (Cadiul), Terz-Kundu (Ters-Cindu), Ketchi-Deresi (Pârâul Caprei), Deliyusuf Kuyussu (Pădureni), Hassantchi (Asăneşti), Dourassy, Enidje (Enigea-Haidar), Hissarlik, Tchifut-Kuyussu, Murfatche (Predel), Husseintche (Viceva) şi Akandji (Vâltoarea);

de altă parte, României, satele: Almaly, Essekeui, Karvan Mic, Karvan Mare, Velikeui, Kalaidji (Făurei), Redjebkuyussu (Tudor Vladimirescu), Teke Deresi (Valea Ţapului), Dobrimir (Dobromir din Deal), Hissarlik (Cetatea), Hairankeui (Dumbrăveni), Dokusagatch (Măgura), Dere-keui (Cerchezul), Doulikeui (Darabani), Valaly (Vâlcelele), Kadikeui (Coroana) şi Ilanlik (Vama Veche).

Înaltele Părţi Contractante sunt de acord pentru a proceda, într'un termen de trei luni, socotit cu începere dela data schimbului instrumentelor de ratificare ale Tratatului de faţă, la un schimb obligator între supuşii români de origină etnică bulgară din judeţele Tulcea şi Constanţa (acesta din urmă în delimitarea anterioară datei de 14 Iunie 1925) şi supuşii români de origină etnică română din judeţele Durostor şi Caliacra.

În ce priveşte supuşii români de origină etnică bulgară şi supuşii bulgari de origină etnică română din celelalte regiuni ale României şi ale Bulgariei, imigrarea în ţara lor de afinitate etnică rămâne facultativă, într'un termen de un an, cu începere dela data schimbului instrumentelor de ratificare ale Tratatului de faţă.

Totuşi, s'a convenit că Guvernul Român va putea decreta emigrarea obligatorie în Bulgaria a unui număr de supuşi români de origină etnică bulgară, egal cu acel al supuşilor bulgari de origină etnică română, care-şi vor fi exercitat facultatea de a emigra, conform alineatului precedent, - Guvernul Bulgar angajându-se să primească pe teritoriul său pe zişii supuşi români de origină etnică bulgară.

În mod reciproc, Guvernul Bulgar va putea decreta emigrarea obligatorie în România a unui număr de supuşi bulgari de origină etnică română, egal cu acel al supuşilor români de origină etnică bulgară, care-şi vor fi exercitat facultatea de emigrare, conform alineatului al 2-lea al prezentului articol, - Guvernul Român angajându-se să-i primească pe teritoriul său.

Persoanele care părăsesc România, respectiv Bulgaria, în virtutea Acordului de faţă, vor pierde de plin drept calitatea lor de cetăţeni români sau bulgari, în momentul plecării lor de pe teritoriul celor două Regate.

Statul Român ia în sarcina sa despăgubirea românilor ce părăsesc bunurile lor rurale situate în teritoriile transferate Bulgariei.

Statul Bulgar va despăgubi pe cetăţenii români de origină etnică bulgară ce vor părăsi bunurile lor rurale situate în judeţele Constanţa şi Tulcea.

Supravegherea operaţiunilor pentru transferul puterilor, ca şi controlul operaţiunilor de evacuare şi de ocupare a teritoriului vor fi asigurate de către o Comisiune Mixtă româno-bulgară compusă din 10 membri (civili şi militari), în număr egal din amândouă părţile.

Această comisiune va fi ajutată de două Subcomisiuni similare, una pentru judeţul Caliacra, cealaltă pentru judeţul Durostor.

Delegaţii bulgari în Comisiune vor fi primiţi de către delegaţii români la staţiunea de frontieră Boteni (Botievo) la 15 Septemvrie 1940, orele 18 şi vor fi conduşi la Bazargic (Dobrici), unde Comisiunea Mixtă îşi va avea sediul permanent.

Delegaţii bulgari în cele două Subcomisiuni vor fi primiţi la aceeaşi dată şi la aceeaşi oră de către delegaţii români respectivi la Boteni (Botievo) şi la Turcsmil, de unde vor fi conduşi la Bazargic (Dobrici) şi la Turtucaia (Toutrakan) la 25 Septemvrie 1940, orele 9, cele două Subcomisiuni se vor duce respectiv la Casim (I.G. Duca) şi la Silistra.

Delegaţii români în Comisiune şi în Subcomisiunile Mixte, vor părăsi teritoriul transferat Bulgariei la 1 Octomvrie 1940, orele 9, fiind conduşi până la noua frontieră de către delegaţii bulgari.

Forţele aeriene, fluviale şi maritime ale celor două Înalte Părţi Contractante, nu vor avea niciun moment dreptul de a depăşi linia atinsă de către propriile lor forţe terestre.

Trupele care pleacă, nu vor putea lăsa în urmă şi trupele care ocupă, nu vor putea sub niciun motiv să fie precedate de formaţiuni paramilitare, sau de indivizi având asupra lor arme de foc.

Fiecare din Înaltele Părţi Contractante va da ordine formale trupelor sale, de a se abţine dela orice jaf şi va reprima cu energie orice acţiune de acest fel.

Guvernul român va lua în posesiunea sa şi va deveni proprietarul cantităţilor de porumb, bumbac şi floarea soarelui, aparţinând emigranţilor bulgari şi Guvernul bulgar va lua în posesiune în aceleaşi condiţiuni, recoltele respective ale românilor din judeţele Caliacra şi Durostor“. 

Vă mai recomandăm

Ce s-a întâmplat cu adevărat în bătălia de la Bazargic, atunci când o greşeală de tactică a făcut ca România să piardă Cadrilaterul

Dosarul secret 23 August 1944: detaliile abdicării lui Carol al II-lea şi ale arestării mareşalului Ion Antonescu. Cum a fost primit Regele Mihai la „curtea“ lui Hitler

Distrugătoarele României, aşii Marinei care au ajuns la fier vechi din cauza ruşilor. Navele erau mai bine echipate şi mai rapide decât cele pe care le avem azi


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: