De ce e un eşec sistemul de educaţie românesc şi cum ar trebui să arate, de fapt, o zi de şcoală. „Am explicat clar?“, întrebarea de care se feresc profesorii

De ce e un eşec sistemul de educaţie românesc şi cum ar trebui să arate, de fapt, o zi de şcoală. „Am explicat clar?“, întrebarea de care se feresc profesorii

Şcoala ar trebui să fie locul unde elevul să vină din plăcere, cu interes pentru ce va învăţa Foto Ana Neacşa

Personalităţi ale învăţământului românesc au răspuns provocării lansate de ziarul „Weekend Adevărul“ de a descrie felul în care ar fi bine să se desfăşoare cursurile în şcolile din ţara noastră, astfel încât să stimuleze performanţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şcoli moderne, atmosferă entuziastă, dascăli creativi, elevi fascinaţi de cunoaştere, ore atractive, program de dimineaţă, teme rezolvate la şcoală, cluburi pentru activităţi nonformale, iar seara - timp numai de relaxare, petrecut cu familia.

Nu e o utopie, spune elevul Alexandru Manda, liderul Asociaţiei Elevilor din Constanţa, una dintre cele zece personalităţi din lumea educaţiei care au subliniat, pentru „Weekend Adevărul“, nu punctele slabe ale sistemului, ci modurile în care sistemul poate deveni cu adevărat performant.

Elevul Manda încheie: „Dar va rămâne aşa cum este acum, dacă nu vom reuşi să lăsăm orgoliile deoparte şi să ne dăm mâna, toţi actorii din sistemul educaţional, pentru a le crea celor ce vin din urma noastră o şcoală ideală“. Oameni care au conturat generaţii întregi de genii, consilieri pe probleme de educaţie, părinţi şi lideri în domeniul învăţământului au pus pe hârtie, pentru cine are ochi să vadă, cum ar putea fi reformată cu adevărat societatea prin educaţie.

Marian Staş, profesor la Harvard: „Dascălii să întrebe «Am explicat clar?» sau «Ai întrebări?», în loc de «Ai înţeles ce am spus?»“

Marian Staş, preşedintele Clubului Liderii Mileniului III, este absolvent al Universităţii Bucureşti, al Universităţii Harvard, al Şcolii de guvernare John Fitzgerald Kennedy şi al Academiei Tehnice Militare de Informaţii.

„În primul rând, aş vedea o relaţie bună, sănătoasă între ceea ce înseamnă cerinţe de curriculum naţional şi ceea ce copiii pot alege. În momentul acesta, curriculumul este la decizia profesorilor, din oferta şcolii. Adică mă aştept, de pildă, ca noi doi să fim colegi la Limba şi literatura română sau la Istoria României şi în acelaşi timp, dacă dumneavoastră vreţi Fizică, să alegeţi Fizică, dacă eu vreau Chimie, să iau Chimie etc. Este, dacă vreţi, un mod în care putem învăţa să ne focalizăm pe ce vrem să fie mai departe. Sigur că m-aş aştepta la un comportament al profesorilor mult mai centrat pe o relaţie de tip adult-adult, decât pe una de tip părinte-copil. Şi am să vă dau un exemplu care e un bun exerciţiu şi poate fi pus în fapt de acum. Din ce în ce mai puţin să punem întrebarea: «Ai înţeles ce am spus?», pentru ca din ce în ce mai mult să putem pune întrebarea: «Am explicat clar?» sau «Ai întrebări?». Pentru că al doilea caz, de fapt, obişnuieşte profesorul cu ideea că nu poate avea întotdeauna dreptate şi să poată accepta că toţi greşim, dar în acelaşi timp pune presiune pe copil să-şi asume rolul de adult.

În al treilea rând, mi-aş dori ca o şcoală să reprezinte un spaţiu primitor şi deschis pentru copii. Unde să existe un loc în care să primească o masă caldă sau să-şi petreacă timpul, fie făcându-şi lecţiile, fie făcând altceva. Ca atare, spaţiul să permită deopotrivă activităţi profesionale – a învăţa, a ne face lecţiile, dar să fie şi un spaţiu unde să ne simţim bine, pur şi simplu, să citim, să facem activităţi de club etc. În orar pot fi patru, cinci, şase ore pe zi. Important e ca ele să fie atractive, interesante, şi aici mă refer la ceea ce înseamnă interacţiunea zilnică.

Dar mai mult şi mai mult, mi-aş dori o şcoală unde componenta de transdisciplinaritate şi de interdisciplinaritate să fie mult mai bine aspectată. Timpul conversaţiilor aride şi înguste pe unul sau altul dintre subiecte a cam trecut. Este în momentul de faţă timpul către deschidere spre globalizare, către discipline care au nu numai conotaţii tehnice. Pot să învăţ informatică, să fac o pagină de web şi în acelaşi timp să folosesc acel loc pentru a învăţa să comunic mai eficient mesajul meu. Sunt două aspecte total distincte: faptul de a o proiecta înseamnă ceva, transmiterea mesajului este altceva. Cât despre ghiozdanul şcolar, mi-l doresc cât mai uşor cu putinţă.

Atenţie, pledoaria mea nu este pentru simplism, este pentru simplitatea profundă! Să fie teme, pentru că organul neexersat se atrofiază. Exerciţiul este necesar, dar trebuie să fie cumpănit, echilibrat. Mai multe probleme rezolvate nu au omorât pe nimeni. Şi e firesc să fie aşa, aşa funcţionează mintea umană. Dacă nu rezolv probleme de matematică, pot să fac probleme de orientare turistică, sau proiecte de dezvoltare durabilă în care să mă uit la componenta economică, socială, de mediu etc.

Dar esenţial, un lucru e clar: dacă nu muncim, nu ne pică nimic din cer, nu ne vine nimic pe degeaba. Nu acumulăm cunoştinţe, nu suntem performanţi. Howard Gardner (n.r. – psiholog specialist în dezvoltare personală), într-un volum foarte bine scris, acum zece ani, a pus în discuţia publică modelul a ceea ce numeşte el «the good worker», muncitorul performant al secolului XXI. Identifica cinci valenţe ale unui astfel de profesionist: una este comportamentul etic, respectuos, creativ/inovator, sintetic, dar una esenţială este mintea disciplinată de a ne face meseria la blană, pe bune, competenţă profesională excepţională, pentru că în absenţa ei, suntem frunze în vânt şi atât.“

 

Alexandru Manda, elev: „Ziua ideală de şcoală începe de dimineaţă“

Alexandru Manda este liderul Asociaţiei Elevilor din Constanţa, o structură independentă care a obţinut o serie de drepturi pentru elevi, cum ar fi locul în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ, burse şcolare şi reducerea la transportul în comun.

„De ziua ideală de şcoală trebuie să se poată bucura cât mai mulţi copii, indiferent de mediul de provenienţă sau de situaţia financiară. În primul rând, această zi ideală de şcoală începe de dimineaţă pentru toţi copiii din sistemul educaţional, indiferent că vorbim de mediul urban sau mediul rural. Încerc să îmi imaginez un tablou şi îi văd pe elevi venind la cursuri într-un campus şcolar modern, unde au la dispoziţie o bază materială vastă pentru desfăşurarea orelor şi a altor activităţi extra-program, cum ar fi: teatru, muzică, dezbateri academice, sport, cluburi de lectură etc. Apoi văd imaginea unor elevi care intră într-o sală cu maximum 25 de locuri, unde găsesc toate materialele necesare pentru derularea cursurilor, aceştia nefiind nevoiţi să aducă nimic de acasă.

Dar nu este necesar ca întreaga zi elevul să rămână în acea sală, acesta putând merge pentru anumite ore opţionale în alte săli, unde învaţă în grupă cu colegi din alte clase. Orarul acestei zile ideale este unul echilibrat, care îi permite elevului să dobândească un bagaj general de cunoştinţe, dar care pune accentul în special pe dezvoltarea aptitudinilor fiecărui elev în parte, în funcţie de potenţialul acestuia. Bineînţeles, acest program ideal cuprinde şi ore în care elevul să înveţe cum să devină un cetăţean care se implică în viaţa cetăţii, nu unul care stă pe margine.

Când intră la clasă, profesorul îi tratează pe elevii prezenţi ca pe nişte parteneri, nu ca pe nişte subordonaţi. Respectul elevului faţă de cadrul didactic trebuie câştigat, prin ţinută şi comportament, nu impus. Vremea în care elevii învăţau de frică trebuie să apună. Un alt aspect important este că în ziua ideală de şcoală, elevul, dacă are peste 14 ani, poate părăsi incinta şcolii singur, deoarece nimeni nu îi poate restrânge libertatea de mişcare. Dar acesta este conştient că absenteismul exacerbat este dăunător pentru viitorul său, pentru că acest lucru îi este explicat în cadrul orelor de consiliere.

