De azi, delfinii îşi reiau demonstraţiile: acum în bazinul descoperit

De azi, delfinii îşi reiau demonstraţiile: acum în bazinul descoperit

Delfinii au trecut la programul de toamnă

Astăzi, la ora 15, a avut loc prima demonstraţie a celor trei delfini în bazinul descoperit al Delfinariului. Este prima întâlnire a celor trei delfini, Ni Ni, Pei Pei şi Chen Chen, cu publicul larg, de după mutarea lor, pe perioada verii, în bazinul descoperit.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reprezentaţiile lor vor continua, zilnic, la orele 11:00, 15:00 şi 19:00. Deocamdată, se pare că noua lor casă, aproape de două ori mai mare decât bazinul acoperit, în care au stat pe perioada iernii, îi distrage pe cei trei delfini. Aceştia încă preferă să se joace, în loc să execute comenzile dresorilor, ne declară şeful secţiei Delfinariu din Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, Angelica Curlişcă.

Spectacol sau demonstraţie?

Specialistă în mamifere marine, lucrând la o teză de doctorat despre menţinerea acestora în captivitate, Angelica Curlişcă nu este de acord cu termenul de spectacol pe care îl foloseşte publicul larg pentru a descrie acrobaţiile delfinilor.
„Mai potrivit este termenul de demonstraţie. Noi nu facem spectacole, precum cele de circ, ci educaţie ecologică: încercăm să apropiem persoanele din public de natură şi să le sensibilizăm în privinţa protejării ei. Delfinii noştri fac, într-un mediu cât mai apropiat de cel natural, aceleaşi salturi pe care le-ar face şi singuri, în libertate. Sunt animale foarte inteligente, cu multă personalitate, îşi pot stabili singuri programul de lucru. De cele mai multe ori, noi prezentăm doar ceea ce vor delfinii să ne arate, iar un public educat nu se supără dacă, în locul unor acrobaţii spectaculoase, delfinii preferă să se joace“, ne-a mai declarat cercetătoarea, concluzionând: „Relaţia delfin-antrenor-public este foarte complicată. Cât despre componenta de divertisment, ea contribuie la finanţarea complexului muzeal.“

Noii lei de mare

Şefa secţiei Delfinariu a aflat, din presă, că Delfinariul ar dori să cumpere şi nişte foci. „Nu este tocmai adevărat, am dori să cumpărăm lei de mare, mult mai apţi pentru demonstraţii acvatice decât focile. Leii de mare de acum au îmbătrânit. Încă nu ştim nici măcar specia din care vor face parte noii lei de mare, dar vor fi unii care să se preteze lucrului în Delfinariu. Cât despre foci, dacă am achiziţiona aşa ceva, ar fi doar expuse, deoarece nu au nici pe departe mobilitatea leilor de mare“, a conchis ea. „Leii de mare pot merge, focile doar se târăsc.“



Mamiferele din Delfinariu au mai mereu ceva de spus!


Un lucru este sigur: Delfinariul din Constanţa are ce oferi publicului său.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările