Cum s-au „echipat” suporterii pentru meciul Farul Constanţa - Politehnica Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: IPJ Prahova
FOTO: IPJ Prahova

Meciul de fotbal dintre Farul Constanţa şi Politehnica Timişoara se va desfăşura miercuri, de la ora 17.00, pe stadionul „Gheorghe Hagi”.

Poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Prahova au oprit, pentru verificări, un autocar care se deplasa pe DN 1, pe sensul Braşov-Ploieşti.

„În urma verificărilor, asupra unora dintre pasageri au fost depistate diverse obiecte contondente, unele dintre acestea interzise a fi deţinute în asemenea circumstanţe (bricege, boxuri, bâte). În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de obiecte periculoase”, transmite IPJ Prahova.

Cei din autocare se îndreptau spre Constanţa unde, de la ora 17.00, se va desfăşura partida de fotbal dintre Farul Constanţa şi Politehnica Timişoara (Liga a II-a).

Şi Jandarmeria Constanţa a luat măsuri speciale pentru meciul de miercuri, 10 aprilie.

„Accesul spectatorilor va fi făcut de către agenţii firmei de securitate contractată de către organizator şi va fi permis începând cu ora 15.30. Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în incinta arenei sportive, recomandăm suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces”, spun jandarmii.

Suporterii echipelor, precum şi ceilalţi spectatori au obligaţia legală de a respecta regulile de convieţuire socială şi măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare, în apropierea şi în incinta stadionului.

„Recomandăm participanţilor să dea dovadă de fair-play, să nu se implice în conflicte şi să se delimiteze de orice formă de violenţă ce ar conduce la tulburarea ordinii publice în arena sportivă, atât pe durata meciului cât şi după terminarea acestuia, mulţumind totodată pentru modul civilizat în care şi-au încurajat echipele favorite până în prezent”, mai adaugă forţele de ordine.

Suporteri prinsi cu obiecte interzise FOTO IPJ Prahova

Pe aceeaşi temă:

Farul Constanţa joacă şi în afara stadionului. Planurile noii conduceri pentru revenirea în Liga 1 de fotbal

VIDEO Intrare în stil grande. Suporterii FC Farul vor avea mari surprize la stadion, la meciul de duminică



 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite