De la paşoptişti la comunişti - istoria de 130 de ani a Canalului Dunăre-Marea Neagră
0Realizarea unui canal care să lege Dunărea de Marea Neagră, de la Cernavodă la Constanţa, a fost o preocupare constantă a unor ingineri, oameni politici şi economişti români, începând cu mijlocul secolului XIX. De fiecare dată se întocmeau planuri şi schiţe, însă proiectele rămâneau doar pe hârtie din lipsa unei voinţe politice, a banilor sau a izbucnirii războiului.
Construirea canalului care străbătea Dobrogea, de la Cernavodă până la Constanţa, se impunea din mai multe motive. În primul rând, considerentul economic era luat în calcul de fiecare proiectant sau susţinător al ideii canalului. Conform articolului ”Proiecte româneşti de realizare a unei căi navigabile între Dunăre şi Marea Negră”, apărut în Analele Dobrogei 1998, scris de Anna-Maria Diana şi Cecilia Paşca, omul politic Ion Ghica spunea despre acest canal că ” drumul Orientului s-ar scurta cu jumătate şi punctul unde acest canal ar da în Dunăre ar fi capitala firească a ţărilor române”. În al doilea rând, era luată în calcul posibilitatea folosirii canalului ca sursă de irigaţii în zonă şi, nu în ultimul rând, unii ingineri îl vedeau şi ca sursă de producere a energiei electrice.
Până la mijlocul secolului al XIX-lea au existat mai multe discuţii şi propuneri cu privire la realizarea canalului, toate venind din partea unor companii străine (austriece). Primul proiect românesc pentru legarea fluviului de mare este menţionat în anul 1850 de către Ion Ionescu de la Brad. Conform autoarelor Anna-Maria Diana şi Cecilia Paşca, acesta notează în urma unei călătorii prin Dobrogea că ”foloasele imediate ce ar rezulta pentru comerţ şi industrie în general ar fi de cea mai mare importanţă”. După calculele lui Ionescu de la Brad, o astfel de investiţie ar fi costat 23 de milioane de piaştri.
În martie 1883, un alt proiect al canalului Cernavodă-Constanţa este realizat de către inginerii Grigore Em. Lahovary şi belgianul James Van Drunen. Conform planului, canalul s-ar fi construit pe Valea Carasu şi avea beneficii, pe lângă cele comerciale, şi în domeniul agriculturii, putându-se folosi şi la irigarea terenurilor din zonă.
Inginerul B.G Assan propune în anul 1897 construirea unui canal fluvial între Dunăre şi Marea Neagră. Conform articolului ”Proiecte româneşti de realizare a unei căi navigabile între Dunăre şi Marea Negră”, canalul ar fi trebuit să aibă o lungime de 53 de kilometri, o lăţime de 16 metri şi 2,5 metri adâncime. Costul total al lucrării ar fi ajuns la 20 de milioane de franci, iar realizarea lui ar fi durat 4 sau 5 ani.
În anul 1922 apare un studiu intitulat ”canalul navigabil Cernavodă-Constanţa. Pretenţia de a realiza această lucrare” scris de inginerul constănţean Jean Stoenescu-Dunăre. Acesta propunea un canal de 60,2 kilometri lungime pe traseul Cernavodă-Saligny-Medgidia-Basarabi-Valu lui Traian-Constanţa Sud. Ultimii 12,8 kilometri ar fi fost construiţi în subteran, prin două tunele maritime. Costul final ar fi ajuns la 3,4 miliarde de lei.
La numai 7 ani de la studiul inginerului Stoenescu-Dunăre, în anul 1929, Aurel Bărglăzan şi Octavian Smilgelschi (ingineri din Timişoara) realizează şi ei un studiu despre importanţa construirii canalului, precum şi o serie de calcule cu privire la date tehnice. Traseul canalului este asemănător celui propus de inginerul constănţean, doar că la kilometrul 42 apare plasată o hidrocentrală care ar fi produs anual circa 340 KW/oră.
Autoarele, Anna-Maria Diana şi Cecilia Paşca menţionează că discuţia asupra oportunităţii construirii Canalului Dunăre-Marea Neagră reapare în perioada anilor 1930-1933 pe fondul proiectului de construire a Portului militar şi comercial Taşaul. Şi acest proiect este abandonat deoarece începe al Doilea Război Mondial.
Desigur, urmează perioada 1948-1953 când regimul comunist a folosit ideea construirii unui canal pentru a condamna şi chiar executa românii care se opuneau instaurării noului regim politic. Mii de oameni şi-au pierdut vieţile în coloniile de muncă de la canal.
În anul 1984 se realizează canalul navigabil între Dunăre şi Marea Neagră, iar în anul 1987 se va inaugura şi ramura Poarta Albă-Midia Năvodari. Astfel, portul Constanţa devine unul dintre cele mai importante porturi din lume, fiind legat prin acest canal de portul Rotterdam, iar distanţa pe mare se scurta cu 4.000 de kilometri.
Actualul canal are lungimea de 54,2 kilometri, lăţimea şenalului în aliniament de 90 de metri, adâncimea minimă de 7 metri şi capacitatea maximă a traficului de 80 de milioane de tone pe an. Are şi două ecluze, la Cernavodă şi la Agigea.
Pe lungimea acestuia au fost proiectate şi trei porturi la Cernavodă, Basarabi şi Medgidia, folosite ca şi gări fluviale.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