La finalul orelor, elevul poate urma în cadrul campusului şcolar anumite activităţi extra-program, îşi poate face temele sau poate citi o carte în biblioteca modernă a instituţiei. Dacă vrea să meargă acasă şi a venit cu bicicleta, o poate lua din rastelul amenajat în curtea şcolii, unde aceasta este în siguranţă. Aceasta este viziunea unui elev preocupat de viitorul societăţii româneşti. Şi nu reprezintă o utopie. Dar va rămâne aşa, dacă nu vom reuşi să lăsăm orgoliile deoparte şi să ne dăm mâna, toţi actorii din sistemul educaţional, pentru a le crea celor ce vin din urma noastră o şcoală ideală.“

 

Tincuţa Apăteanu: „Temele de acasă nu ar trebui să existe“

Tincuţa Apăteanu este fondatoarea Asociaţiei Edusfera, fiind cea care a coordonat programele Fundaţiei Dinu Patriciu ce susţinea educaţia prin programe naţionale. Ea este preşedinte al Forumului Donatorilor din România, organism ce promovează filantropia şi sprijinirea de proiecte. „Şcoala ideală este o şcoală care nu are o ofertă educaţională unică, standard, pentru toţi copiii, ci este o şcoală care se adaptează la nevoile, aşteptările şi aspiraţiile fiecărui copil în parte, indiferent de abilităţi sau mediu socio-economic de provenientă. Este o şcoală unde copiii vin cu plăcere pentru că ştiu că în fiecare zi vor află lucruri interesante, dar mai ales pentru că se simt în siguranţă, se simt valorizaţi şi apreciaţi pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce fac, nu judecăţi pentru ceea ce nu ştiu. Dacă este să aduc această viziune în concret, şcoală ideală are multe spaţii deschise şi colorate, cu zone pentru studiu individual sau lucru în echipă, cu orar flexibil şi ore la decizia elevului, mai puţine la gimnaziu şi din ce în ce mai multe la liceu.

Ziua începe la ora 8.30-9.00, clasele au maximum 15 elevi, toate orele de ştiinţe se fac în laboratoare iar orele de sport sunt efectuate în săli bine dotate. Prânzul este asigurat de şcoală iar copiii învaţă elemente de nutriţie. Orele au maximum 45 de minute, iar în pauzele de minimum 10 minute copiii ies afară şi se joacă, indiferent de vreme. Copiii nu îşi cunosc decât propriile note sau evaluări şi nu sunt interesaţi de notele celorlalţi, pentru că ei sunt acolo pentru a deveni mai buni în raport cu ei înşişi şi nu pentru a concura cu ceilalţi. Colaborarea este de altfel puternic încurajată iar predarea se face deseori utilizând metode inovative (peer learning, flipped classrooms, proiecte). În fiecare şcoală ar trebui să existe cursuri opţionale diverse, stabilite împreună cu părinţii şi copiii, în funcţie de specificul şcolii, zonă geografică, domenii de interes. Ziua de şcoală s-ar încheia la 16.00-17.00.

Nu am vorbit deloc despre profesori, deşi ei sunt extrem de importanţi. Ce este sigur este că toate cadrele didactice ar fi selectate dintre cei mai buni absolvenţi din generaţia lor, ar fi bine pregătiţi inclusiv din punct de vedere pedagogic, iar reevaluarea ar fi periodică. Profesorii ar fi, de altfel, plătiţi decent, la un nivel care să asigure atractivitatea acestei cariere. Nu există teme pentru acasă, pentru că ele sunt rezolvate la şcoală, în timpul unor ore speciale pentru studiu individual“.


Tincuţa Apăteanu, Alexandru Manda, Ligia Deca, Mihai Gîrţu
 

Ion Băraru, profesor de fizică: „Copiilor le place să înveţe. Nu sunt lăaţi să înveţe!“

Ion Băraru este profesorul care coordonează lotul de olimpici NASA de la Constanţa, devenit
un fenomen. Fizicianul de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ îşi învaţă elevii folosind inclusiv poezia lui Mihai Eminescu. Căci atunci când a scris „Luceafărul“ – explică dascălul – poetul a transpus în versuri teoria relativităţii restrânse. „Porni luceafărul. Creşteau în cer a lui aripe“ este expresia contracţiei lungimilor pe măsură ce te apropii de viteza luminii. „Şi căi de mii de ani treceau în tot atâtea clipe“ indică dilatarea duratelor, iar „La steaua care-a răsărit/E-o cale atât de lungă/Că mii de ani i-au trebuit/Luminii să ne-ajungă...“ este, clar, despre viteza finită a luminii.

„Şcoala trebuie să fie un sanctuar în care elevii să dorească să vină în fiecare secundă a tinereţii lor, şi nu numai. Un sanctuar cu trei porţi magice: spre Universul exterior, spre universul interior şi spre societate. Porţile se pot deschide cu privirea calmă a profesorului, doar când privirea limpede a elevului cere acest lucru-eveniment. Copiilor le place să înveţe. Nu-i lasă şcoala să înveţe! Materia nu trebuie predată cu spatele la ei, mecanic. În clasă, elevul este centrul atenţiei, nu profesorul. Trebuie să le arătăm că lucrurile complicate sunt, de fapt, simple, iar cele simple sunt frumoase“.

