Cum este umilit un deţinut politic: „Anchetatorul meu are pensie de 50 de milioane de lei, iar eu de 5.000 de lei“

Cum este umilit un deţinut politic: „Anchetatorul meu are pensie de 50 de milioane de lei, iar eu de 5.000 de lei“

Nicolaie Voicilă şi biletul găsit în tencuiala Cazinoului

Nicolaie Voicilă, care în timpul condamnării a făcut parte din echipa de 100 de deţinuţi politic care au lucrat la renovarea Cazinoului, s-a simţit umilit şi după Revoluţie. Torţionarul său, un bătrânel cu părul alb, era liber şi încasa o pensie de lux, în vreme ce el abia putea să le plătească studiile copiilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Elena Laura Voicilă, fiica deţinutului politic Nicolaie Voicilă, care a muncit în anii '50 la renovarea Cazinoului in Constanţa, a primit de la tatăl său un testament: în momentul în care vor începe lucrările de renovare a construcţiei să vină la Constanţa şi să caute mărturiile ascunse de deţinuţii politic în ziduri.
 
Într-un interviu pentru „Adevărul“, ea povesteşte drama familiei sale şi dezvăluie care a fost ultima dorinţă a tatălui său.
 
Adevărul: Ce a însemnat comunismul pentru familia dumneavoastră? Care a fost vina tatălui care a fost trimis în lagărele comuniste când nici nu împlinise 18 ani?
Elena Laura Voicilă: Tatăl meu a fost arestat în anul 1949, când nu împlinise 18 ani şi a fost eliberat în 1953. A făcut patru ani de detenţie politică fiind condamnat pentru „delict de uneltire contra ordinii sociale“
 
De ce era acuzat mai precis?
 
Era elev la liceu, în Ploieşti. În paralel, făcea parte dintr-un cenaclu literar. Când se întâlneau, discutau şi teme politice. Tineretul, la vremea aceea, era oripilat de faptul că în România se instaura comunismul. Ei sperau că dacă luptă împotriva lui, comunismul va dispărea. Au aflat mai târziu că nu aveau nicio şansă.
 
Ce a însemnat pentru tânărul elev teroarea comunistă?
 
În primele luni de închisoare a fost închis la Jilava, apoi la colonia Canalului Dunăre-Marea Neagră şi de acolo la restaurarea Cazinoului.
 
Cum aţi aflat de această perioadă întunecată din viaţa tatălui dumneavoastră?
 
 Am aflat puţine informaţii înainte de Revoluţie. Eram şi foarte mică, aveam doar 10 ani. Ştiam că tata fusese la închisoare, nu că era deţinut politic. Dar mi-a explicat de ce mi se întâmplă unele nedreptăţi la şcoală. Mi se spunea a şcoală: «Eşti cea mai bună din clasă, dar nu putem să te punem şefă de detaşament», iar în unele ocazii, când se făceau serbări, eu nu puteam să ies în faţă. 
 

„La Canal mulţi au fost îngropaţi de vii“

 
După Revoluţie?
 
Atunci am înţeles mai multe. Dar nu am discutat prea multe, pentru că îi era în continuare frică. Când a văzut că pe stradă comuniştii se plimbă liberi şi că tot ei sunt la putere şi-a pierdut şi ultima speranţă. 
 
Ce v-a povestit din trecutul său?
 
La Canal, erau condiţii grele, inumane. Amănuntele îngrozitoare ţi se şterg din memorie, dar imaginea de ansamblu o ţin minte. Spre exemplu, la Canal, deţinuţii mergeau cu roabele pline pe o scândură de 30 de centimetri. În cazul în care cădeai de pe ea, acolo rămâneai şi următorii deţinuţi turnau peste tine conţinutul roabelor. Mulţi au fost îngropaţi de vii. Au mai fost bătăi în toate felurile pe care le putea inventa o minte diabolică: de la tălpi, cu cearceaful ud, cu funia udă. 
 
A avut de suferit ca urmare a faptului că a fost condamnat?
 
Evident. A reuşit după detenţie să-şi termine liceul şi apoi a mers în Armată, dar i s-a interzis să meargă la facultate.
 
 
Nicolaie Voicilă, alături de mai mulţi oameni care au înfruntat regimul Colecţie personală 
 

A vrut să urmeze Arhitectura 

 
Care era visul său?
 
Voia să urmeze Arhitectura. În timpul lucrărilor de la Cazino a lucrat alături de mari arhitecţi, condamnaţi şi ei: Constantin Joja şi Ion Cristodulo. A învăţat stucatura de la ei. Avea şi talent la desen, însă regimul politic nu ia permis să facă o facultate şi astfel că a trebuit să se mulţumească cu o şcoală de maiştri. A lucrat în construcţii toată viaţa. A fost, pe rând, maistru constructor, apoi şef de echipă. -Tata a murit în anul 1999, de cancer. Era un om sănătos, dar în trei luni s-a curăţat. 
 
-Cum a trăit Revoluţia?
-Când a văzut ce s-a întâmplat la Revoluţie, apoi cu mineriadele, a zis: „Comunismul nu a plecat din ţară“. De altfel, toţi cei care au fost condamnaţi pe motive politice au rămas cu o frică. Spre exemplu, mai mulţi prieteni i-au spus tatei să-şi scrie memoriile, dar lui i-a fost frică. La eliberare, semnase o declaraţie în care spunea că nu va dezvălui nimănui, niciodată, unde e fost închis şi toate câte suportase. Mai veneau la el foşti deţinuţi şi toţi spuneau că nu a murit comunismul, doar că sunt alte nume şi alte feţe.
 

„Anchetatorul său părea un bătrânel simplu“

 
Care erau vechile feţe? Care erau cele noi?
 
După Revoluţie, mi l-a arătat pe anchetatorul său. Părea un bătrânel simplu, cu părul alb. Mi-a zis: «Ăsta m-a bătut şi m-a schingiuit şi trebuia să spun şi ce nu am făcut. Acum, el are pensie mare. Are 50 de milioane şi eu am 5 milioane». Şi nedreptatea de acum a durut mai mult decât nedreptatea de atunci. Pentru că dacă pe cea din comunism o puteai înţelege pentru că aşa era regimul, acuma, în democraţie, se spunea că eram corecţi, dar dreptatea nu era.
 
A mai venit vreodată tatăl dvs. să revadă Cazinoul?
 
Am fost la mare de mai multe ori, dar niciodată nu şi-a dus familia să vadă Cazinoul. Pentru noi, Cazinoul era locul de detenţie unde s-a chinuit, unde a dormit, unde i-au stropit valurile. La fel cum a fost şi pentru mine: un loc dureros, la fel cum te-ai duce la cimitir, poate chiar mai dureros.
 
 
Familia fostului deţinut politic Colecţie personală Nicolaie Voicilă
 

Mărturiile ascunse în Cazino 

 
V-a mărturisit că el şi ceilalţi deţinuţi politic au ascuns mărturii în Cazino?
 
Da, ne-a spus că mulţi au ascuns documente în Cazino şi că atunci când se va renova să încercăm să le recuperăm. Mi-a zis de mai multe locuri, dar nu o să le dezvălui pentru că nu vrem să intervină alte persoane în afară de cele abilitate: experţi, cercetători. Nu vrem să fie tentat vreun muncitor să creadă că mărturiile au cine ştie ce valoare materială şi astfel să distrugă nişte dovezi. 
 
Credeţi că ele mai există?
 
Eu sper că mai pot fi găsite. Poate nu toate globurile, unde deţinutul Mircea Nicolae a spus că s-au ascuns mărturii, au fost distruse, poate nu toate locurile au fost distruse. Drept dovadă că bileţelul scris pe hârtia de sac s-a păstrat şi s-a găsit. 
 
Cu aţi aflat că s-a găsit acea mărturie?
 
Este o povestea întreagă. Mama m-a sunat să mă anunţe că au început renovările la Cazino şi mi-a zis să văd cum ajung la Constanţa. Atunci, am luat legătura cu domnul Paul Andreescu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţilor Politic din Constanţa. Nu apăruse încă bileţelul şi i-am spus că vreau să vin la Constanţa pentru că sunt mărturii ascunse în pereţi. Între timp, a apărut şi acel petec de hârtie pe care este scris: „Acest Cazinou este lucrat de către deţinuţi politici din anul 1951 luna 31 Decembrie. Condusă de Arhitectul Jojea Constantin. Echipa de stucatori condusă de Rusu A. Ioan, Botoş Dumitru jud Arad, Jercan Constantin, Ciscău Gheorghe, Coraş Ionel, Voicilă Nicolae, Sava Nicolae, Pop Ioan, Vlădescu Ilie, Hosu Petre, Hosu Ghegor, Anastasiu Ştefan, Gorbovan Gh., Bamer Fidel şi Morton Iuliu“. Când am văzut biletul, am înlemnit. Mi-au dat lacrimile: pe primul bilet găsit, din 100 de oameni care au participat la renovarea Cazinoului, este şi numele tatălui meu. 
Nu este imposibil să găsim oamenii de pe listă sau urmaşii lor. Este o muncă de cercetare.
 
  
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: