Cum urmărea Securitatea emigranţii români în străinătate: o sursă a primit 20.000 de lire italiene ca ajutor pentru ţărăniştii rămaşi în ţară
0
Mâna lungă a Securităţii ajungea până la emigranţii români care fugiseră de Iadul comunist. Dacă în privinţa spionilor care-l trădaseră pe Nicolae Ceauşescu s-a mers până la comandarea de asasinate, nu erau abandonaţi nici foştii membri ai partidelor istorice, care au rămas sub lupa Securităţii.
În anul 1972, o sursă a Securităţii a mers în Italia şi Germania şi a luat legătura cu reprezentanţi de frunte ai emigraţiei Române, conform unui buletin informativ întocmit de MI – Centrul de Informatică şi Documentare. Conform documentului publicat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în cadrul proiectului „România Supravegheată“, la sfârşitul lunii august, la Veneţia, trimisul Securităţii a intrat în contact cu Emil Ghilezan, fruntaş al PNŢ, care era stabilit în Italia, la Roma din ţară, după ce a reuşit să scape de „Înscenarea de la Tămădău“, din anul 1947.
Evident, cum Emil Ghilezan nu ştia că avea de-a face cu un reprezentant al sistemului opresiv care i-a băgat în puşcărie pe marii lideri politici ţărănişti, şi-a deschis sufletul şi a încercat să afle veşti de la cei care rămăseseră închişi în Cortina de Fier. „Acesta a manifestat interes pentru a cunoaşte situaţia actuală a unor foşti fruntaşi ai PNŢ, aflaţi în ţară, exprimându-şi totodată intenţia de a-i ajuta. În acest scop a dat sursei suma de 20.000 lire italiene pentru Ilie Lazăr, fruntaş PNŢ, şi Zaharia Boilă din Cluj, un urmaş al lui Iuliu Maniu. Tot el arăta că aceştia sunt bătrâni şi nu mai sunt utili cauzei“, aflăm mai departe din raportul întocmit şi transmis superiorilor de la Bucureşti.
Despre liberali, „fugarul spune că nu se poate pune prea mare nădejde în ei întrucât „marea majoritate sunt bogaţi şi se ocupă mai mult de afaceri şi mai puţin le pasă de România. Singurii pe care îi mai interesează situaţia din România sunt naţional – ţărăniştii din străinătate care sunt adevăraţi patrioţi“.
Ce a fost la Tămădău
În dimineaţa zilei de 14 iulie 1947, la orele 6.30, un grup de fruntaşi naţional-ţărănişti este surprins de autorităţile comuniste pe câmpul de la Tămădău, în timp ce încerca să se îmbarce în două avioane I.A.R.-39, cu scopul de a fugi peste graniţă. Din grup făceau parte, pe lângă Ilie Lazăr, Ion Mihalache, vicepreşedinte PNŢ, cu soţia, Nicolae Penescu, secretar general PNŢ, cu soţia, Nicolae Carandino, directorul ziarului „Dreptatea“, cu soţia, doctorul Constantin Gafenco, inginerul Gheorghe Popescu, Dumitru şi Eugen Borcea.
Agenţii Securităţii i-au arestat chiar în momentul decolării pentru a avea „justificari legale“, când PNŢ-ul va fi scos în afara legii. După un simulacru de proces, toţi au primit ani grei de închisoare.
Ilie Lazăr, numit „copilul de suflet al lui Iuliu Maniu, a murit la 6 noiembrie 1976. Corneliu Coposu, bunul său prieten, nu a fost lăsat de Securitate să îşi ia adio de la el. În ultimii ani, ei au comunicat doar prin scrisori. Într-o epistolă pe care Ilie Lazăr i-a trimis-o lui Corneliu Coposu la 15 noiembrie 1970, îi spunea: „Dragă Puiu! Îmi este dor de voi, prietenii adevăraţi şi colegii de idei şi suferinţă şi, mai presus de toate, cei mai devotaţi şi credincioşi colaboratori ai marelui nostru Şef“. A trăit cu speranţa, până în ultima clipă a vieţii sale, că România va scăpa de comunism, nepotul său spunând că, aşa cum zicea marele om politic, un regim bazat pe ură şi pe crimă nu putea dăinui prea mult.
Iuliu Maniu a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Sentinţa de condamnare a fost pronunţată la 11 noiembrie 1947. Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au fost singurii condamnaţi la temniţă grea pe viaţă. Iniţial, Iuliu Maniu a fost trimis la închisoarea din Galaţi, după care a fost transportat la penitenciarul din Sighet. Din cauza condiţiilor grele din detenţie, la 8 ianuarie 1953, marele om politic a murit. Nicolae Carandino, arestat ca urmare a înscenării de la Tămădău, care l-a l-a îngrijit pe Iuliu Maniu în ultimele luni de viaţă, a fost martor la agonia şi moartea sa. „Maniu a fost ridicat din celulă, în cel mai strict secret, dar vestea se răspândise ca fulgerul în toată închisoarea. Noaptea am auzit căruţa poposită în curtea închisorii, uruiala roţilor, nechezatul cailor, zgomotul uşor ferecat al şleaurilor. Apoi toate s-au liniştit. Maniu pleca spre groapa comună şi spre gloria eternă“, a relatat el sfârşitul marelui om politic în memoriile sale.
Pe aceeaşi temă:
INTERVIU Nicolae Raţiu: „Pentru Ion Raţiu, tatăl meu, Ion Iliescu a fost mereu Ceauşescu 2“
Se încarcă comentariile...
