De ce trăim de două ori mai mult decât acum 100 de ani. Ce s-a schimbat în mintea şi corpul nostru de am devenit mai longevivi - explicaţiile specialiştilor
0
Studiile la nivel mondial arată că omenirea trăieşte de două ori mai mult decât acum 150 ani. Pentru români schimbarea este şi mai drastică. Ei trăiesc aproape dublu faţă de acum 75 ani.
În anul 1940, durata medie de viaţă era de 44 ani. Actualmente, o româncă ajunge să trăiască 78 ani, în medie. Creşterea duratei de viaţă s-a manifestat semnificativ la români inclusiv după Revoluţia din 1989. În comunismul târziu, o femeie din România trăia 70 ani. După un sfert de veac, durata de viaţă a crescut cu 8 ani.
Dr. Cristiana Glavce, directorul Institutului de Antropologie „Francis I. Rainer“ al Academiei Române, pune prelungirea vieţii românilor pe seama mai multor factori.
„În primul rând, se datorează evoluţiei ştiinţelor medicale şi a paliativelor - medicamentele. Esenţială este îmbunătăţirea condiţiilor de trai, oricât am vrea să spunem că trăim mai rău, adevărul este că s-au schimbat radical condiţiile de viaţă, din toate punctele de vedere. Şi nu în ultimul rând, genomul uman îşi spune cuvântul“, consideră dr. Glavce.
Altfel spus, organismul s-a programat singur - ca urmare a mediului înconjurător, a progresului ştiinţific, a modificării stilului de trai - să reziste mai mult. Cu ajutorul medicinei, a tehnologiei, omul s-a adaptat la noile cerinţe ale societăţii, făcând din mers ajustările care i-au permis să supravieţuiască. Tot un instinct primar, care triumfă în cele din urmă.
Femeile, construite diferit faţă de bărbaţi. Stabilitatea, în gena feminină
Anuarul Statistic al României arată că în anul 1970, durata medie de viaţă era de 67,33 ani (65,07 ani la bărbaţi şi 69,51 ani la femei). În 2012, durata crescuse la 74,26 ani (70,72 ani la bărbaţi şi 77,86 ani la femei). Durata medie a vieţii în anul de referinţă s-a calculat pe baza numărului populaţiei şi al deceselor pentru o perioadă de trei ani. Populaţia luată în calcul a fost determinată pe baza sporului natural şi a soldului migraţiei internaţionale definitive. Important este că mortalitatea infantilă, un indice important la care eram campioni altădată, este acum în scădere constantă. Acelaşi lucru se poate spune despre mortalitatea femeilor în timpul naşterii, aşa-numita mortalitate perinatală.
„Femeile sunt genetic construite diferit faţă de bărbaţi. Cei doi cromozomi X le fac mai stabile, ceea ce le face să trăiască mai mult. La naşterea unui copil, pragul de care se loveau multe femei, complicaţiile care apar şi care i-ar pune viaţa în pericol sunt îndepărtate acum fără risc fatal. Specia umană trebuie să-şi asigure viabilitatea, iar femeia joacă rolul principal în reproducerea speciei umane“, declară dr. Glavce.
Evident că mediul în care trăieşti contează la durata vieţii tale. Şansele la o viaţă cât mai lungă o au cetăţenii din ţări dezvoltate, cu economie puternică, în timp ce în ţări subdezvoltate din Africa, oamenii mor încă la 40 ani. Dacă totul ar decurge lin, oamenii ar putea spera la o vârstă considerată matusalemică. „Am putea avea speranţa de viaţă de 120 ani. Cu ritmul în care societatea evoluează, ne aşteptăm la această realitate într-un viitor nu foarte îndepărtat“, este opinia dr. Cristiana Glavce, directorul Institutului de Antropologie „Francis I. Rainer“ al Academiei Române.
Opinia unui istoric
Daniel Citirigă, cadru universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, face o analiză comparativă a evoluţiei speranţei de viaţă în România cu Marea Britanie.
„Decriptarea acestui fenomen trebuie raportată la o serie de elemente precum geografia, istoria politică, economia, cultura, sistemul de sănătate şi, nu în ultimul rând, sistemul de educaţie care stă la baza unui corp sănătos într-o minte sănătoasă. România, din acest punct de vedere, în secolul al XX-lea, face progrese remarcabile, dar totuşi mult în urma statelor europene din Occident“, arată istoricul.
El propune exemplul unei ţări dezvoltate, cum este Marea Britanie, care a avut şansa unei modernizări timpurii. „Revoluţia industrială începută la sfârşitul secolului al XVIII-lea în Marea Britanie poate fi considerată factorul declanşator şi în acest domeniu. Pentru că ea a fost urmată şi de o revoluţie agrară, iar nivelul de trai şi speranţa de viaţă au fost în directă legătură. Astfel, productivitatea crescută a adus mari beneficii atât pentru populaţia urbană, cât mai ales pentru cea rurală. România cunoaşte o întârziere istorică, însă este evident că modernizarea ţării odată cu regimul lui Carol I avea să demonstreze, la 1900, că ţara intra pe un drum bun, şi din acest punct de vedere“, precizează Citirigă.
Dar care au fost principalele avantaje ale acestui nou drum pe care intra România, sub conducerea Regelui Carol I?
„Ceea ce aducea această epocă era un sistem de sănătate care, deşi rudimentar, făcea ca unul dintre indicatorii de bază în problematica mediei de viaţă - şi anume mortalitatea infantilă - să scadă vizibil. Reforma agrară, susţinerea familiilor din fonduri proprii, diversificarea hranei, toate au făcut, după Primul Război Mondial, ca societatea românească să intre pe un drum al modernizării. Iar ca un element decisiv, folosirea vaccinurilor pentru imunizarea populaţiei a avut un impact la fel de important - dacă nu chiar mai important - precum Revoluţia Industrială“, este opinia istoricului.
Şocul celor două Războaie Mondiale
România avea însă de trecut un hop, mai precis două - cele două Războaie Mondiale. Conflictele armate care au sfâşiat Europa au afectat statele din punct de vedere demografic, economic, social.
„Războaiele Mondiale au însemnat o catastrofă umană. Dar în acelaşi timp, în special după Al Doilea Război Mondial, când o parte importantă a populaţiei masculine îşi pierduse viaţa, sistemul de asistenţă socială aducea în discuţie problematica unui nivel minim de trai.
În România, industrializarea, urbanizarea, facilitarea căilor de acces către oraşe, accesul la sănătate, electricitate, comunicaţii, au contribuit consistent inclusiv la reducerea semnificativă a mortalităţii infantile, la intervenţia mai rapidă în cazul accidentelor (vasculare, cerebrale şi chiar rutiere). Nu în ultimul rând, petrecerea unui concediu într-o zonă cu aer curat, ca stil de viaţă, este o componenetă specifică pentru a doua parte a secolului al XX-lea.
Desigur, nu putem trece cu vederea părţile negative ale acestei lupte pentru viaţă, cum ar fi epidemiile sau tragediile umane produse de programul pro-natalist din perioada comunistă. Aici, în acest ultim caz, cred că nici o statistică nu poate fi exactă. Nu putem trece cu vederea că , spre exemplu, Marea Britanie încă de la 1850 avea majoritatea populaţiei în mediul urban, ceva comparabil abia cu secolul al XXI-lea în România“, specifică Daniel Citirigă.
Iată câteva date spre comparaţie despre speranţa de viaţă a în România şi în Marea Britanie, de-a lungul timpului:
România
1900 - 36,4 ani
1970 - 69,3 ani
2013 - 75 ani
Marea Britanie
1850 - aproximativ 43 ani
1900 - 47 ani bărbaţii, 50 ani femeile
Astăzi - 80 ani
Concluzia este că românii, în speţă, vor trăi atâta cât le va permite statul. Dacă statul nu are grija propriilor cetăţeni, aceştia vor avea viaţă pe măsura condiţiilor asigurate.
Istoricul Daniel Citirigă de la Universitatea „Ovidius“ argumentează: „Pentru mens sana in corpore sano este nevoie de un stat responsabil, cu o politică de sănătate adecvată, o educaţie care să implice responsabilizarea individului în societate, pornind de la utilitatea vaccinului şi încheind cu ce înseamnă hrana sănătoasă, şi, nu în ultimul rând, un nivel de trai care să ne permită accesul la aceste condiţii“.
Vă mai recomandăm
Se încarcă comentariile...
