De ce ţine Paştele trei zile şi de ce se mănâncă pască şi cozonac - explicaţia slujbei de Înviere şi a celor din zilele de Paşte

De ce ţine Paştele trei zile şi de ce se mănâncă pască şi cozonac - explicaţia slujbei de Înviere şi a celor din zilele de Paşte

Lumânare aprinsă de Înviere

Fiecare simbol al sărbătorii pascale are un sens spiritual pe care duhovnicii îl tălmăcesc. Credincioşii trăiesc astfel cel mai important moment al creştinătăţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacă am fost lăsaţi pentru a prinde încă o sărbătoare a Învierii, se cuvine să o sărbătorim cu folos. Cu gândul la pacea şi iubirea sufletească, rugăciunea noastră trebuie să se îndrepte spre o viaţă trăită cât mai frumos, având speranţa că aceasta ne va duce la comuniunea cu toţi cei dragi, pentru totdeauna.

Lumina este veştmântul lui Hristos cel Înviat

Duhovnicii ne învaţă să mergem la slujba de Înviere pentru a ne lăsa cuprinşi de Lumină, ce simbolizează trecerea lui Hristos de la moarte la viaţa eternă. Aceasta ar trebui să ne fie adevărata hrană, spirituală. Împărţind Lumina primită, facem gestul creştinesc de a ne ajuta semenul să fie şi el luminat de Duhul Sfânt.

După ce ne îndestulăm duhovniceşte în Biserică trăind Liturghia Învierii, putem merge la casele noastre purtând Lumina nu doar în candele, ci şi în suflet.

„Lumina este haina lui Hristos, când s-a ridicat la Ceruri. Hristos n-a avut îmbrăcăminte când a ieşit din mormânt. A fost înfăşurat în giulgiu, giulgiul a rămas în mormânt, iar Hristos S-a îmbrăcat cu Lumina ca şi cu o haină. Din această îmbrăcăminte de lumină se trimit acele raze către noi la Înviere. Lumina vine din umanitatea lui Hristos care a fost pătrunsă de darurile Sfântului Duh. Si se ştie că numai la Paştele Ortodox se întâmplă această minune dumnezeiască“, arată ÎnaltPreaSfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.



La masă cu Domnul

Mulţumind Domnului că ne-a ajutat să punem pe masă hrană şi pentru trup, mâncăm pască, ciocnim ouă roşii şi ne înfruptăm din cozonac. Căci pasca este pâinea sfinţită, oul este viaţa, roşul este culoarea sângelui lui Hristos pentru mântuirea omenirii, iar cozonacul aminteşte de Pâinea harică pogorâtă din Ceruri.

Paştele este rânduit în duminica de după prima lună plină de la echinocţiul de primăvară. Denumirea de origine ebraică semnifică „trecerea“ - de la moarte la viaţă. „Este trecerea de la moarte la viaţă, de la robie la libertate, de la întuneric la lumină. Această sărbătoare trebuie ţinută cu simţirea lui Hristos Cel înviat, în suflet şi în viaţă. Nimic nu se împlineşte fără Înviere“, declară ierarhul Tomisului.

După răstignirea lui Hristos din Vinerea Mare, Paştele celebrează astfel eliberarea de păcatul strămoşesc şi intrarea în viaţa veşnică. De aceea trebuie să ne bucurăm în primul rând sufletele, nu doar prin desfătarea simţurilor la masa de Paşti. Dacă vom privi mai atent la semnificaţia acestei zile, la însemnătatea bucatelor pe care le punem pe masă, Sărbătoarea va avea alt gust.

Revelionul credincioşilor

Părintele Eugen Tănăsescu, blogger Adevărul, vorbeşte despre Înviere ca fiind adevăratul Revelion al credincioşilor. „Noaptea de Înviere reprezintă hotarul dintre două lumi şi, totodată, înnoirea vieţii întru Hristos. Această noapte este „Revelionul“ cel adevărat al creştinilor, căci Învierea este sărbătoarea renaşterii spirituale“, afirmă preotul.

Tănăsescu mai atrage atenţia asupra deşertăciunii care ne paşte sărbătoarea de Paşti. „Primirea de Lumină şi de pască nu sunt suficiente pentru a sărbători Învierea. Lumina şi Pasca sunt zero fără Hristos. Aşadar degeaba ai masa plină dacă ai sufletul gol. E bine să ne săturăm cu Mielul Hristos, mai degrabă decât cu mielul gătit“, spune părintele Tănăsescu.



Trei zile de Paşti, pentru Sfânta Treime

Învierea lui Iisus Hristos este singura sărbătoare creştină care ţine trei zile: duminică, luni, marţi. Acest lucru se întâmplă în cinstea Sfintei Treimi - Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, care lucrează Învierea Fiului lui Dumnezeu. Învierea este aşadar cea mai importantă sărbătoare, fundamentul creştinismului, datorită simbolisticii sale - mântuirea, începutul vieţii veşnice.

„Paştele este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, care copleşeşte toate sărbătorile: Naşterea, Botezul, Schimbarea la Faţă. Toate se împlinesc în Înviere. Învierea aduce desăvârşirea, aduce Lumina lui Hristos. Trebuie să curăţească şi simţirile noastre, o înălţare către Dumnezeu cel Sfânt. Este o sărbătoare a iertării, a păcii, a dragostei, să ne împărtăşim Lumina unii altora. Hristos a înviat! Adevărat a înviat!“, transmite ÎnaltPreaSfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.



Vă mai recomandăm

Petre Ţuţea: „Am avut revelaţia că fără Dumnezeu nu există adevăr”

De ce ne face mai puternici pelerinajul la Locurile Sfinte, în Săptămâna Patimilor. Explicaţiile preoţilor pentru călătoria spirituală cu care suntem datori





 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările