Cum a scăpat pruncul Iisus de moarte. După Crăciun, Biserica îi aminteşte pe cei 14.000 de copii ucişi la porunca lui Irod

0
Publicat:
Ultima actualizare:
prunci ucisi

Imediat după Crăciun, în calendarul lumii creştine se află două mari sărbători: 20.000 de mucenici arşi şi 14.000 de prunci ucişi. Părintele Eugen Tănăsescu ne dezvăluie semnificaţia lor.

Părintele Eugen Tănăsescu spune că ambele sărbători: „Sfinţii 20.000 de Mucenici arşi în Nicomidia“ şi „Sfinţii 14.000 de prunci ucişi de Irod“ au legătură cu Crăciunul. „Aşa cum pruncul Iisus Hristos nu a fost primit de toţi de-a lungul istoriei, împăratul Maximian, vrând să-i prigonească pe creştini, în ziua de Crăciun le-a dat foc“, spune el.

Pe 28 decembrie, după ce împăratul Maximian s-a întors biruitor din lupta împotriva etiopienilor, a vrut să aducă jertfe de biruinţă idolilor. A trimis scrisori pretutindeni, ca să vină toţi în Nicomidia să se închine zeilor. 

Atunci, Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat în biserica lui tot poporul lui Hristos, că era atunci sărbătoarea Naşterii lui Hristos, a prăznuit împreună cu ei şi i-a învăţat adevărata credinţă. 

image

Maximian ,aflând că episcopul este cu creştinii în biserică, a poruncit să pună în jurul bisericii lemne uscate, să le aprindă si să ardă pe creştini. 

Atunci, episcopul a săvârşit Sfânta Liturghie şi i-a împărtăşit pe toţi creştinii. 

Pruncul sfânt, salvat de Îngerul Domnului 

Pe 29 decembrie sunt pomeniţi cei 14.000 de prunci pe care I-a omorât Irod în căutarea lui Iisus Hristos. „Deşi pare o sărbătoare însângerată, este un avertisment al lui Iisus Hrristos, care nu a fost acceptat de toată lumea. 

Aşa se întâmplă şi astăzi. Acum nu mai e cu sânge, cum era pe vremuri, ci este vorba de ceva mai soft. Înaintea Crăciunului de anul acesta, s-a tot discutat să nu se mai zică «Crăciun fericit», ci «sărbători de iarnă». La fel, în statele majoritar musulmane vrea să se interzică Crăciunul. Asistăm la acea revigorare de interzicere a Crăciunului“, spune Eugen Tănăsescu.

image


 

Interzicerea Crăciunului îşi are originea la naşterea pruncului sfânt, când Irod a căutat să-l omoare şi a ucis 14.000 de prunci nevinovaţi. Evanghelia spune că i-a ucis pe toţi cei de doi ani şi mai jos. 

Dar cum a scăpat Iisus? Aflând că Irod a cerut uciderea tuturor copiilor care aveau vârsta aproximativă a lui Iisus, Îngerul Domnului a venit şi i-a vestit lui Iosif să-i ia pe Maria şi pe prunc şi să fugă în Egipt. Şi aşa a scăpat.
 

„Irod nu a înţeles rostul spiritual al lui Iisus, el a crezut el se naşte să îi ia locul lui. Şi astfel i-a omorât pe toţi pruncii“, explică Eugen Tănăsescu.

Vă mai recomandăm:

Apostolul copiilor. Un preot din Mangalia a deschis în Casa Domnului un centru pentru cei mai sărmani micuţi: „Pe un băieţel l-am luat din staţia de taxi”

O poveste despre Dumnezeu şi comunişti. Cum au reuşit credincioşii să apere biserica din Năvodari de buldozerele trimise de Ceauşescu să o doboare

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite