Cum trebuie să ne îmbrăcăm corect când intrăm în biserică? Baticul şi legătura cu prostituatele, pantalonii bărbaţilor au origini păgâne

Publicat: 01.06.2015 05:20

Ultima actualizare: 07.08.2022 00:23

Atunci când intri în biserică ţi se spune că trebuie să-ţi dai şapca dacă eşti bărbat şi să îţi pui baticul, dacă eşti femeie. Regulile sunt şi mai stricte dacă vorbim de o mănăstire, iar fusta mini nu este acceptată sub nicio formă. Echipa Adevărul a găsit răspunsuri la toate întrebările pe care poate le-ai avut: Cine a luat aceste decizii şi care este logica stilului vestimentar acceptat de Biserică.

"Orice bărbat care se roagă sau proroceşte, având capul acoperit, face de ruşine capul său. Iar orice femeie care se roagă sau proroceşte, cu capul neacoperit, îşi face de ruşine capul; că este la fel cu cea rasă. Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă. Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie ca să se tundă ori să se radă, să-şi pună văl. Căci bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu, femeia însă, este slava bărbatului". Acest citat din Corinteni nu lasă loc de interpretare în privinţa acoperirii capului în biserică. Unele reguli sunt de-o vârstă cu Apostolii. Restul au fost adaptate pe parcurs de către mai-marii Bisericii.

Părintele Vlad Maxim din Constanţa spune că fusta facea diferenţa între femeie şi bărbat şi "prin natura ei trebuia să acopere cât mai mult din partea inferioară a corpului pentru ca privirile celor prezenţi să nu fie distrase de la preocupările spirituale specifice momentului".

Baticul purtat în biserică şi legătura lui cu prostituatele

Preotul constănţean este de părere că vălul, ca semn de supunere al femeii faţă de bărbatul ei nu este o noutate creştină. "După mentalitatea şi obiceiurile timpului, inclusiv la greco-romanii (mai libertini ca alţii), femeia căsătorită trebuia să-şi acopere capul, iar în unele religii, chiar şi faţa – anume ca semn al supunerii ei faţă de bărbatul ei – ea nemaifiind liberă. În creştinism însă, problema raportului dintre bărbat şi femeie se punea altfel, însuşi Sf. Pavel spunându-le creştinilor că în Hristos nu mai este bărbat şi femeie, ci toţi sunt una şi că ei sunt egali în faţa lui Dumnezeu.

Aceasta le-a făcut pe femeile din Corint să creadă că au dreptul să nu mai poartă acel văl pe cap, şi făceau asta cu de la sine putere, fără a cere învoirea Apostolului în această privinţă. În sine, nu era ceva rău, căci şi Sf. Pavel reduce toate argumentele sale la o problemă de „bun simţ”, „argumentele teologice” neavând o prea mare consistenţă în acest context."

Argumentul acelor vremuri era legat de faptul că prostituatele umblau cu capul descoperit, iar uneori îşi tundeau părul pentru a fi recunoscute mai uşor de clienţi.

"De aceea, Sf. Pavel spune că este ruşine să se tundă o femeie , pentru că în felul acesta s-ar fi asemănat cu prostituatele timpului. Acest lucru chiar începuse să se creadă despre unele femei creştine, întrucât seara ele mergeau cu capul descoperit la Cina Domnului numită „agapă”, iar pentru păgâni, o masă comună care se numea „agape-iubire” şi la care femeile mergeau cu capul descoperit, era perceput ca o orgie ridicată la nivel de cult, un fel de „prostituţie sacră”, practicată deseori la romani.

Percepţia negativă se amplifica dacă însuşi soţul femeii creştine era păgân şi nu înţelegea de ce soţia lui, în numele unei libertăţi şi egalităţi religioase, nu mai poartă batic, dar merge la aceste agape. Iată de ce Sf. Pavel insistă pe necesitatea de a nu da prilej de sminteală. În toate trebuia să fie păstrat obiceiul locului, pentru a nu împiedica propovăduirea Evangheliei lui Hristos", explică părintele Vlad Maxim.

Cu toate acestea, Biserica contemorană nu poate să dea o femeie afară din Casa Domnului dacă nu are capul acoperit. Totul ţine de înţelepciunea preotului care poate să-i explice unei enoriaşe cum este mai bine.

"În prezent, tunderea şi coafarea părului la femei nu mai sunt percepute ca manifestări imorale, ci mai degrabă ca nişte necesităţi practice care, dacă sunt făcute în limita bunului simţ, nici nu ispitesc şi nici nu resping. În schimb, raderea capului sau schimbarea radicală a culorii părului pot fi catalogate ca o încercare a femeilor de a se face altfel decât le-a dat Dumnezeu", explică preotul constănţean.

Pantalonii bărbaţilor au origine păgână

În ceea ce priveşte vestimentaţia bărbatului, mai-marii Bisericii consideră că pantalonii, costumul sau cravata sunt invenţii ale modernităţii. Primii care au purtat pantalonii au fost cei din triburile nomade pentru că nu ar fi putut mers pe distanţe lungi, călare, decât dacă aveau o asemenea piesă vestimentară.

Din punctul de vedere al preoţilor, totul începe de la neascultarea lui Adam.

"După neascultarea de porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului Adam şi Eva îşi dau seama că sunt goi/dezbrăcaţi. Măsura pe carea au luat-o a fost să-Şi coase laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut cingători/şorţuri. Preocuparea lor a fost să-şi acopere parţial (atât cât poate acoperi o cingătoare) organele sexuale. Din ceea ce face Dumnezeu ulterior vedem că aceasta nu a fost suficient. În Geneza 3:21 ni se spune că lui Adam şi nevestei sale le-a făcut tunici (ebr. ketoneth, tunică, haină lungă, robă) de piele.

Citește și: Ar sta Iisus pe Facebook? Cum ar folosi sfinţii Social Media? Preot: „Dumnezeu, spre deosebire de politicieni, nu are nevoie de tehnici de imagine“

Tunica este acea îmbrăcăminte care se poartă direct pe piele/trup şi acoperă tot trupul până cel puţin la genunchi. Trebuie văzut ca la amândoi le-a făcut aceeaşi îmbrăcăminte, nu este că unul are pantaloni, iar celălalt fustă. Scopul unic al îmbrăcămintei în viaţa de pe pământ este acoperirea cât mai completă a trupului. Dar, aşa cum se poate vedea din istoria omenirii omul, prin îmbrăcămintea pe care şi o face este să-Şi scoată cât mai mult în evidenţă trupul, pe când Dumnezeu vrea ca el să fie acoperit cât mai bine", explică părintele Vlad Maxim pentru cititorii ziarului "Adevărul".

De-a lungul veacurilor, bărbatul a renunţat la tunică şi manta din cauza frigului sau din considerente practice.

Căciula scoasă în faţa lui Dumnezeu

Preotul constănţean este de părere că biserica nu este similară cu orice loc public pentru că este un loc sfinţit. Tocmai de aceea, ţinuta trebuie să exprime modul de comuniune cu Dumnezeu.

"Dacă pentru antici a vorbi cu capul descoperit era semn că vorbeşti fără a ascunde ceva, de aici şi vorba «a spune adevărul gol-goluţ», pentru creştini descoperirea capului însemna deschiderea faţă de Dumnezeu sincer, fără viclenie. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că descoperirea capului simbolizează mintea care, în vremea rugăciunii, trebuie să fie locuită de Logos, de Cuvântul lui Dumnezeu", spune părintele Vlad Maxim.

Cum trebuie să fie rochia de mireasă purtată în biserică

Controversele legate de lungimea rochiei de mireasă din momentul slujbei de cununie s-au rezolvat de-a lungul timpului printr-o metodă destul de simplă. Viitoarea soţie îşi acoperă picioarele dacă acestea sunt prea dezgolite cu un material textil. Regula nu a putut fi impusă de preot tuturor invitatelor.

"Atunci când se programează cununia sau botezul, mireasa sau mama, ar trebui să fie informate de către preot cu privire la sibrietatea ţinutei vestimentare care se pretează la un astfel de eveniment ce are ca punct de referinţă tocmai ritualul bisericesc. Eticheta ceremonialului religios nu permite ţinute vestimentare exotice sau provocatoare", a spus părintele Vlad Maxim în încheierea explicaţiilor oferite pentru cititorii "Adevărul".