Cum s-a petrecut cea mai mare catastrofă aviatică de la Tuzla când au murit 12 tineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

12 militari şi-au pierdut viaţa la  data de 5 iulie 2010, în timpul unui zbor de antrenament. Au reuşit să supravieţuiască numai cei care au apucat să sară din avion.

La data de 5 iulie 2010, în aeronava Antonov 2 se aflau opt scafandri constănţeni şi patru piloţi buzoieni, care efectuau împreună zboruri de antrenament pregătindu-se pentru un miting aviatic.

Avionul Antonov 2, în care se pregăteau de ultimul exerciţiu, s-a înclinat brusc pe partea dreaptă, la altitudinea de 150 metri. A aterizat forţat pe pistă, a luat foc, apoi a explodat, carbonizând militarii prinşi înăuntru ca într-un sicriu ermetic. Doar doi militari au supravieţuit: un scafandru şi un pilot.

Conform anchetatorilor, „Din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat faptul că accidentul aviatic din data de 5 iulie 2010, când un avion militar de tipul AN-2 s-a prăbuşit pe Aerodromul Tuzla, judeţul Constanţa, s-a produs din cauza unor defecţiuni tehnice (cedări de material), defecţiuni care nu puteau fi prevăzute”. 

Lista victimelor catastrofei aviatice de la Tuzla

Imagine indisponibilă

Comandorul Nicolae Jianu (pilot de la Şcoala Bobocu - Buzău) avea 49 de ani, era căsătorit şi avea doi copii.

Locotenent-comandorul Cătălin Vicenţiu Antoche (pilot de la Şcoala Bobocu - Buzău) avea 34 de ani, era căsătorit şi avea un copil.

Locotenentul Lavinia Guiţă (pilot de la Şcoala Bobocu - Buzău) avea 26 de ani şi era necăsătorită.

Maistrul militar clasa I Răzvan Rângheţ (pilot de la Şcoala Bobocu - Buzău) avea 43 de ani, era căsătorit şi avea doi copii.

Locotenentul Liviu Antim avea 27 de ani şi era necăsătorit.

Maistrul militar clasa a II-a Florin Claudiu Cişmaşu avea 34 de ani, era căsătorit şi avea doi copii.

Maistrul militar clasa a II-a Cătălin Rădoi avea 36 de ani, era căsătorit şi avea un copil.

Maistrul militar clasa a III-a Băduţ Papuc avea 29 de ani şi era necăsătorit.

Fruntaşul Constantin Vlăduţ Sărman avea 26 de ani şi era necăsătorit.

Fruntaşul Marius Cătălin Chioveanu avea 22 de ani şi era necăsătorit.

Fruntaşul Cosmin Furtună avea 28 de ani şi era necăsătorit.

Soldatul Cosmin Florescu avea 25 de ani şi era necăsătorit.

Comemorarea victimelor catastrofei aviatice de la Tuzla

Vă mai recomandăm

FOTO Iulie 2013, 3 ani de la catastrofa aviatică de la Tuzla

„Îi aşteptăm în fiecare zi să vină şi plângem în fiecare zi. Dorul de ei este nestins“ Doi ani de la catastrofa aviatică de la Tuzla

Prima ipoteză în catastrofa aviatică de la Tuzla: eroare de pilotaj

FOTO UPDATE / Catastrofă aviatică la Tuzla: 12 oameni au murit, iar alţi 2 sunt grav răniţi

Istoricul accidentelor aviatice din judeţul Constanţa

Martor la catastrofa de la Tuzla: „Avionul putea să cadă peste mine”

EXCLUSIV Locotenentul Liviu Antim a făcut schimb de locuri pentru zborul morţii

Presupusul erou de la Tuzla, martor-cheie în anchetă

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite