Cum s-a împotrivit Canalului Dunăre-Marea Neagră chiar Securitatea: „Lucrarea este grandomană, impusă de sovietici“
0Maiorul Maximilian Verdan, fost şef al Serviciului de Contrasabotaj din cadrul Direcţiei Generale a Securităţii Statului, a dat o declaraţie, la 28 martie 1968, prin care dezvăluie faptul că investiţia Canalului Dunăre - Marea Neagră este grandomană, impusă de sovietici.
La 25 mai 1949, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român şi Guvernul au emis hotărârea de construire a Canalului Dunăre-Marea Neagră.
„Lucrarea aceasta de proporţii măreţe nu putea fi realizată de regimul capitalist care investea bani în lucrări ce duceau la profituri imediate. A fost necesară dărâmarea orânduirii capitaliste, smulgerea principalelor mijloace din mâinile exploatatorilor şi ţinerea la o economie planificată pentru ca să se poată păşi la realizarea Canalului Dunăre- Marea Neagră. Canalul nostru nu se construieşte din împrumuturi, ci în primul rând din acumulările socialiste ale sectorului socialist al economiei naţionale“.
„În afară de bogatul material documentar care ne-a sosit şi continuă să vină din Uniunea Sovietică, am primit maşini pentru înzestrarea şantierelor noastre cu cele mai moderne mijloace de lucru. Mai bine de 65% din utilajul de import este de proveninţă sovietică“, se scria în hotărâre.
Mari probleme de execuţie
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a publicat, în cadrul proiectului „România supravegheată“, şi declaraţia dată la 28 martie 1968 de Maximilian Vardan, şef serviciu în grad de maior la Direcţia a II-a contrasabootaj al securităţii statului, prin care acesta făcea cunoscute marile probleme de execuţie.
„Noul obiectiv – Canalul – a fost repartizat mie. Pentru acoperirea acestui obiectiv am folosit două pârghii: legături oficiale sau semioficiale cu unii membri din conducerea Canalului şi alţi tovarăşi de încredere şi organizarea unei reţele informative.
Principala legătură o aveam cu Posteucă (n.r. Vasile Posteucă), mi se pare după câte îmi aduc aminte, director general adjunct. Trebuia să-l folosesc – prin forţa lucrurilor – dacă trebuia să intru la lumina zilei - în obiectiv. Tot de el aveam nevoie ca să plasez anumiţi oameni la canal. În acelaşi timp, ştiam din alte surse şi chiar de la Posteucă ca şi el construieşte o reţea informativă“, scrie Maximilian Vardan.
În urma investigaţiilor a constatat o serie de deficienţe, cum ar fi grave neglijenţe la folosirea şi întteţinerea utilajelor grele şi la construcţiile civile (Cernavodă, Medgidia). În plus, s-au semnalat manifestări politice reacţionare, încadrate atunci în ascuţirea luptei de clasă.
De asemenea, s-au semnalat, spune el, greşeli în execuţia construcţiilor civile şi acte de sabotaj, dar altele erau problemele majore.
„Sovieticii nu sunt de acord să ne arate proiectele“
Şeful Serviciului de Contrasabotaj din cadrul Direcţiei Generale a Securităţii Statului notează mai departe: „Schimbarea traseului canalului în porţiunea Cernavodă după ce în mod greşit au fost dislocate zeci de mii de metri cubi de stâncă. Ing. Steinbach se sesizează şi îmi demonstrează imediat că aşa ceva nu e permis să se întâmple la o lucrare de o asemenea anvergură, este convins că proiectul general are greşeli fundamentale şi insistă să vadă proiectul general şi proiectele de detaliu a întregii lucrări.
Ridic problema lui Posteucă, iar răspunsul mă stupefiază: sovieticii nu sunt de acord să ne arate proiectele şi Posteucă consideră aceasta normal. Steinbach consideră această atitudine ca incalificabilă. Deci proiectele sunt secrete faţă de partidul nostru.
Constatăm o altă defecţiune de bază produsă încă din faţa prospectărilor geologice, nerezolvate în proiect şi cu toate acestea trecut în fază de execuţie. Aşa ceva este inexplicabil din punct de vedere tehnic şi economic, inadmisibil în secolul XX“.
Concluzia este clară, spune el: „lucrările Canalului, adică investiţia uriaşă de miliarde, au fost începute pe bază de documentaţii incomplete şi greşite“
Apoi, el analizează întreaga problemă şi descoperă că investiţia nu era necesară. „Am analizat întreaga problemă prin prisma întrebării de fond: ce rost are construcţia canalului? Scurtarea drumului de la Dunăre la Mare. Am ajuns la concluzia că acest argument nu rezistă. Transportul maritim este cel mai ieftin şi nu contează 200 km.
Industrializarea Dobrogei. Scopul e just, dar pentru aceasta nu este necesar o asemenea investiţie gigantică. Necesitatea militar, strategică. Nu am găsit niciun argument pro.
Am ajuns la concluzia că toată ideea canalului este lipsită de sens şi totuşi noi îl construim. La un capăt al dilemei este ideea că lucrarea este grandomană, impusă de sovietici cu avantajii pentru ei şi acceptată docil de noi“.
Şantierul canalului a fost închis peste noapte, în 1955, fiind abandonate toate utilajele. Construirea lui s-a reluat în 1975. Noul traseu se suprapune peste cel nou pe o distanţă de 9 kilometri.
Vă mai recomandăm:
Inginerul care a proiectat Magistrala Albastră şi caznele construirii Canalului Dunăre-Marea Neagră
Se încarcă comentariile...