 

Ligia Deca, consilier prezidenţial: „Elevii să vină la ore pentru că profesorii îi inspiră, le sunt modele“

Ligia Deca este consilierul pe probleme de Educaţie şi Cercetare al preşedintelui Klaus Iohannis. Este prima fată şefă de promoţie a Universităţii Maritime din Constanţa. Ligia a fost coordonatorul Secretariatului Bologna deţinut de România (2010-2012), fiind expert în politici publice.

„Orice zi de şcoală în România ar trebui să înceapă cu încredere: a părinţilor în procesul educaţional, a profesorilor în rezultatul muncii lor şi mai ales a elevilor faţă de propria formare. Fiecare zi de şcoală ar trebui să fie un parteneriat, în care toţi investesc şi îşi asumă responsabilităţile. Un parteneriat în care părinţii vin în sprijinul şi în completarea educaţiei de la clasă, în care profesorii sunt modele pentru elevii lor, implicându-se cu plăcere şi creativitate în tot ceea ce fac la clasă, în care elevii înţeleg importanţa educaţiei, învăţând pentru că vor şi le place, pentru că profesorii îi inspiră, iar părinţii îi susţin. În esenţă, şcoala ar trebui să fie acel spaţiu unde toţi îşi descoperă şi dezvoltă potenţialul“.
 

Mihai Gîrţu, prorectorul Universităţii Ovidius, Constanţa: „Ar fi de dorit introducerea pe scară largă a unor programe de tip şcoala-după-şcoală“

Mihai Gîrţu a studiat la Universitatea Bucureşti şi şi-a obţinut doctoratul la Ohio State University din Statele Unite ale Americii. Profesorul universitar dă exemplul şcolii americane, cu reguli bazate pe studii, din care autorităţile române se pot inspira.

„Oare când sunt mai apţi de a învăţa copiii noştri? Dacă ascultăm de sfatul specialiştilor, e bine ca activităţile cele mai solicitante pentru elevi să fie desfăşurate dimineaţa. Vedem în multe filme americane cum părinţii îi duc pe toţi copiii în acelaşi timp la şcoală, indiferent de vârstă. Iar plecarea de la şcoală se face, de asemenea, în acelaşi timp, fără ca asta să însemne că programul tuturor este identic.

De exemplu, în cazul unui program între ora 8.00 şi ora 16.00, în funcţie de vârstă, copiii participă la ore, fac o pauză de masă, apoi revin fie pentru a face temele pentru ziua următoare, fie ca să continue cu discipline mai puţin solicitante. Ultimele 90-120 de minute pot fi dedicate unor activităţi relaxante sau/şi mişcării. Cei mici se joacă, cei mari continuă să înveţe, însă la discipline mai deconectante. Nu ar fi un astfel de program mai bun nu numai pentru elevi, ci şi pentru părinţi, care, liniştiţi în privinţa copiilor, s-ar putea concentra mai bine asupra rezolvării problemelor de serviciu? Nu ar fi părinţii la rândul lor mai eficienţi, dacă ar şti că nu trebuie să plece la prânz de la muncă, pentru a lua copiii de la şcoală sau pentru a-i duce la şcoală? Altfel, supravegherea lor ar fi mult mai complicată şi, de multe ori, ar presupune implicarea bunicilor sau a altor rude sau prieteni. În lipsa acestora, responsabilitatea ce cade pe umerii copiilor ar fi mare, nu numai în ceea ce priveşte pregătirea temelor, dar şi masa, drumul spre şcoală etc. Imaginea elevului cu cheia atârnată la gât este, din păcate, una tipică pentru multe familii din România.

Pentru ca un astfel de sistem să fie pus în practică ar trebui mai multe spaţii de învăţământ. În plus, ar fi de dorit introducerea pe scară largă a unor programe de tip şcoala-după-şcoală. Ambele propuneri presupun creşterea finanţării învăţământului spre limita de 6% din PIB consfinţită de Legea Educaţiei, ceea ce nu s-a întâmplat până acum.

Mi-aş dori ca în şcoală să fie abordate şi teme care să fie bine ancorate în realitate şi să-i pregătească pe elevi pentru provocările societăţii în care vor trăi

Mihai Gîrţu

prorector Universitatea Ovidius din Constanţa

Se discută în prezent despre planurile-cadru pentru învăţământul gimnazial. Au fost supuse dezbaterii publice trei variante, însă diferenţele dintre acestea sunt minore. Este drept că unele ajustări ar fi utile, însă mai importantă mi se pare folosirea unor metode noi de predare. Oare nu ar fi util, chiar dacă am păstra, în mare, disciplinele predate în prezent, să le facem mai atractive pentru elevi, mai ancorate în realitate, mai bine corelate cu nevoile societăţii?

Am în vedere un exemplu în acest sens: proiectul de schimbare a modului în care este predată fizica, proiect iniţiat în 2009 de dr. Cristian Hatu, la vremea respectivă la Societatea Academică din România şi în prezent la Centrul de Evaluare şi Analize Educaţionale. Proiectul a fost derulat împreună cu Societatea Română de Fizică, cu finanţare de la Romanian-American Foundation începând cu 2011. În esenţă, proiectul porneşte de la o realitate îngrijorătoare, aceea că sub 10% din elevii români sunt motivaţi să meargă la şcoală. Interesul scăzut al elevilor este cauzat, printre altele, şi de faptul că nu sunt ajutaţi să vadă legătura dintre ce studiază şi viaţa de zi cu zi. Metodele de predare, ca şi cele de evaluare, folosite în prezent încurajează memorarea de formule, fără să asigure înţelegerea profundă a fenomenelor pe care le descriu şi fără a le clarifica utilitatea. Elevii tind să fie receptori pasivi în procesul de educaţie.

Care e soluţia propusă? Ei bine, se porneşte de la o problemă din viaţa reală şi li se cere copiilor o primă explicaţie a acesteia. Apoi, elevii efectuează un experiment simplu, prin care înţeleg care este fenomenul şi descoperă ei înşişi, singuri, formula. În final, folosesc cunoştinţele dobândite ca să explice corect problema iniţială. Pe parcursul întregului proces, rolul profesorului este de a le pune întrebări prin care să le faciliteze înţelegerea. Profesorul nu trebuie să dea răspunsuri, ci să îi ghideze pe elevi să le găsească singuri. Metoda se cheamă învăţare prin descoperire („inquiry based learning“) şi este cunoscută de mulţi ani în Vest.

Rezultatul aplicării acestei metode este că elevii înţeleg mai bine concepte relevante în lumea în care trăiesc, învaţă să gândească critic şi independent, şi, nu în ultimul rând, sunt mai încrezători în ei înşişi şi mai creativi. Iar în final, toţi elevii vin cu drag la oră. Întregul proiect a fost transmis către Ministerul Educaţiei cu speranţa că va fi folosit în procesul de reformă. Metodele acestea nu sunt apanajul strict al fizicii, stârnesc interes şi în rândul profesorilor de chimie, biologie, matematică. Speranţa mea este că proiectul va putea fi generalizat către toate ştiinţele. Mi-aş dori ca în şcoală să fie abordate şi teme care să fie bine ancorate în realitate şi să-i pregătească pe elevi pentru provocările societăţii în care vor trăi.

Se vorbeşte astăzi intens despre legea dării în plată. Poate dacă am fi fost pregătiţi mai bine în ceea ce priveşte gestionarea resurselor financiare individuale sau ale familiei, tema nu ar mai fi fost atât de actuală. Eu nu am învăţat în şcoală despre conturi de debit şi credit, despre dobânzi pentru economii sau împrumuturi, despre investiţii, asigurări şi pensii. Dar, privind înapoi, cred că mi-ar fi prins bine. În şcoală, în perioada tristă a regimului comunist, am învăţat despre diversele puteri în stat şi rolul lor, despre alegeri şi drepturile omului etc. Dar am aflat prea puţine despre ce drepturi am în calitate de consumator sau în calitate de angajat. Învăţăm de cele mai multe ori de la rude, cunoscuţi şi prieteni despre drepturile cumpărătorului, despre contractele de servicii etc. Toţi beneficiem, de exemplu, de telefonia mobilă, dar întâmpinăm dificultăţi legate de portarea numărului sau rezilierea contractului. La fel, ne dorim cu toţii un loc de muncă bine plătit, însă oare ştim să punem în balanţă beneficiile extra-salariale cu responsabilităţile? Oare nu ar fi utilă pregătirea elevilor în acest sens? Astăzi se discută în şcoli despre antreprenoriat. Eu nu am studiat aşa ceva şi simt că tinerii de azi sunt mai curajoşi decât noi în a-şi asuma riscuri.

Ca universitar, pot fi şi angajat, în calitate de profesor, dar şi angajator, ca director al unui program de cercetare. Am învăţat din mers despre managementul de proiecte, despre gestionarea resursei umane, a bugetelor. Se pot face astăzi multe cursuri în acest sens, dar de cele mai multe ori în afara şcolii şi contra cost. Nu ar fi însă util ca unele dintre aceste teme să fie atinse în şcoală?

O altă temă delicată pare a fi religia. Poate că dacă dincolo de propria religie am afla câte ceva şi despre celelalte, atunci i-am înţelege mai bine pe cei de lângă noi. Constanţa poate fi un exemplu de mozaic în care înţelegerea interetnică domină, de cele mai multe ori, tendinţele extremiste. Ne-ar strica discipline şi manuale care să ne pregătească mai bine pentru viaţa într-o societate modernă diversă?

Iar de manuale, cum aş putea fi mulţumit de manuale? Cei doi copii ai mei sunt la început de liceu şi la sfârşit de gimnaziu. Încercând să îi ajut pe parcursul pregătirii pentru evaluările naţionale de după clasa a VIII-a, am constatat cu tristeţe că, de multe ori, nu o pot face. În destule situaţii am avut dificultăţi în a înţelege ce se aşteaptă de la elev în enunţul exerciţiilor de gramatică a limbii române. De ce nu putem face manuale noi, atât la română, cât şi la fizică, la matematică sau la istorie, la educaţie financiară sau la religie, folosind experienţa celor care au aplicat, testat şi perfecţionat, din punct de vedere metodic, tehnica de elaborare a manualelor?

O finanţare de 6% din PIB ar permite atragerea de tineri către cariera didactică, construirea de şcoli, renovarea celor care nu au avize şi dotarea corespunzătoare cu echipamente didactice a laboratoarelor instituţiilor de învăţământ. În plus, probabil că ar fi posibilă aplicarea/generalizarea sistemului şcoală-după-şcoală. Şi nu ar mai fi nevoie ca asociaţiile de părinţi să contribuie la acel fond al clasei şi al şcolii pentru a asigura condiţii decente de activitate copiilor. În final, mi-aş dori ca vocile profesorilor de calitate să se audă mai răspicat. Avem adevăraţi profesionişti în educaţie, însă vocile lor nu se aud în această zarvă continuă. Nu întotdeauna cei mai buni profesori îşi găsesc locul în comisiile naţionale, în consiliile consultative de pe lângă Minister sau inspectorate etc. E timpul ca profesorii să se implice mai mult în a-şi apăra opiniile şi promova profesia.

Pe de altă parte, profesorii au nevoie de sprijin. Elevii le pot sprijini demersul. La fel părinţii şi angajatorii. În prezent, şi unii, şi alţii se plâng de calitatea modestă a serviciilor din educaţie. Dar fiecare aşteaptă ca altcineva să acţioneze. Prea puţini dintre cei interesaţi sunt dispuşi să iasă din zona de confort. Ori şcoala nu va evolua în bine până ce nu le vom arăta reprezentanţilor autorităţilor, atât centrale, cât şi locale, că ne pasă şi că ne dorim implicare şi profesionalism din partea lor.“


Adrian Topor, Florin Şerbu, Petre Frangopol - din Constanţa

 

Florin Şerbu, profesor de fizică: „Învăţarea să se facă prin investigaţie, experimente şi proiecte“

Deschizător de drum, Florin Şerbu este profesorul care la începutul anilor ’90 a introdus la Liceul „Carmen Sylva“ din Eforie Sud, unde predă, lucrul pe computere pentru proiecte educaţionale. Profesorul de fizică are în fiecare an rezultate de excepţie cu elevii săi care câştigă competiţii internaţionale.

„Cred că şcoala ar trebui să producă personalităţi echilibrate, morale, cu deschidere intelectuală şi orientate către învăţare pe tot parcursul vieţii. Şcoala ar trebui să le ofere elevilor motivaţia să vină la ore, să îi facă să se simtă bine. Curriculum-ul ar trebui să fie descentralizat într-o proporţie cât mai mare. De exemplu: trunchi comun – 50%, curriculum la decizia şcolii – 50%. Evaluarea ar trebui să fie standardizată la nivel naţional pentru trunchiul comun. Pentru domeniul ştiinţelor să existe un curriculum bazat pe învăţare prin investigaţie (Inquiry Based Learning), experimente realizate de elevi (Hands on experiments) şi învăţare prin proiecte“.

 

Adrian Topor, părinte: „Orele să fie atractive şi interactive, nu distractive“

Adrian Topor, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar şi lider al Asociaţiei Părinţilor din Constanţa.

„Cum nu trebuie chiar să inventăm tot, şi aşa am experimentat timp de 25 de ani, ceea ce este bun în învăţământul românesc împletit cu ceea ce s-a dovedit modern în învăţământul de valoare vestic duce la o şcoală ideală, nu idealistă. Orarul copiilor de clasă pregătitoare trebuie să conţină cinci ore de învăţare proactivă prin joc. Orarul de gimnaziu să aibă cinci ore. Orarul de liceu să aibă şase ore plus două ore de ateliere interdisciplinare. Şi toţi elevii să înveţe numai dimineaţa! Spaţiile necesare se pot crea prin revenirea asupra comasării şcolilor şi prin relocarea elevilor în fostele şcoli care au fost redirecţionate către alte instituţii sau alte domenii de activitate. Sau se pot construi campusuri şcolare. Sunt soluţii destule. Există anumite studii care arată că mai puţini elevi într-o clasă comparativ cu mai mulţi este o măsură ce nu aduce calitatea în educaţie, nu există nicio scuză ca prevederile din Legea Educaţiei să fie încălcate prin formarea claselor cu elevi peste numărul maxim acceptat.

Orele se pot desfăşura în două moduri, pentru gimnaziu şi liceu, la decizia şcolii şi a asociaţiei de părinţi. Se pot face ore în clase compacte, cum se întâmplă acum, unde fiecare elev este parte a unei clase şi profesorul urmează la ore clasa. Sau se pot face ore în clase mixte, în care elevul urmează profesorul (sala de curs este a profesorului). Aici este mult de dezvoltat, a se vedea modelul american şi cel englez). Oricum, orele trebuie să fie interactive şi atractive prin conţinut şi aplicativitate practică, nu distractive (pentru că te distrezi la circ, la teatru, la film, la concert, la club, la discotecă, nu la şcoală).

Materia predată să fie din trunchiul comun care formează logica, gândirea analitică, oferă cunoştinţe generale despre istoria românilor (fără a intra în amănunte care se predau la facultate), oferă cunoştinţe de orientare şi identitate geografică, formează înţelegerea şi eventual practicarea artei, formează vocabularul, dezvoltă capacitatea de exprimare corectă şi coerentă, dezvoltă capacitatea de a citi şi interpreta un text. Şi aici sunt foarte multe de spus, pentru fiecare etapă de dezvoltare şcolară.

Grupul doi de materii să fie la alegerea şcolii, în funcţie de specialiştii pe care îi are şi de specificul zonei. Aici, materiile la care poţi să aplici ca elev trebuie să acopere nevoia de dezvoltare aprofundată pe un domeniu/materie, ce răspunde talentului şi aptitudinii copiilor, adaptat la formarea lor pentru viaţă şi la integrarea în comunitate. Limbile străine este necesar să fie învăţate de la fragedă vârstă, dar nu în detrimentul limbii române, ci în completarea ei.

Predarea are nevoie, în aceeaşi măsură, de tradiţional (scrisul pe tablă, experimentul real în laborator, cititul de pe o carte pe suport de hârtie) şi de modern (table interactive, proiecţii şi videoconferinte, experimente virtuale). Elevul trebuie să înţeleagă ceea ce se predă şi că acele cunoştinţe îi formează competenţe şi deprinderi care îi vor folosi în viaţă. Şi aici este nevoie de o discuţie mult mai amplă.

Ţinuta şcolii de zi cu zi trebuie să fie reglementată de Regulamentul intern al şcolii şi urmăreşte, prin reglementările/impunerile/interdicţiile/restricţiile ei, asigurarea sănătăţii (vizându-se materialul, forma, accesoriile şi dimensiunile hainelor, caracteristicile încălţămintei, în conformitate cu anotimpul şi starea vremii), precum şi securitatea elevilor (prin cromatică şi însemne). Apoi să existe o ţinută de gală (la dorinţa şcolii şi a asociaţiei de părinţi), care să fie folosită în momente festive (participare la evenimente deosebite, participare la concursuri, festivităţi etc.), prin care elevul să se identifice cu mândria de a aparţine unui spirit al şcolii, al unui grup. Ţinutele acestea nu îngrădesc dezvoltarea liberă a elevului, nu îi estompează posibilitatea de a se exprima liber prin îmbrăcăminte. Impunerea unor standarde comportamentale vestimentare îi pregăteşte pentru viaţa de adult, o viaţă plină de impuneri de tot felul (legale, regulamentare etc.), dar mai mult decât orice îi asigură sănătatea.

Copiii/tinerii – aşa cum am fost şi noi – nu percep foarte bine noţiunea de prevenţie a sănătăţii, nu au frică faţă de pericole, le minimalizează. Insistând până la a-i obliga să poarte un anumit stil de îmbrăcăminte la şcoală nu le afectăm dezvoltarea intelectuală şi artistică, le păzim viaţa şi dezvoltarea ulterioară. Nu am văzut până acum că un elev care vine în papuci, tricou mini şi pantaloni trei-sferturi este dezvoltat din punct de vedere artistic, nici mai aplecat spre studiul de orice fel care să-l ajute în viaţă (vorbim de majoritate, nu de excepţii). Am văzut, însă, că sunt preocupaţi de discoteci şi cafenele, deloc de teatru şi artă. Sunt preocupaţi de a pleca mai repede de la şcoală şi de a cere cu glas răstit să le fie respectate drepturile (nu este deloc grav că îşi cer drepturile, deranjant este tonul), dar uită cu desăvârşire că au şi obligaţii, pe care nu le respectă pentru că nu le consideră utile.

Relaţia dintre elev şi dascăl trebuie să fie una de respect reciproc deplin. Elevul trebuie să respecte dascălul pentru experienţa de vârstă şi profesională, să-i respecte învăţătura pe care o transmite, să-i respecte munca la catedră şi în activităţile extraşcolare. Profesorul trebuie să-i respecte elevului dreptul la învăţătură, să fie un model de conduită şi moralitate, să nu-l nedreptăţească şi să-i accepte limitele. Funcţionarea şcolii trebuie să aibă o latură educativă coordonată de consiliul de administraţie prin directorul educativ al şcolii, o latură administrativă manageriată de consiliul de administraţie prin directorul administrativ, apoi să existe activităţile extraşcolare, ateliere creative şi sportive care să fie coordonate de asociaţia de părinţi.“
 

Petre Frangopol: „Şcoala trebuie proiectată pe termen lung“

Academicianul constănţean Petre T. Frangopol (82 ani) este doctor în chimie nucleară, consilier la Institutul de fizică şi inginerie nucleară „Horia Hulubei“ de pe plaftorma din Măgurele. „Nu există şcoală ideală, ci şcoală care să educe la nivelul şcolilor de top din Vest, pe parcursul întregii vieţi - de la grădiniţă la programele doctorale. Cu alte cuvinte, o şcoală proiectată pe termen lung, cu măsuri coerente asumate prin leadership şi urmărite consecvent dincolo de contextul politic. Pactul naţional pentru educaţie, semnat în 2008, nu a reuşit să genereze o dorită stabilitate de tip Spiru Haret, ideală şi eficientă, aşa cum a fost la nivel european pentru România anilor 1912-1948, anul reformei comuniste din care încă nu am ieşit în totalitate. În acest fel sistemul educaţional de azi ar fi putut să urmeze un curs al construcţiilor coerente, în timp, pentru aşezarea şcolii româneşti la nivelul şcolilor de top din Vest“.

 

Gabriel Ispas, secretar de stat în Ministerul Educaţiei: „Ghiozdanul ar trebui privit ca o reminiscenţă a trecutului“

Ghiozdanul greu de câteva kilograme, încă de la clasele primare, este o altă cărămidă cărată în spatele învăţământului. Oficialii din Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) sunt conştienţi de asta. Dacă ar fi după Gabriel Ispas, secretar de stat în MECS, el ar desfiinţa ghiozdanul elevilor.

„Noi trebuie să facem învăţământul astfel încât fiecare zi să fie optimă pentru elevi şi pentru profesori. Pentru asta ne trebuie spaţii, ne trebuie materiale didactice, cadre didactice entuziaste şi elevi care să vrea să înveţe şi care să stea în şcoală mai mult de patru-cinci ore. Eu sunt adeptul unui învăţământ integrat, cu o parte de after-school, organizat de către Stat, cu o masă caldă la prânz, cu capacitatea de a pregăti temele împreună în clasă, nu fiecare acasă, nu fiecare separat. Copilul nu ar trebui să aibă ghiozdan, acesta nu ar avea ce să cântărească. Nu cred că plimbarea cu cinci manuale şi cu zece caiete în spate reprezintă o opţiune de viitor, ci trebuie privită ca o reminiscenţă a trecutului. Dacă s-ar ajunge acolo unde aş vedea eu ziua de şcoală, categoric am spune că elevii nu au nevoie de ghiozdan, pentru că tot ce înseamnă şcoală se face la şcoală. Când vine părintele să-şi ia copilul de la şcoală, el se va juca acasă, el nu face teme, el socializează, el experimentează viaţa de familie. Şi cred că aşa trebuie să fie. Nu putem să ne ducem într-o extremă, trebuie să avem teorie şi practică. Este o vârstă pentru fiecare. Putem începe cu multă practică, să continuăm cu teorie şi apoi să ne întoarcem la practică. Profesorii să predea mai aproape de înţelesul copilului, pentru că degeaba folosesc termeni ultraacademici, dacă elevul nu poate înţelege termenii. Partea delicată este analfabetismul funcţional – când oamenii ştiu noţiunea, dar nu ştiu când s-o aplice. Trebuie ca oamenii să înţeleagă ce spun şi să aplice chestiunea respectivă în diverse contexte din viaţă.“

Marian Staş, Gabriel Ispas, Ion Băraru

Pe aceeaşi temă:

Singuri împotriva tuturor: românii care au schimbat legi. Patru oameni din societatea civilă datorită cărora ţara se transformă

Mesajul unui licean-antreprenor care se pregăteşte pentru Bac: „Am lăsat şcoala să mă tâmpească“

Elevii din Constanţa: „Bursele şcolare sunt prea mici, de aceea rezultatele sunt pe măsură, sub media naţională“

Reacţia Cotroceniului după lansarea programului de ţară „România educată“: „Cine ne va plăti pensia peste 10-20 ani?“

Ecaterina Andronescu susţine programul after school: „Elevii să îşi facă temele la şcoala de după şcoală şi să meargă acasă cu lecţiile gata făcute“


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările