Date noi despre calitatea apei mării pe litoralul bulgăresc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plaja din Bulgaria, afectată de riscul îmbolnăvirii din apă FOTO Shutterstock
Plaja din Bulgaria, afectată de riscul îmbolnăvirii din apă FOTO Shutterstock

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii interesaţi asupra faptului că pe site-ul Inspecţiei Regionale de Sănătate - Varna a fost publicat un nou comunicat legat de calitatea apei pe litoralul bulgăresc.

„17.07.2014. În urma monitorizării obişnuite efectuată de către Inspecţia Regională de Sănătate - Varna (IRS) la 14.07.2014, la probele de apă de mare din zona de îmbăiere Plaja Ofiţerească-Varna s-a constatat că rezultatele răspund cerinţelor pentru apele de îmbăiere (Ordinul 5 din 30 mai 2008 privind calitatea apelor de îmbăiere - Monitorul Oficial nr. 53 din 10 iunie 2008) la indicatorii Escherichia coli şi enterococi intestinali.  

Prin dispoziţie a directorului IRS Varna a fost anulată  interdicţia de îmbăiere în zona Plaja Ofiţerească-Varna, începând cu data de 17 iulie 2014. Rezultatele analizelor la probele de apă de mare din celelalte zone de îmbăiere din Regiunea Varna răspund cerinţelor pentru apele de îmbăiere (Ordinul 5 din 30 mai 2008 privind calitatea apelor de îmbăiere - Monitorul Oficial nr. 53 din 10 iunie 2008)“, se arată în comunicat.

La începutul lunii iulie, Ministerul Afacerilor Externe atenţiona cetăţenii români care plănuiesc să călătorească în Bulgaria în viitorul apropiat sau care se află deja pe litoralul ţării vecine că există riscul ridicat ca apa mării să fie infectată cu virusul hepatic A, potrivit unor informaţii publicate de specialiştii bulgari în hepatologie. Ministerul Sănătăţii bulgar susţine însă că monitorizările nu constată înrăutăţirea calităţii apelor pentru îmbăiere.

Primele verificări ale apei de pe litoralul românesc făcute de cercetătorii români arată că, „pentru moment, nu există niciun risc pentru sănătatea publică” a turiştilor aflaţi în ţară, la Marea Neagră, şi nici de contaminare a litoralului nostru, însă urmează verificări suplimentare, a anunţat ministrul Mihnea Costoiu.

Vă mai recomandăm

MAE: Apa mării din Bulgaria, infectată cu hepatita A. Ministerul Sănătăţii bulgar spune că monitorizările nu arată înrăutăţirea calităţii apelor

Riscul infectării apei mării cu virusul hepatitei A este doar într-o zonă din Varna, nu şi alte staţiuni

Mihnea Costoiu: „Nu există riscuri pentru sănătatea publică pe litoralul românesc”

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite