De unde a pornit, în realitate, acţiunea de „reeducare“ a deţinuţilor în închisorile comuniste din România. „Experimentul Piteşti“ a fost cu mult mai extins

De unde a pornit, în realitate, acţiunea de „reeducare“ a deţinuţilor în închisorile comuniste din România. „Experimentul Piteşti“ a fost cu mult mai extins

Penitenciarul Aiud

Experimentul Piteşti, prin care deţinuţii politic au fost siliţi să se tortureze reciproc, a fost mult mai extins în spaţiul concentraţional românesc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu doar la Suceava, acolo unde era închis Eugen Ţurcanu, legionarul convertit la comunism, legionarii deveniseră oportunişti şi trecuseră la comunism pentru a fi eliberaţi. Spre exemplu, scrie cercetătorul CNSAS Mihai Demetriade, în Caietele CNSAS, primul grup de legionari pro-comunist a fost cel constituit în jurul lui Horia Gheorghiţă, în septembrie 1944, însumând în jur de 50 de adepţi, la Aiud. Un al doilea grup, dublu ca pondere, condus de Şerban Rogojanu, şi-a început activitatea în prima parte a anului 1946. Antisimişti convinşi, cei doi au exportat oportunist un conflict intern, traducându-l într-o „convertire” ideologică. 
 
Solicitarea „reeducării”, scrie cercetătorul, a debutat cu declararea publică a unei „desolidarizări de Mişcarea Legionară”, vechea tactică legionară a primei detenţii post-1941, vizând părăsirea închisorilor. Cum se părea că abjurarea nu era suficientă, cei doi şi adepţii lor au cerut înscrierea în rândurile Partidului Comunist. „Membrii au solicitat lecturi marxiste, acces la oficiosul partidului, «Scânteia»”, interpretau cântece „progresiste” sau de propagandă sovietică, „pavoazau cu diferite lozinci democrate celulele”, luaseră parte, de asemenea, la o demonstraţie comunistă din oraşul Aiud, în cadrul unui car alegoric antihitlerist, cu ocazia aniversării zilei de 1 mai 1945. 
 
Totul a culminat cu constituirea unei celule de partid în penitenciar. Nu după multă vreme apare şi răsplata pentru iniţierea acestor fracturi. În decembrie 1945 sunt eliberaţi adepţii grupării Horia Gheorghiţă, iar, câteva luni mai târziu, o parte din „rogojenişti” este eliberată, ceilalţi fiind transferaţi la coloniile de muncă „Galda”, „Unirea” şi „Uioara”, în medii mai puţin supravegheate, de unde au fost şi ei eliberaţi mai târziu.
În penitenciarul Suceava, „Reeducarea” începuse, la fel ca în cazul Aiudului din 1944-1946, „la cererea” deţinuţilor, cu conivenţa, aprobarea şi încurajarea administraţiei şi a Securităţii. Înainte de a exista „reeducare”, a existat dorinţa de „reabilitare”. 
 
 
 
Eugen Ţurcanu Arhivă CNSAS
 
Conform „Procesului comunismului“, Şerban Rogojanu era profesor şi fusese condamnat după rebeliunea din 1941. După instalarea comuniştilor, în 1945, s-a aflat printre cei care au iniţiat la Aiud o acţiune de „reeducare” prin discuţii pe teme marxiste şi cântece muncitoreşti, obţinând în schimb, în 1947, eliberarea unui număr de 60-80 de deţinuţi. 
 
22 de inculpaţi condamnaţi la moarte
 
Experimentul Piteşti a fost oprit în anul 1952, iar cei implicaţi în crunta teroare au fost judecaţi în spatele uşilor închise. 22 de inculpaţi au fost condamnaţi la moarte, iar cadrele din Securitate au primit sentinţe de câţiva ani. 
 
Fostul director al penitenciarului Piteşti, Alexandru Dumitrescu, a povestit în cadrul anchetei ceea ce-şi amintea: „Au murit mai mulţi deţinuţi al căror nume nu mi le amintesc, însă datorită acţiunii de aşa zisă demascare au murit următorii: Velicu şi Şerban care s-au aruncat de la etaj la interval de o săptămână unul după altul, prin luna ianuarie la sfârşit, în 1950. Ei făceau parte din camera nr. 4 Spital, unde se făceau demascările“. Tragediile nu s-au oprit, deşi la penitenciar a venit însuşi capul Securităţii din Piteşti, colonelul Mihail Nedelcu. Iată cum relatează fostul director cele întâmplate. „La vreo două-trei zile după plecarea domnului Nemeş Iosif (inspector M.A.I.), a venit la penitenciar domnul colonel Nedelcu Mihail, care mi-a spus următoarele: «Am primit ordin de la DGSS să vin la tine şi să anchetez motivele pentru care s-au aruncat de la etaj cei doi deţinuţi, după care trebuie să raportez rezultatele imediat». Faţă de acest lucru eu i-am raportat următoarele: «Domnule colonel, eu v-am raportat motivele: bătaia care se practică în camera 4 Spital, în acţiunea de aşa zisă demascare şi aceşti doi deţinuţi s-au sinucis de frica bătăii».
 
În urma celor spune se de mine, domnul colonel mi-a spus că totuşi vrea să meargă sus şi împreună am mers la camera 4 Spital. Aici, domnul colonel văzând pe unii deţinuţi cu semne la ochi şi pe faţă a întrebat în general ce s-a întâmplat acolo, la care primul a luat cuvântul Ţurcanu Eugen spunând următoarele: «Domnule colonel, bandiţii ăştia (se referea la cei bătuţi) în loc să-şi vadă de treabă şi să-şi execute pedeapsa respectând regimul penitenciarului, s-au apucat aicea să se organizeze în mod legionar, motive pentru care administraţia penitenciarului a luat o serie de măsuri de restricţie împotriva noastră, fapt care ne-a determinat să-i lovim». În urma celor spuse de Ţurcanu Eugen s-au mai antrenat în discuţie completându-l şi confirmând încă o serie de deţinuţi, printre care şi cei bătuţi, aceştia din urmă spunând că merită într-adevăr această bătaie. La aceasta, domnul colonel le-a răspuns: «Măi, înţeleg atitudinea voastră atunci când România ar fi o insulă pe coasta Americii, însă când noi suntem vecini cu U.R.S.S.-ul şi U.R.S.S.-ul ne-a scăpat de ocupaţia fascistă, voi în loc să-i mulţumiţi aveţi acţiuni duşmănoase împotriva ei»“. 
 
Povestea cumplită a primilor studenţi morţi în Experimentul Piteşti. Călăii au fost exterminaţi, ca să nu existe martori
 
În continuare, fostul director al penitenciarului povesteşte puterea pe care o avea Eugen Ţurcanu, fost legionar convertit la comunism, în cadrul centrului de detenţie: „După ce a plecat domnul inspector general Nemeş Iosif de la penitenciarul Piteşti, într-adevăr, s-a respectat ordinul dat de el în legătură cu faptul să nu se mai bată deţinuţi, însă această situaţie a durat până pe la 15-20 martie 1950, când s-au terminat demascările seriei a doua de deţinuţi. Vreau însă să arăt că nu pot preciza cu certitudine că bătaia deţinuţilor a sistat în total, deoarece pe la 15 martie a venit la mine Marina Ion şi deţinutul legionar Ţurcanu Eugen care mi-au solicitat camera nr 3 secţia Spital, motivând că această cameră le este necesară pentru a sta de vorbă cu unii deţinuţi asupra unor probleme pe care nu le poate discuta în faţa celorlalţi deţinuţi din camera 4. Mai târziu am aflat de la gardianul Lăzăroiu Nicolae că în camera 3, Ţurcanu mai bătea câte un deţinut pe care îl aducea acolo pentru a-şi face demascarea, după care în ducea în baie, unde îl punea să scrie tot ce deţinutul recunoscuse verbal în faţa lui Ţurcanu“. 
 
Într-un alt interogatoriu, Alexandru Dumitrescu dezvăluie faptul că în perioada experimentului „au murit 4 deţinuţi. Doi dintre ei s-au aruncat de la etaj, iar doi au murit în urma bătăii ce au primit-o. Pentru aceştia s-au întocmit acte false de înmormântare specificându-se că au murit de moarte naturală“. 
 
Diagnostice care să ascundă crimele
 
Nicio victimă a odiosului experiment nu are trecut pe certificatul de deces adevărata cauză a morţii, ci diagnostice care nu ar putea produce moartea, încercând, astfel, să şteargă orice urmă a crimelor. Inclusiv cei executaţi în urma unor simulacre de procese aveau trecute pe certificatele de deces diverse afecţiuni.
Un fost medic al penitenciarului Gherla în acei ani, unde a continuat Experimentul Piteşti, Viorel Bărbos, mărturiseşte într-un interogatoriu luat în timpul anchetei care i-a adus condamnarea, că în perioada iunie 1950 – decembrie 1951 au fost torturaţi mai mulţi deţinuţi de către legionari, dar că el îi ştergea din registru sau le trecea drept cauză a morţii insuficienţa cardiacă sau TBC pulmonar.
 
„La Beluciu C-tin am trecut diagnostic TBC pulmonar care era un diagnostic real prin faptul că suferea de acea boală, însă cauza morţii a fost agravarea bolii de pe urma torturilor“. Un alt caz, o altă crimă: „La Popescu Petre am trecut insuficienţă cardiacă, hepatită cronică, care nu a fost un diagnostic real, deoarece el a murit numai din cauza bătăilor şi torturilor care i-au slăbit inima“. „La primul caz de deces, omorât prin bătaie, am văzut cadavrul deţinutului la infirmerie unde a fost adus pe targă sub menţiunea că e grav bolnav. Când m-am deplasat să-l văd, a trebuit să constat că deţinutul era mort de câteva ore şi ţinut în celular până după ora închiderii. Examinând am constatat urme de bătaie pe corp şi o vânătaie în dreptul inimii. Mi s-a spus ca pe certificatul de moarte să nu trec că ar fi murit de la bătaie, să caut un diagnostic, de preferinţă boală de inimă, pentru a motiva moartea lui“.  
 
Tot medicul spune, în interogatoriu, că un inspector i-a spus că la Gherla vor fi aduşi de la Penitenciarul Piteşti un lot de deţinuţi legionari, dintre care unii „vor întreprinde o acţiune de demascare pentru scoatere de informaţii“. „Mi s-a spus că această acţiune să fie ţinută în secret şi în eventualele cazuri mortale să căutăm să punem diagnostice ireale pentru a nu se afla adevărata cauză a morţii acelor deţinuţi care eventual ar muri“.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: